|LEAH|

„Anul nou" -1-

CAPITOLUL XXIII

Drumul înapoi spre Londra a fost plin de gânduri. Deși au trecut câteva zile de la petrecerea de Crăciun, confesiunea lui Tom încă mă bulversa. Însă, mai mult de atât, nu-mi puteam scoate din minte momentul intim dintre ei doi, atunci când și-au urat un Crăciun fericit, în timp ce eu primeam un mesaj amărât. De la mesajul acela am încercat să fiu mai rece cu Robert.

Anul Nou trebuia să fie diferit. Pe neaștepte, amândoi am decis că îl vom petrece împreună. Urma să fim doar noi doi și să am și eu un moment frumos, al meu, cu bărbatul la care țin.

Cele câteva ore cu trenul au trecut destul de greu, mai ales fiindcă tot ce puteam vedea pe geam era doar pătura albă ce părea nesfârșită. Eram curioasă dacă va mai fi cineva în cămin. Presupun ca mulți au ales să meargă acasă de sărbători.

Mi-am schimbat părerea atunci când am trecut prin fața celorlalte cămine și am auzit muzica ce răsuna din unele camere unde părea că fiecare se pregătește pentru petrecerea de diseară. Unii au nevoie de încălzire, probabil.

Găsesc camera în beznă, iar după ce fac câțiva pași și aprind lumina, îmi confirm că sunt singură aici. Cu siguranță Alexis e acasă, dar gândul îi e tot pe aici, prin cămine, la o anumită cameră și, mai ales, la un anumit student.

***

Îmi dau seama cât de mult mi-a lipsit abia atunci când îi văd mașina apropiindu-se de parcare. Pentru o secundă, mă simt transportată înapoi în ziua în care ne-am văzut prima dată. Cam pe aproape atâtea emoții am și acum. La fel, mă întreb „dacă nu mă va plăcea?". Mă mustră conștiința că tot am insecurități de genul, dar... asta sunt eu.

Ajunge în fața mea. Și de data aceasta coboară din mașină pentru a-mi deschide ușa. În ocaziile trecute n-a făcut-o. Presupun că-mi va deschide ușa de fiecare dată când o să fie o perioadă în care nu ne vedem? Ar fi bine. Deschide ușa și-mi zâmbește.

─ Haide, nu te vreau înghețată.

Eu vreau, mă gândesc atunci simt senzația pe care mi-o dau buzele lui fierbinți atunci când se lipesc de obrazul meu rece.Scaunul cald îmi încălzește corpul în doar câteva minute. Îl întreb unde mergem, dar cred că doar din complezență. Știm amândoi unde ne dorim să fim în următoarele ore.

─ Mergem la un restaurant frumos. Doar e o seară specială, nu? îl aud în clipele următoare.

─ Oh. Nu reușesc să-mi stăpânesc surprinderea. Da, cu siguranță.

Într-adevăr. E o seară specială. O să fim împreună la trecerea dintre ani, iar eu mă gândesc doar la sex.

─ Voiai să facem altceva?

Mă rușinez un pic, de parcă ar fi putut să-mi citească gândurile. După ce îi răspund că nu, zâmbește subtil și îmi pune mâna pe picior. Ajunge cu ea pe coapsa interioară și o urcă puțin.

─ Avem timp și de alte lucruri.

Îmi păstrez zâmbetul pe buze până ajungem la reustaurant. La intrare, un bărbat stă cu o listă în față.

─ Cox.

E tot ce spune Robert.

Bărbatul dă din cap, ne arată masa noastră și ne urează o seară plăcută.

În timp ce el îi spune chelnerului ce să ne aducă, privesc în jur. Oricât de frumos și elegant este restaurantul ăsta, tot nu ar fi fost alegerea mea principală de a-mi petrece seara. Dacă eram cu prietenii, sau poate cu altcineva, aș fi preferat o seară mai distractivă. Sau poate mai intimă. Oare m-ar fi convins Alexis să merg cu ea la petrecerile din camera din căminul 4? „Nu". Îmi răspund singură. Mă uit la el și mă trece un fior. Cu el vreau să-mi petrec timpul.

─ Imediat vă aduc băuturile. Spune chelnerul uitându-se la el, iar apoi la mine.

Îi zâmbesc amabil, apoi mă uit la Robert. Cu o secundă în urmă, telefonul lui a vibrat scurt. L-am simțit fiindcă mâinile mele erau pe masă. Mă uit la el și văd că e puțin preocupat, aruncă o privire în telefon, iar apoi îl blochează și îl pune în buzunarul sacoului.

─ Am comandat o sticlă de vin rose. Înainte de ora 00:00, restaurantul o să ofere câte un pahar de șampanie pentru toată lumea.

─ Ce drăguț din partea lor, nu?

─ Mhm, spune zâmbind. Mai ales atunci când drăgălășenia le e răsplătită cu mii de lire.

Chelnerul își face în curând apariția și ne aduce vinul. Dăm noroc și bem fiecare câte o gură. El nu își ia privirea de la mine în timpul acesta.

─ Ce dulce, spun după ce gust vinul.

─ Ești, spune el imediat.

Întind brațul peste masă pentru a ne ține de mână.

Sticla de vin e aproape goală, iar miezul nopții aproape că ar fi trecut pe lângă noi, dacă nu ar fi venit chelnerul să ne aducă paharele de șampanie și să ne invite pe terasa restaurantului. Cele câteva ore până în acest moment au fost pline de conversații. Ne-am pus la curent cu tot ce s-a întâmplat de când nu ne-am mai văzut. Aproape tot.

Focul de artificii e minunat. Toată atmosfera e încântătoare. Cupluri tinere, bătrâne pe toată terasa care se sărută și deschid încă un an în care vor fi împreună. Sau spun bun venit primului lor an împreună. La fel ca mine și Robert. Mi-a pus sacoul lui pe umeri și mă ține în brațe în fața lui. În momentul culminant, când cerul e cel mai colorat se apropie de urechea mea și îmi șoptește ceva. Respirația lui îmi face pielea să tremure mai ceva decât frigul de afară pe care nu l-am mai simțit de când m-a luat în brațe.

─ La mulți ani, iubita mea.

─ La mulți ani, iubitule.

Mă întorc spre el și îl sărut. Am așteptat toată seara momentul acesta. Când ne oprim îi privesc chipul în luminile colorate. Mă simt amețită de felul în care arată. În mintea mea se învârt două cuvinte pe care mi-aș dori să i le spun. Dar e ăsta momentul potrivit?

Focul de artificii se oprește, iar toată lumea începe să aplaude. Robert începe și el să aplaude și fac și eu la fel. Mă întorc din nou cu privirea spre cer, acolo unde se uită toată lumea. Cerul arată minunat și acum, cu urmele de fum ale ultimelor artificii și cu stelele ce apar din loc în loc. Încă rămân măcinată de ceea ce vreau să spun. Strâng sacoul pe mine fiindcă mi s-a făcut frig. O mică vibrație mă face să cred că am tremurat din cauza frigului, dar când strâng mai tare îmi dau seama că aici e telefonul lui Robert.

─ Haide, achit nota și mergem acasă. Abia aștept să te am.

Cred că devin paranoică.