„Anul Nou" -2-

393 21 2
                                    

CAPITOLUL XXIV

Ușa garajului se ridică mai repede decât înainte, semn că a fost reparată de când nu am mai fost aici

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Ușa garajului se ridică mai repede decât înainte, semn că a fost reparată de când nu am mai fost aici. Abia mă obișnuisem cu ea. Abia mă obișnuisem și cu Robert în postura de băiat bun până când mi-am adus aminte de telefonul lui care tot semnala primirea unor mesaje.

─ Nu mi-ai spus cum ți-ai petrecut Crăciunul. Îi spun eu odată ce ajungem în apartament.

─ Hm. E tot ce spune și nici măcar nu pot să descifrez ce ar putea însemna.

Hm?

─ Da, într-adevăr. Nu ți-am spus.

─ De ce nu?

Fața i se luminează și, aproape râzând, îmi răspunde cu altă întrebare.

─ De ce începe să sune a interogatoriu, dră. Detectiv?

Se ridică și se îndreaptă spre bucătărie. Într-adevăr tonul întrebărilor mele a devenit puțin înțepător.

─ Nu e, strig după el. Și dacă ar fi, de ce ești atât de relaxat când ești interogat de un detectiv?

─ Fiindcă nu am nimic de ascuns, strigă și el din camera alăturată.

Mă simt învingătoare și mai înlătur din paranoia ce mă cuprinsese. Se întoarce cu două pahare de vin și o sticlă. Toarnă în fiecare pahar câte puțin și apoi pleacă din nou. De data asta aduce cu el o scrumieră, un pachet de țigări și o brichetă. Scoate o țigară, și-o pune între buze, iar apoi o aprinde. Trage din ea și expiră fumul în timp ce se îndreaptă spre unul dintre pahare. Mi-l dă mie, iar apoi îl ia pe celălalt pentru el.

─ Deci ești geloasă?

Mă gândesc un pic înainte de a-i răspunde și decid să spun că nu.

─ Foarte bine. Ar fi fost o problemă.

─ Mi se pare că sună a amenințare.

─ Te-aș amenința în alte feluri în momentul ăsta.

Iau o gură din paharul de vin, iar apoi îl așez pe măsuță. Rochia cu care sunt îmbrăcată are un fermoar în față. Desfac fermoarul atât cât să pot să-mi dezvelesc un umăr. El mă privește confuz.

─ Și în momentul ăsta?

─ Mai ales în momentul ăsta.

Mai desfac un pic și dezgolesc și celălalt umăr. Mă privește în timp ce expiră fumul abia tras.

─ Dar acum?

─ Arată-mi mai mult.

Fermoarul îmi ajunge acum până sub sâni. Îmi scot mâinile din rochie și acum sutienul mi se poate vedea cu totul. Rochia îmi acoperă acum doar partea de jos. Îmi dau părul pe spate ca să-i pot oferi o priveliște mai clară.

|LEAH|Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum