|LEAH|

„Un moment de liniște"

CAPITOLUL XXV

Căminul era din nou plin de viață odată ce am ajuns a doua zi. Studenții se întorceau din vacanță. Sau poate doar cei care au reușit să se trezească din beția se aseară. Cursurile aveau să înceapă în curând, iar în scurt timp urma și sesiunea de examene.

Am ajuns pe la ora prânzului, adusă de Robert. Tot drumul nu am spus niciunul nimic. Aseară, când am ieșit din baie, el nu era în dormitor. Eram prea sleită de puteri după ce am plâns ca să îl caut și să-mi dau seama dacă era în bucătărie, living sau pe balcon. M-am așezat în pat și am adormit gândindu-mă la ce va urma să se întâmple.

Nu voiam să îl pierd. Momentele în care s-a purtat așa m-au făcut să vreau mai mult de la el. Câteva mesaje nu mă puteau împiedica. Până la urmă, era Anul Nou. Poate primea urări. Cum de nu m-am gândit de la început la asta?

În parcarea căminului, atunci când a oprit mașina ca să cobor, m-am apropiat de el și l-am pupat pe obraz. Chiar și acum aș fi vrut să-i spun că-l iubesc. Sărutul pe obraz l-a făcut să mai piardă din tensiunea pe care am simțit-o tot drumul.

– Ne mai vedem, îmi spune el și mă săruta scurt pe buze.

De acum încolo voi avea grijă ce spun.

De la depărtare, în fața căminului unde stau, puteam distinge un chip cunoscut. Când m-am apropiat mi-am dat seama că e Nathan.

– Nu arăți prea bine. Nu ți-a priit vacanța?

Îmi văd reflexia în ușa căminului pe care încercam s-o deschid fără a vorbi cu el. Repriza de plâns mă lăsase cu niște cearcăne urâte.

– Aș putea spune același lucru despre tine. Te-ai mutat în căminul de fete?

– De fapt, merg în același loc unde mergi și tu.

Mă temeam că va spune asta. Pornim amândoi spre camera mea. Vreau să-mi scot cheile pentru a deschide ușa, dar îl aud pe el în spatele meu.

– E deschisă. Nu aș fi venit aici degeaba.

Deschid ușa și intru. Înăuntru, pe patul lui Alexis stă ea împreună cu Zach. Stau îmbrățișați și se sărutau atunci când am intrat. Îi salut instinctiv reușind să-mi ascund uimirea.

– Gata, Romeo. Hai că avem treabă.

– Leah! Cum ți-a fost vacanța? mă întreabă Zach, ignorându-și prietenul.

– Excepțională, mint eu.

– Avem timp de discutat mai târziu. Acum e momentul de conversații între fete.

Îl sărută în semn de „la revedere", iar apoi cei doi băieți pleacă.

– Cât am lipsit? o întreb eu în glumă.

– Nu destul, îmi spune ea, iar apoi începe să râdă.

O privesc uimită, iar apoi ea continuă.

– S-a întâmplat acum câteva zile. Am vorbit prin mesaje toată vacanța și am hotărât să venim mai devreme înapoi. Te-am văzut pe unul din geamurile căminului lor când ai trecut cu bagajul ieri. Ne purtăm ca doi adolescenți îndrăgostiți pentru prima dată. Nici măcar nu am...

– Nu? Cum de?

– Nu știu. Am așteptat atât de mult să fim împreună, iar acum când s-a întâmplat tot ce facem este să vorbim cu orele. Ne sărutăm, ne îmbrățișăm, dar încă nu am ajuns acolo.

– Cred că aveți timp și pentru asta.

– Mhm, nu știu. E pe cale să aibă niște restanțe și a spus că vrea să se ocupe mai mult de învățat.

Tonul ei pare trist, însă după puțin timp revine la entuziasmul ei caracteristic.

– Ți-am spus eu că într-o zi vom fi împreună!

Începem amândouă să râdem și o aprob. Mă bucur pentru prietena mea și îmi dau seama că metodele ei au dat roade. A avut răbdare cu el atâta timp, a fost aproape mereu în locurile în care a fost și el. Deci asta e cheia succesului? Când i-am văzut prima oară nu m-am gândit că o să ajungă în ipostaza asta.

Mă bucur într-adevăr pentru Alexis. Îmi dă și mie speranță.

– Tu? Cum ai petrecut? Ai fost aseară cu domnul Misterios? Cearcănele tale spun că ai avut o noapte albă.

– La ce să-ți răspund prima dată?

– Fă-mi un rezumat.

Încep să-i povestesc ce s-a întâmplat aseară, dar fără a menționa cearta.

– Ești atât de norocoasă. Un bărbat atât de matur. Cred că știe exact ce să-ți facă. 

De-ar ști ea... 

– Sper că și Zach să fie așa în prima noapte. 

Am petrecut restul zilei povestind și plângându-ne de cursurile ce aveau să înceapă. Se apropia sesiunea. Seara, în pat, mi-am adus aminte de promisiunea pe care mi-o făcusem la începutul anului. Voi fi o studentă bună. Voi avea note mari. Întâlnirile cu Robert mi-au împiedicat tentativa de a participa la toate cursurile.

Dacă m-ar întreba cineva, aș spune că au meritat absențele.

Aprind telefonul pentru a-i lăsa un mesaj de noapte bună. Lângă numele lui apare o bulină verde. Toată ziua nu a fost activ.

„bună!"

Sub mesajul meu apare textul mic „Văzut". Însă niciun răspuns. După câteva secunde bulina verde dispare. S-a deconectat. Îi las până la urmă mesajul de noapte bună.

Blochez telefonul și îl pun deoparte. Alexis doarme deja  de ceva timp. Oftez ușor, iar apoi îmi închid ochii. Păstrez momentul de liniște până când mintea mea începe să se umple de gânduri diverse ce mă fac să mă îngrijorez. În urmă cu câteva luni eram „mironosiță", iar acum, cel mai mult îmi doresc să fiu cu un bărbat. Când îmi era mai bine, atunci sau acum?