|LEAH|

,,Crăciun fericit" - 1 -

CAPITOLUL XXI

Deschid ochii cu greu la rugămințile mamei mele. În ultimul timp, atunci când nu mă trezea alarma ca să merg la facultate și mai ales dacă eram la Robert acasă, mă trezeam foarte târziu. Toate nopțile pierdute cu el și-au pus, fără să-mi dau seama, amprenta pe calitatea somnului meu.
Reușesc să mă desmeticesc abia peste vreo oră în care m-am plimbat aproape somnambulă prin casă fiindcă mama nu m-ar fi lăsat să lenevesc în pat până la amiază.

Telefonul meu nu a afișat niciun mesaj în prima jumătate a zilei. Dacă nu ar fi fost sora mea, probabil aș fi fost tristă, dar mai ales nervoasă. Ne-am petrecut o mare parte din timp în curte, făcând îngerași de zăpadă și, mai ales, construind un om de zăpadă. Vântul se liniștise mult față de aseară, iar lipsa frigului și cantitatea enormă de zăpadă ne-a făcut să nu ne dăm seama cât am stat la joacă. Avea să fie un Crăciun ca în povesti.

- Leah, telefonul tău tot sună în casă de ceva timp.

Asta a fost fraza care ne-a întrerupt activitățile de afară. Primul meu gând, ca și în alte situații, a fost ,,Robert". De îndată ce am convins-o pe Maddie că omul de zăpadă trebuie să se odihnească și că avem deja prea mulți îngerași în curte, am reușit să intrăm înăuntru.

Puteam să aud de la intrare soneria telefonului, așa că m-am grăbit să mă descalț și să mă dezbrac de hainele de afară, atât pe mine cât și pe Maddie, iar apoi am luat-o la fugă pe scări.

Ceea ce am simțit când am văzut numele apelantului a fost o combinație de ciudă și bucurie. Era Kate.

Nu apuc să răspund apelului ei și nici nu am chef să sun înapoi. Eram bucuroasă că îmi voi petrece sărbătorile cu familia și prietenele mele, dar aș fi vrut să fiu în altă parte acum.

Se închide meniul apelului și abia acum văd alte două apeluri pierdute și două mesaje. Apelurile sunt toate de la Kate. La fel și unul dintre mesaje. Celălalt e cel pe care l-am așteptat de prea multe ore.

,,bună dimineața! îmi cer scuze pentru ieri, am fost ocupat."

Atât. Mesajul lui are mai mult un efect negativ asupra stării mele. Mai bine nu-mi trimitea nimic.
Selectez meniul de scriere și încep să scriu. Scriu și șterg deoarece nu știu ce vreau mai exact să-i spun. Sunt furioasă.

,, ce faci?"

Apare din partea lui atunci când parcă mă hotărăsc asupra unui mesaj. Șterg iarăși totul și îi răspund că ,,bine".

,,mă bucur."

Nu înțeleg de ce este atât de rece cu mine.

Atitudinea lui mă face să mă supăr foarte tare. Să mă enervez și să simt cum se întâmplă ceva cu inima mea. Asta înseamnă să iubești?

„ți-e dor de mine?"

Primesc de la el.

Ce ar trebui să îi spun? Îmi este, bineînțeles, foarte dor de el și mă simt groaznic din cauza comportamentului său. Deci ce ar trebui să-i spun? Mi-aș dori să pot fi rea cu el. Înțepată. „Mironosiță", cum ar spune unii. Dar nu pot.

„da, îmi este. ție?"

Stau la măsuța cu oglindă din seara în care am primit cererea lui de follow. Atunci nu simțeam nimic. Acum sunt nerăbdătoare să îi primesc mesajul, să primesc un răspuns pozitiv, mai ales.

„tu ce crezi?"

Eu cred că nu. Dar nu am curajul să îi scriu. Nu vreau să-l supăr.

„da, îmi este."

Adaugă el. Am atâtea întrebări, dar mi-e teamă de răspunsurile lui. Prefer să nu continui discuția pe acest ton. Mă simt confuză. Îi trimit un emoticon zâmbăreț și închid conversația.

Soneria telefonului mă prinde oftând lung. Răspund și port o discuție scurtă cu Kate. Nu știu dacă entuziasmul ei este de vină ori reușesc eu să ascund starea proastă pe care o am atât de bine. De obicei se prindea imediat când ceva era în neregulă cu mine. Probabil am ajuns să reușesc să ascund ceea ce simt cu adevărat. Robert mă face de multe ori să îmi blochez emoțiile adevărate. O fi un lucru bun?

La finalul conversației chiar simt că sunt un pic mai bine. Kate m-a invitat – sau mai bine spus, obligat prin rugăminți – să vin la mini-petrecerea ținută la ea acasă pentru Ajunul Crăciunului în seara aceasta. Mai bine. Poate reușesc să mai uit de Robert. Îmi doresc oare asta?

***

Ascund micul cadou pregătit pentru sora mea ca să fiu sigură că nu îl găsește până mâine dimineață când ar trebui să-l vadă. Aș putea să îl pun acum sub brad, însă mama obișnuiește să așeze cadourile dimineață, înainte să se trezească toată lumea. Așa reduce riscul ca Maddie să se furișeze în mijlocul nopții și să îi trezească pe toți anunțând că a venit Moș Crăciun.

Odată așezat la loc sigur, mă încalț și mai arunc o privire în oglindă. Mă privesc din cap până în picioare. În lumina slabă din camera mea, privind silueta din oglindă ce îmi reflectă mișcările, încep cu mâna dreaptă îmi ating brațul stâng, apoi să o trec peste zona stomacului. Îmi ating zona abdominală. Oftez. Ce e asta? Cum mă pot aștepta ca el să mă placă așa? Probabil de aia se comportă ciudat acum. Până la urmă, acum m-a văzut goală. Sigur e o problemă cu corpul meu. Altfel nu îmi pot explica schimbarea.

***

Cred că asta e prima petrecere la care mă simt într-adevăr bine. Atâția oameni cunoscuți cărora le-am simțit lipsa. Toți râzând și discutând. Nici nu e nevoie să mă implic în vreo conversație. Zâmbesc involuntar doar când văd atâtea fețe cunoscute cum se simt bine și cum împrăștie în jurul lor pozitivitate. Foști colegi de liceu, prieteni de-ai lui Kate din grădiniță pe care am apucat să îi cunosc. Sunt unii oameni cu care am vorbit doar o dată și cărora nici nu le mai țin minte numele, însă mediul familial în care ne aflăm, mă face să simt că îi cunosc de o viață. Într-adevăr mi-a lipsit orașul meu natal și bineînțeles, mi-au lipsit prietenii mei. Chiar și Tom care în momentul acesta glumește cu câțiva foști colegi din liceu.

Ultima noastră conversație nu a fost una chiar călduroasă. Nici măcar nu ne-am luat la revedere. Am fost atât de nerecunoscătoare pentru gestul pe care l-a făcut pentru a mă apără vara trecută. Abia acum îmi dau seama de lucrul ăsta.

Mă îndrept spre el, puțin agitată. Nici nu știu ce ar trebui să fac. Cum ar trebui să încep conversația și cum să mă comport? Dacă încă e supărat pe mine?

E cu spatele la mine și se pare că nici prietenii lui nu m-au observat, așa că reușesc să-l ciupesc ușor din lateral și să-l surprind. Se întoarce și văd cum i se luminează fața.

– Leah! exclamă, iar apoi mă cuprinde într-o îmbrățișare. Respirația lui trădează câteva pahare de alcool, însă nu pare beat.
– Thomas! reușesc să spun și eu. M-a luat prin surprindere faptul că pare să fi uitat complet ce s-a întâmplat atunci.

El întrerupe îmbrățișarea și adaugă imediat:

– Să-ți prezint pe cineva.

Din spatele meu apare o fată. Oare de cât timp e acolo? Mă uit zâmbind, din politețe mai mult, la roșcata, îmbrăcată într-o salopetă verde închis și cățărată pe niște tocuri foarte înalte, în timp ce îl aud pe Tom pe fundal.

– Ea e Ruby, prietena mea.