|LEAH|

,,Am încredere"

CAPITOLUL XII

Știam de ce nu îmi vor lipsi petrecerile.

Zgomotul este asurzitor. Muzica este dată prea tare, iar studenții, prea mulți pentru o camera așa mică, strigă pentru a acoperi muzica și pentru a discuta între ei.

Holul etajului 3 este și el destul de aglomerat pentru că, aparent, petrecerea nu se ține doar în camera lui Zach, ci pe tot etajul.

Înțeleg perfect persoanele care cheamă paza din cauza gălăgiei, însă acum e încă devreme. E ora 21 și eu și Alexis suntem aici deja de o oră. De când am ajuns mi-a făcut cunoștință cu câțiva oameni pe care îi cunoștea dinainte, iar restul timpului și l-a petrecut ținându-se după Zach. Eu, pe de altă parte, am continuat să vorbesc cu alte persoane care se aflau la așa-zisa petrecere.

Între timp am continuat să-mi verific telefonul sperând că voi primi un mesaj de la Robert.

Nu am fost singura preocupată de telefon. Mereu în alt loc decât cel în care mă aflam eu a fost colegul de cameră al lui Zach. Băiatul care nu s-a prezentat în prima zi.

Spre deosebire de ziua aceea, de data asta nu a fost tăcut și chiar dacă se mai uita în telefon, discuta destul de mult cu băieții de la petrecere. Parcă ar fi fost cu totul altă persoană decât cea pe care am văzut-o de dimineață.

Datorită băieților care îl strigau mereu am aflat că numele lui e Nathan. Însă mulți îl strigau și pe numele de familie. Nu știu de ce mă uit la el din când în când, însă mereu îl prind uitându-se și el la mine. Printre discuții cu alți băieți și priviri în telefon, îi surprind câteodată privirea fixă ațintită asupra mea.

Poate că acum vrea să se prezinte.

Băiatul și fata din fața mea cu care discut îmi vorbesc despre profesorii lor și despre cum erau aproape să nu ajungă în anul III din cauza unor restanțe. Încerc să le urmăresc interesată subiectul, însă bineînțeles că orice mi-ar fi spus nu îmi pot capta atenția într-atât încât să nu simt telefonul cum vibrează.

Î

l deblochez și momentul pe care l-am așteptat toată ziua este aici.

,,sunt sigur de asta. și eu aștept la fel de nerăbdător.
de fapt, cred că nu mai am multă răbdare"

Indicatorul chat-ului îmi arată că încă tastează un mesaj, iar inima mea nu poate decât să bată tot mai tare cu fiecare secundă care trece. Mă întreb dacă nu o face intenționat, având în vedere că i-am mai mărturisit cum mă fac momentele de genul să mă simt.

Bătăile tot mai rapide ale inimii se transformă în unele tot mai leneșe care mă fac să simt că mi s-a oprit inima în loc atunci când îi citesc mesajul:

,,ai timp de o întâlnire reală cu mine mâine seară?"

Exprimarea cu ,,ai timp" este ruptă din context. Știe foarte bine că aș face-o chiar dacă n-aș avea timp. El e prioritatea mea. Deși, astăzi a părut că eu nu am fost a lui.

,,cu siguranță. abia aștept!"

Îi scriu și adaug un emoji cu un pupic.
Continuăm să discutăm despre cum a fost ziua mea astăzi și cum m-am adaptat la cămin. Când îi povestesc de ,,mica" petrecere la care mă aflu îmi urează distracție plăcută. Și atât. Nicio urmă de gelozie. Niciun ,, să-mi fii cuminte".

,,eu sunt tare obosit și nici nu vreau să te rețin din a cunoaște oameni noi."

,,cum? mă lași așa?"

Îi scriu imediat, revoltată de atitudinea lui. Mă întreb dacă în scris sunt atât de vulcanică, ce o să se întâmple când o să mă deranjeze în realitate.

,,am încredere în iubita mea."

,,Iubita mea". Singurele momente în care mi-a spus așa de când ne cunoaștem au fost cele în care discuțiile noastre erau... Mai speciale.

,,e normal să participi la petreceri acolo. în plus, o iert pentru că e prima ta zi și trebuie să cunoști cât mai mulți oameni. viața de cămin e frumoasă, iar tu ești destul de deșteaptă încât să nu uiți că ai pe cineva."

Mesajul lui lung nu se termină aici, ci probabil că simte nevoia unei confirmări din partea mea.

,,nu-i așa?"

,, așa este."

,,ești o fată bună."

Din nou această replică ce mă face să mă simt că un copil în fața primului său profesor. Însă nu-mi displace acest lucru.