Înghețată de iubire

Capitolul 7

-Nu am fost și nici nu voi fi eu gimnasta, dar o amărâtă de roata pot sa fac și eu! ii spun enervată lui Rico, care, acum câteva momente mi-a spus ca nu ma vede foarte "elastică" și ca el crede ca as cădea din picioare și la o roata.
-Foarte bine atunci, dovedește, ma provoacă el sarcastic.
-Bine, ii răspund și fac roata pe iarba moale.
Clipește.
-Cred ca am clipit. Mai fa o data.
-Nu, nu e vina mea ca ești alergic la aer.
Strânge din buze.
-Fie, zice și face și el roata, atât de incet de parca pluteste, și aterizează lângă mine, mai că alunecând pe iarba uda. Tricoul nu i s-a aranjat foarte bine și se vede o parte din pieptul musculos.
Un impuls îmi spune sa trag de tricoul verde in jos, dar un altul îmi spune sa îl las așa. Prefer sa urmez primul impuls, deși mintea îmi spune cu totul altceva.
-Mersi, spune Rico.
-Nu ai pentru ce.
Și apoi nu mai spunem nimic.
-Ce facem acum?
-Ultima oară când am auzit întrebarea asta, ai leșinat. Nu as vrea sa se mai întâmple asta.
-Nici eu, murmur înțepat.
O lumina i se aprinde in ochi.
-Hai sa vorbim despre noi.
Îl privesc neîncrezătoare.
-Adică?
-Adică, de exemplu, ai mai avut vreun iubit?
Amuțesc iar. Băiatul asta este atât de dezinvolt! Nu cred ca as putea trai cu acest șarm fascinant si aceste râsete înfiorătoare, dacă ar veni la pachet cu întrebările deloc previzibile.
-Nu, decid sa îl mint.
-Hm, zice el dezamăgit.
-Tu? Ai avut vreo iubita? prefer sa îl asaltez cu intrebari.
-De fapt, una. O fata, Rebecca, din Buenos Aires. S-a despărțit de mine acum ceva timp, înainte sa înceapă școala. Și eu m-am bucurat când a făcut-o.
-De ce? il întreb, întinzându-ma pe iarba.
-Nu îmi mai plăcea de ea. Nu mai simteam furnicături când ma îmbrățișam cu ea și nici emoție când trebuia sa fie premiata-știi, făcea tenis de performanța.
-Aha, zic eu și ma întind pe iarba, ca sa ma uit la cer.
Se întinde lângă mine.
-Uite, un nor in forma de peste!
-Cerul e plin de din ăștia, comentez eu. Mai rar e sa vezi o țestoasa, sau o pisica de mare.
Nu spune nimic.
-Mi se pare imposibil ca tu sa nu fi avut nici măcar un iubit, îmi mărturisește.
Ma simt foarte rău pentru ca l-am mințit. Dar la mine nu e totul atât de ușor. Eu am fugit de iubiții mei.
-Am avut, răsuflu eu. Trei.
-Wow! exclama el, vizibil uimit.
-Mda.
-Ce s-a întâmplat?
-Nimic. Nu vei afla asta prea curând.
-Haideee, daca vrei ca asta sa meargă, spune și îmi arată spațiul dintre mine și el, trebuie sa știu!
-Asta?! Ha! rad ironica. Nu exista asta, Rico.
Strâmba o jumătate de gura.
-Nu sunt atât de convins.
-O, dar eu sunt, ii zic și ma dau mai departe de el.
Un vânticel singuratic îmi mângâie obrajii și pielea de pe brațe. Ma cam ia cu frig, dar parca exista o vraja pe care, dacă m-as ridica și as intra in casa pentru a-mi lua ceva de pus deasupra, as destrama-o și as face-o sa se evapore. Așa ca prefer sa îmi imaginez ca nu îmi e frig și sa ma gândesc la nisipul fierbinte pe care îl încălzește soarele vara.
-Ce anotimp îți place? ma întrerupe Rico.
-Vara, răspund visătoare.
-Și mie. De ce?
-Multe motive. E ziua mea, e cald, e vacanța. Deși vara asta va fi ciudata. Alessio termina a XI-a anul asta și la anul va fi an terminal. Probabil ca va fi mort de teme și nu va avea timp de nimic.
-Tu nu ești nimic.
-Ma scuzi, nimeni.
-Știi ca asta nu e adevarat! Rico își va face timp pentru tine!
-Ai dreptate, refuz eu sa îl mai contrazic. Dar tu? De ce?
-E ziua mea, e cald și e vacanța. Deși vara asta termin a XI-a și nu voi mai avea timp de nimeni.
-Eh, haide, îți vei face timp pentru verișoara ta!
-Nu la ea ma refeream, murmura îngândurat și prefer sa tac.
Uneori, tăcerea valorează cât un milion de cuvinte. Uneori, tăcerea e cea mai buna arma împotriva cuvintelor și a suferinței.
Alteori, tăcerea îți poate fi dușman.
Se aude usa glisantă care da spre casa și mama vine cu o tava cu doua pahare pe ea și o cana imensa de limonada.
-Poftiți, spune mama protocolar și aseaza tava de tabla pe o măsuță.
-Mersi, ii spun recunoscătoare și ma ridic, dar Rico mi-a luat-o înainte și deja toarnă limonada in pahare. Genial...
-Poate trebuia sa fac ceva paharului înainte sa pun limonada, știi tu, boala mea, decid eu sa ma joc un pic cu el.
Ma privește încurcat.
-Ămmm, trebuia?
-Of, prostutule! zic si, dacă as fi mai înaltă, i-as ciufuli parul. Dar, așa, doar ma așez pe scaunul alb al mesei și trag din paiul roz. E foarte buna limonada asta!
-Mmmm, împărtășeste Rico aceeași părere. Vrei sa zici ca nu conține deloc zahăr?
-Absolut deloc!
-Genial! zice, sorbind iar.
Zâmbesc moale și învârt paiul in pahar.
-Chiar nu ai de gând sa îmi spui despre Jonas, Will sau Simon?
Îl privesc obosita, pentru ca așa ma simt. Ma simt și foarte bântuită de trecut, dar prefer sa nu las asta sa se vadă.
-Nu, și este subiect in-chis, spun apăsat.
Ma privește ca un cățeluș plouat.
-Fie, zice in final, iar eu expir mulțumită.
Vântul joaca prin parul meu și mi-l răvășește. Rico întinde mâna și, înainte sa îmi dau seama ce face, îmi da parul după ureche. Dacă as fi știut ce vrea sa facă, i-as fi zis sa nu se deranjeze, parul meu nu asculta decât dacă e prins. Drept dovada, și el strânge din buze când vede ca parul meu o ia iar la goana.
Parca un beculeț i s-a aprins deasupra capului acoperit cu par auriu. Se ridica repede și trece in spatele meu. Inima îmi bate nebunește și simt cum lacrimi freamătă in ochii mei emoționați.
-Ce faci? îl întreb, fără sa întorc capul.
-Îți-pauza-prind-pauza-parul, finalizează el, dându-se in spate și admirând opera.
-Pardon? zic, atingând parul.
E ceva foarte drăguț. Un fel de coc, care se prelungește spre ceafa cu câteva suvițe "rebele".
-Ești foarte creativ.
-Îți place?
-Da, zâmbesc și mi-ar plăcea atât de mult sa sar la gâtul lui și sa ne unim intr-un sărut moale și adorabil.
REVIN-O PE PĂMÂNT! îmi urla mintea.
Asta e problema mea. Oricât de dezamagita as fi de oameni, tot la ei ma întorc. Ma atașez foarte repede, inima mea se înfiripa cu a lor și îmi e greu sa renunț la ei. Nu îmi place. Urăsc acest lucru.
-Ella? ma întreabă nedumerit și îmi dau seama ca, probabil, am rămas holbandu-ma la el.
-Mda, îmi dreg glasul și scutur din cap.
-Nu scutura, o sa ți se desfacă, ma mustreaza el.
-Da, da, răspund absenta.
-Ai avut vreun animal de companie?
-Nu, răspund.
-Nu prea îți place sa vorbești, remarca el supărat.
-De acord.
Și tăcem.
-Cum voi trai eu cu tine fără sa vorbesc!?
-Cu mine? Iubi, ma adresez eu dulce, îți aduc aminte ca nu e nimic între noi.
"Din păcate. Încă." completează mintea mea.
-Ești complicata, meditează el.
-De acord, repet.
Iar ne oprim.
Ce mi-ar plăcea sa ma ghemuiesc in brațele lui, acum ca vântul s-a stârnit și mai tare!
"Potolește-te!" striga mintea mea.
Dar nu pot sa ma potolesc. Băiatul asta îmi mănâncă orice fărâma de rațiune.

Ma ghemuiesc in pătura pufoasa, încercând sa alung acel gol din stomac, care nu îmi da pace. Broboane de sudoare se odihnesc pe fruntea mea rece.
In mintea mea răsuna înjurături. Sunt urcată undeva sus, dar cineva ma împinge și simt cum cad in vid, fără glas. Fără ajutor. Ma zgârii de asfaltul tare și ma mir ca mai sunt in viața. Cineva ma ridica și ma lipește de un perete murdar. Tricoul îmi este ridicat. Nu pot sa fac nimic, decât sa tip din toate puterile.
Ma ridic tremurând din pat și încep sa ma legan înainte și înapoi. Așa ma calmez după coșmaruri. Păcat ca acesta a fost real. Sau, odată, fusese real. Lacrimi șiroiesc fără voia mea, pe obraji.
Nu adorm. Ma rotesc de pe o parte pe alta, strângând plusurile la piept.
Privesc răsăritul. Azi începe școala, al doilea semestru din clasa a X-a, iar eu nu mai pot de fericire. Chiar ar fi fost adevarat, dacă as fi putut sa dorm cu o noapte înainte.
Pleoapele mi se fac grele și se închid. Usa de la camera se deschide, cineva intra, se aseaza pe pat, dar pe mine nu ma interesează. Nu mai am putere sa ma intereseze.
Dorm câteva minute profunde, cu lacrimi pe obrajii uscați de atâta plâns.

Buna, buna, buuuuuna!
Ce mai faceți? Uite un capitol nou-nouț! Sper sa va placa! Dacă va place, mi-ar plăcea sa arătați și altora, ca Ella si Rico sa fie celebri. (Nu credeam vreodată ca o sa scriu asta, dar uite ca exista un început pentru toate)
Multumeeeesc pentru locul 321 #dragoste. Pup! 😉💝