Înghețată de iubire

Capitolul 4

Elfii aleargă și caută înnebuniți monedele aurii. Eroina mea, Apira, este un elf de apa și sunt foarte fericita pentru ca ii întrece pe eroii băieților: un elf de pământ, și unul de foc.
Alessio scrâșnește nervos din dinți când vede ca o fata fragila, îmbrăcată in haine din frunze de nufăr întrece un elf solid, îmbrăcat in armura de piatra. Dar asta e, la proba alergării prin apa, câștig mereu.
Fratele meu scoate un sunet enervat când este eliminat din cauza loviturilor dese și grave. Rămân doar eu și elful lui Rico, Floreas, iar blondul pare concentrat, dar, cumva, plictisit și dezorientat.
Suntem la distanță de câțiva pași când trec prima de linia de sosire. Apira face câteva piruete și ia cupa aurie in mâna, ridicând-o in dreptul pieptului. Floreas primește și el o cupa, mai mică și argintie.
-Nu cred ca vei câștiga și data viitoare! spune el consolat.
Mijesc ochii, provocându-l.
-O, nu, nu acum.
Se ridica de pe pat și se apropie de spatele meu, iar eu rămân înțepenită.
-Ce mai faci?
Întrebarea ma ia prin surprindere și nu știu ce sa ii răspund.
-La ea in camera, te rog? întreabă Alessio rugător.
-Sigur! spun eu, ironica, dar ridicându-ma de pe pat, fără sa gândesc.
Rico ma urmează. Pe patul acoperit cu o plapuma galben deschis, se odihnește o carte nu foarte groasa, cu coperta in jos. Rico zâmbește și o ridica, stundiind un pic cotorul.
-Scuze! Sa o pun la loc, zic, întinzând mâna ca sa o iau, dar Rico o îndepărtează, ținând-o sus.
Am dat-o in bara. Te gândeai ca poate te place? Pai s-a dus totul! Înghit in sec.
-Tu te superi foarte foarte ușor. Și îți pierzi încrederea in tine foarte ușor, zice el întorcând cartea pe toate părțile. Dar cartea asta ți se potrivește, comentează el.
Ridic capul și ma uit la el nedumerită.
-O sa îți spun un secret. Dar, completează el, și tu trebuie sa îmi spui unul.
Cântăresc decizia. Sa vedem, îl cunosc de cel mult 50 de ore și cea mai plauzibila reacție la ceea ce ii voi spune, dacă ii voi spune, este cea de a rade. Dau din cap, fără sa ma gândesc la ceva.
-Îmi place la nebunie sa citesc, șoptește.
Înclin capul intr-o parte și încerc sa înțeleg ce tocmai mi-a dezvăluit.
-Rândul tău.
-Îmi e frica de furtuni, îmi scapă.
Zâmbește surprins și îmi da cartea, iar eu o strâng la piept.
-Nu ești ca fata din carte, Ellie.
Pun cartea pe birou și ma așez in pat.
-Stai langa mine.
Se conformează și destinde atmosfera prin poveștile lui. Cum era in Buenos Aires, cum era acolo, cum era dincolo, și mai ca adorm. Clipesc fericita, pentru ca îmi place sa vorbeasca cineva, iar eu sa ascult. Dar el nu face asta. El pune atâta pasiune in cuvintele lui, încât deja simt ca îmi vorbește. Ca nu mai e nimeni pentru el in toată lumea.
-Și ce faci când e furtuna? ma face el atent.
-Nu se întâmpla foarte des, ridic eu colțul gurii.
-Dar atunci când se întâmpla?
-De obicei, când eram mai mică, stătea mama cu mine. Am încercat sa stau și singura, dar nu puteam sa stau fără sa tip și sa ma ascund in plapuma. Dar acum am crescut, iar de ceva timp și mama e mai solicitată la munca, așa ca vine unul dintre cei trei iezi și sta cu mine.
Totul a sunat atât de cursiv. Oare sunt aceeași cu cea de acum câteva minute, care s-a emoționat din cauza unei cărți?
Nu ma înțelegeți gresit. Sunt de acord sa fiu in centrul atenției, am crescut fiind in centrul atenției, dar ma emoționez foarte repede și îmi pierd încrederea in mine. Am fost dezamagita de multe ori, iar una dintre ele chiar mi-a pus capac, așa ca nu ma mai încred in nimeni foarte tare. Rico e ciudat. Modul in care spune cuvintele-modul in care simte cuvintele-este unul atât de încântător și ma destinde. Parca ma știe de când lumea și pământul, parca am petrecut împreuna cele mai frumoase momente. Parcă, parca, parca.
Dar nu cred ca e așa. Cred ca, pur și simplu, se comporta frumos cu mine pentru ca sunt sora celui mai bun prieten și o fata. Nu pare genul de băiat care sa frângă inimi prin caracter, ci poate doar printr-un "Nu pot sa vin la film vineri" sau "Îmi pare rău, dar nu sunt acasă.", ca sa dea de înțeles ca nu e interesat de fata respectiva.
-Și, ce îți place sa citești?
-In general, orice. Îmi plac, totuși, cărțile cu o morala. Dar nu morala ca la fabula, știi? O morala... psihică.
-Aha, îngâna el și se oprește din jucatul in par și ma întoarce cu fata spre el.
-Gata programarea la coafor? întreb eu, dezamagita.
-Gata.
-Tie? Ce cărți îți plac?
-Prefer aventura și clasicele. Nu e o combinație incredibila, dar nici eu nu sunt perfect.
CUM ADICĂ?! îmi urlu in minte.
-O, ba ești! ma mulțumesc sa ii spun.
Ridica din sprânceană.
-Rico, încep eu, ești foarte frumos, înalt, bine făcut și ai un caracter minunat.
-Este o declarație de dragoste inedită! ma ironizează el.
-Nu a fost o declarație de dragoste! îl contrazic, deși, un elf micuț micuț din inima mea îmi spune ca exact asta a fost.
-Ellie, Ellie. Pot sa îți zic așa, nu?
-Da, nu ma deranjează.
-OK, zâmbește el.
-Ce faci in timpul liber? îl interoghez.
-Citesc.
-Și altceva?
-Fac teme.
-Și?
-Ma gândesc la tine, zice el serios, apoi, când îmi vede fata, cu gura oprită la jumătatea sunetului următor și cu ochii mari cât Asia, bufnește in ras.
Inspir și expir.
-Rico!
-Scuze. De obicei, mai am grija de verișoara mea. Dar nu foarte des, acum ca s-a și mutat.
-Dar tu?
-Citesc. Iau pastile. Ies cu prietena mea in centru ca sa mănânce gelato și cam atât.
-Și fratii tai?
E o întrebare ciudata, și nu am de gând sa spun exact ce fac, dar voi spune in mare.
-Aleh își pierde timpul pe laptop, Franco cu lecțiile pentru sesiuni, iar Alessio, continui eu, dar Rico deja roșește de cât s-a abținut sa nu rada.
-Pardon?
-Ma refeream la ce faci tu cu ei, ca frați, nu la ce fac ei in timpul liber, explica el printre hohote.
M-as putea obișnui cu rasul lui. Zic și eu.
-Ah, da, are mai mult sens. Cu Alessio ma jos Confruntarea Elfilor și toate celelalte jocuri pe PS, cu Aleh ma văd destul de rar, iar cu Franco... pai Franco este un fel de profesor.
-Profesor?
-Algebra îmi da de furca.
-Nu se părea, având in vedere ca mulți dintre colegii tai susțin ca ești un Einstein in devenire. Cică ești tare deșteaptă, zice, luând un pix și începând sa îl rotească pe degete.
-Credeam ca nu știi pe nimeni, îl ironizez eu.
-Și eu credeam ca ești mai înaltă, având in vedere stâlpii de frati.
Strâng din buze. Ce-i drept, sunt pitica. Uneori, îmi place, pentru ca ma strecor repede și nu ma vede nimeni, dar alte ori as prefera sa fiu mai înaltă. Ridic din umeri și spun:
-1-0 pentru stâlpul numărul 4.
Pufneste ofensat. Privirile ii cad asupra unei girafe de plus.
-Cine e? întreabă.
-Wendy, răspund.
-Verișoara mea o are pe Wendy din Peter Pan, ca păpușa de plus. Când ne jucam, eu sunt Peter, sau Nana.
Chicotesc.
-Și ești un câine bun?
-Ham ham! latră.
-Ai fi un frate mai mare foarte bun.
-Mersi. M-am rugat de mama. Am vrut sa am o sora sau un frate. Sa fiu pentru el ce Rugero nu prea a fost pentru mine, dar nu am avut succes. In schimb, matusa mea m-a ascultat.
Zâmbesc.
-O iubești mult.
-Da.
Se lasă o tăcere tulburătoare. Parca ultimele note ale tonului nostru au rămas suspendate in aer. Ia girafa de plus și, fără sa fiu atenta, se preface ca îmi mănâncă fata, iar eu încerc sa o dau la o parte-motivul penru care nu mai dorm cu ea in pat este ca ma mănâncă materialul-dar Rico nu se lasă și ma ia după umeri. Apoi, se ridica și ma îngroapă in perne.
Când reușesc sa ies la suprafața, ii spun, nervoasa:
-Asta pentru ce a fost?
-De amuzament, spune el și se uita pe pereți.
-Dar văd ca îți place sa observi lucruri, ii zic eu, acid.
-Văd ca îți place sa comentezi lucruri, îmi spune aerian.
Dacă ma contrazic cu el, nu ajung nicăieri.
Alessio intra in camera, apoi se vede și Alehandro in spate. Unul zâmbește amuzat, unul țâțâie dezaprobator. Dar amândoi au un licăr ciudat in ochi.
-Da, va rog?
-Ne gândeam sa... știi tu, Ella, mergem sa..., se bâlbâie Aleh.
-Voiam sa vedem ce faceți, explica Alessio.
-De la foarte bine in sus, zice Rico, iar eu, o data cu el, "De la foarte bine in jos".
Se uita la mine mustrator, ca și când mi-ar spune: "Nu o sa ma mai lase sa ma joc cu tine, dacă zici ca te-am îngropat in perne". Iar eu ii arunc o privire dulce, ca de îngeraș.
-Va lăsam atunci, zice Aleh, dezorientat. Suntem jos. Vreți suc?
-Da, zic, iar cei doi dispar.
-Mereu sunt așa? șoptește, după ce ies.
-Ești printre primii băieți cu care nu m-am întâlnit ca sa învățam sau sa facem vreun proiect. Oricum, Aleh are instinctul de "frate protector", ii zic și ma bufnește rasul.
Rade și el și arunc in el cu o perna.
O arunca înapoi și tot așa. Alessio și Aleh vin cu sucul. Eu am puțin, din cel fără zahăr și calorii, vezi Doamne. Îl beau și ma duc spre geam.
-Știi ce îmi plăce la tine? ma întreabă Rico, in spatele meu.
-Ce? întreb eu curioasa.
-Totul.
Iar eu amuțesc.