Înghețată de iubire

Capitolul 16

Nu ma mai simt atât de rău, dar tot am gâtul prins in noduri insuportabile. Abia aștept sa ajung acasă. Este prea groaznic.
De fapt, la ce sa ma aștept? Așa sunt mereu in primele zile, de la 12 ani încoace. Nu ar mai trebui sa ma mire nimic.

***
Orele s-au terminat, iar acum am iesit din cladirea liceului. Curtea iar geme de elevi și ma ia cu amețeala. Rico e lângă mine și ma tine de mâna. Duce ambele ghiozdane și m-am contrazis cu el un pic pe tema asta, dar m-a convins sa îl las sa îl ducă și pe al meu. Oamenii ma conving foarte ușor.
-Pot sa rămân la voi? Măcar pana vin părinții voștri, îl întreabă Rico pe Alessio.
-Cum vrei.
Ma uit la el.
-Vreau sa ma asigur ca ești in siguranța. Ca îți e bine. Acum ești și responsabilitatea mea.
Gem, dar nu ma ia in seama. Ma strânge de mâna și mai tare, și ma pupa pe cap.
-Termina! ii zice Carlos, scoțând limba.
Ieșim din curtea liceului și o luam pe jos. Noroc ca e liceul aproape.
Observ atâta viața in jurul meu și ma gândesc ca sunt oarba. Și surda. Și muta. Pentru ca uneori mă văd doar pe mine, gândindu-ma doar la mine, pentru ca uneori ma aud doar pe mine, dar alteori nu îmi folosesc cuvintele.
Alessio deschide usa, iar Rico intra înaintea mea. Lasă ghiozdanele jos și îmi desface șireturile, apoi se descalța și el și urcam scările spre camera mea. Acolo, ma prăbușesc pe podeaua calda. Îmi tin genunchii la piept și îmi pun capul pe ei. Parul e ca o perdea și ma simt ferita. Rico se aseaza și el. Ma ia cu o mâna de spate și una mi-o petrece peste burta. Ma încălzesc instant, îmi vine sa rad, sa îl sarut, sa ma pierd iar lipita de pieptul lui. Dar nu pot.
Tot ce pot sa fac este sa încerc sa nu îmi mai fie rău. Rico ma mângâie pe umar, iar eu adorm in sfârșit, după vreo jumătate de ora de chin nepământean, cu capul pe pieptul moale al lui Rico și cu parfumul lui in amintirile mele.

***
-Putina atenție, spune profesorul de sport, intrând in sala de sport care face legătura cu geniala curtea a școlii.
Câteva vociferari, dar după liniște deplina.
-Peste doua săptămâni mergem in excursie. Doua zile, mesele incluse, ascult eu, iar apoi ma pierd in tot felul de scene in care eu și Rico ne plimbam îndrăgostiți pe vreo alee de cărămida roșie, cu borduri din flori cu petale de matase, sau ca vizitam știu eu ce ruine ale vreunui castel, cu sali de bal distruse de vreme, dar tocite de milioanele de pași care au trecut peste ele.
-Pana acum, ne-am strâns 20. Exista doritori la voi? întreabă profesorul, dându-și seama de răspuns.
Ridica mâna mulți copii-vreo 15-, Flora și Rosa ridica și ele, și o ridic și eu. Brusc, îmi dau seama ca poate Rico nu va veni. "Stai liniștita", îmi spun, pentru ca stresul și întrebările neîncetate nu îmi enervează doar sângele, ci și stomacul.
Ieșim afara ca sa facem sport, dar eu voi sta pe banca. Nici nu dau sa ma așez, ca Rico e prezent pe banca. Ma ia in poala lui și eu protestez printr-un "Hei" foarte indignat. Rico îmi explica ca nu e bine sa stau pe suprafața rece. Nu zău, Einstein! Dar nici ca voi sta la el in poala. Serios acum!
-Ella, toți știu ca suntem împreuna.
-Asta nu înseamnă ca trebuie sa o și arătam, ii zic moale.
Ma privește pungaș și ma gâdila pe burta. Nervii se relaxează un pic la atingerea lui. Râd, și ii indepartez mâna.
-Așa faci? ma întreabă, apoi își impleteste degetele și le pune peste burta mea, lejer și foaaarte dragut.
Pe banca se mai aseaza niște colege de ale lui Rico și un coleg de-al nostru, Raoul. Se uita un moment la noi, fiecare schițează un zâmbet și Raoul ii face cu ochiul lui Rico, dar el nu îl ia in seama. Profesorul se oprește și fluiera la noi. Tresar, și clipesc de câteva ori.
-Veți avea destul timp in excursie, zice el, uitându-se la noi, apoi completează plictisit: sper sa nu plecam 40 si sa ne întoarcem 41. Sau chiar mai mulți.
Casc ochii, și dau sa ma ridic, dar Rico ma oprește delicat.
-O sa ii zic eu. Stai liniștita.
Vorbește prea dulce și prea rugător. Așa ca ma conformez și ma relaxez in brațele lui.

Ora se termina repede. Cât de trist este ca timpul aleargă atunci când te simți bine, dar abia se târeste când te simți rău, când ai face orice ca ziua sa se evapore și sa plece toate problemele o data cu ea.
Totusi, acum ma gândesc doar la minunata excursie, la uimitorul meu iubit și viitor, la toate porțile luminoase pe care mi le-a deschis Rico, la trecutul încuiat și la prezentul înmuiat in parfum de iubire.
Nu am mai gândit așa pana acum. Poate ca Rico e chiar special.