Înghețată de iubire

Capitolul 20

Alessio e in sufragerie, cu un bol de popcorn. Se uita spre mine și mărește ochii.
-Ce e? întreabă curios, dar pare ca știe ce am.
-Nimic, ii spun.
-Bine, raspunde și bagă floricele in gura.
Deși îmi place intimitatea, deși vreau ca sufletul sa fie singurul care stochează aceste sentimente, emoții nebune și interminabile, parca vreau sa discut cu cineva. Cine sa ma mai înțeleagă?
-Rico, începe Alessio, mestecând tacticos o floricica.
Îmi captează atenția.
-Te-a surprins?
Vedeți? Știam eu ca știe.
Ma ridic de la podea, descaltandu-ma și așezându-ma pe canapea. Fur doua floricele.
-Da, ii zic, iar Alessio pare satisfăcut.
-Cu mare plecere, spune și ma ia după umeri. Of, nu îmi place sa îmi dau seama ca ai crescut, spune și îmi ciufulește parul.
-'Ai ma! ii spun, fluturând din gene.
Primește o notificare pe telefon. Anne l-a etichetat intr-o postare, o poza pe care au făcut-o in excursie.
Sunt ei doi, in prima zi, pe o alee de la cetate. Pomii sunt înfloriti, lumina e limpede și aproape albă, bate spre ei. Anne e in brațele lui Alessio, îmbrăcată cu un tricou cu mâneca scurta, gri, cu stele minuscule, albe. Are mâinile băgate sub hanoracul lui, care e deschis și care o cuprinde cu totul, lăsând la iveală doar codița adorabila de cal, pe care o avea făcută in vârful capului. E atât de scunda pe lângă Alessio, dar sunt atât de perfecti impreuna! Emana o energie... mai mult decât pozitivă. Ii scrie un comentariu, cu fata numai zambet, și se întoarce la mine.
-Ți-a plăcut? ma întreabă.
-Totul. Excursia, nopțile,...
-Și sărutul? întreabă. Cum i-a ieșit?
Primul impuls e sa ii zic ca niciun sarut nu e gresit, dar știu la ce se referă. Ay, e primul meu sarut.
Ma topesc toată și vreau sa tin totul in mine, dar gura o ia înainte:
-Perfect, așa ca el.
-Ar trebui sa mergem la culcare, nu? E târziu și mâine mergem la liceu.
Acum și-a luat in serios rolul de frate mai mare.
-Bine, ii zic și ma ridic de pe canapea. Îl bat pe spate și urc scările. Ma duc întâi la baie, apoi ma îndrept spre camera, poposind trista in fata usii lui Aleh. E tristut ca deja se muta. Mâine impacheteaza ultimele lucruri. Va fi ciudat sa trăiască in alta parte, o alta vita, alături de alta fata-Bella, logodnica și viitoarea soție. Eu și mâna eram singurele fete din viața lui, iar eu singura de care trebuia sa aibă grija. Micuța și împiedicata sora. Când intru in camera mea, ma schimb in pijama și îmi fac ghiozdanul. Ma bag in pat, strângând-o pe Wendy la piept.
Apoi adorm, fără sa aud usa deschizându-se și pe Alessio oftând.

*Anne*
După ce postez poza pe Instagram, cu mine și Alessio, îmbrățișați, intru pe Wattpad. Câteva zeci de comentarii și sute de vizualizări peste weekend ma așteaptă voioase. Răspund la comentarii, fără sa uit vreun utilizator, pentru ca știu ce înseamnă sa aștepți răspuns de la persoana pe care o admiri.
Pe Wattpad nu sunt Anne Robins. Pe Wattpad sunt Lovelystar. Nimeni nu știe cine sunt cu adevarat și nici nu ar trebui. Doar Marcus și Martinus știu, dar pe ei nu ii interesează ce vorbesc eu.
Nu îmi place sa mi se acorde atenție. Niciodată nu am fost obișnuita sa atrag atenția și niciodată nu am nevoie de atenția celor din jur. Gemenii au fost in centrul atenției încă de când erau si eram bebeluși. Părinții ne-au tratat la fel dar, când au vazut ca eu resping totul, au mai renunțat, lăsându-ma sa fac ce vreau, cât, cum si când vreau. Ma am pe mine și îmi este suficient.
De fapt, nici nu știu cum a fost cu Wattpad-ul. Stiu ca mi-am făcut in clasa a opta, ca sa citesc. Apoi, o colega a zis ca scriu frumos și ca ar trebui sa public, măcar in revista școlii. Încercare eșuată. Dar am început sa scriu când voiam sa evadez din mine și din toți. Am publicat prima oară de ziua mea, primul capitol din "Prințesa de gheata", o poveste despre o fetița și poneiul ei, care merge alături de fratii ei in căutarea unei flori magice care sa o vindece pe mama lor. Ma inspirasen dintr-o poza găsită pe Instagram. Îmi iau inspirația din lucruri mici: poze, amintirile mele sau ale altor persoane, vise, scene pe care le văd zi de zi, sau citate și idei din filme.
Acum, Lovelystar scrie povestea "Viața mea și a ta", o poveste de dragoste in care o fata refuza sa iubească un băiat și refuza sa iubească noul. Poate e un clișeu, dar cititorilor le place.
Personajele, cărțile mele, adică, au milioane de vizualizări, sunt in top 10 mereu, și se bucura de aprecieri. Totuși, o singura vizualizare e importantă pentru mine, aceea a lui Alessio, zis pe Wattpad "ssrari". Nu înțeleg numele. Adică îl înțeleg, dar... in fine.
L-am plăcut dintotdeauna, pentru ca mereu a fost acolo pentru mine. Nu atât pentru Anne, cât pentru Lovelystar. Niciun hater nu își făcea apariția, pentru ca el mereu ii punea la punct. Discuta despre povesti in privat și mereu a vrut sa ma cunoască mai bine. De multe ori s-au zvonit ca suntem împreuna, dar cum am fi putut fi dacă nu ma stia și in viața offline? Am observat, totuși, ca in ultima perioada nu a mai vorbit atât de mult cu Lovelystar. Pentru ca e împreuna cu mine acum. Nu a incetat in a citi povestea Meganei și a lui Andrew, dar a renunțat la Lovelystar.
Îmi pare rau, pe de o parte. Știu ca ținea mult la Lovelystar. Nu de putine ori a încercat sa afle cine sunt și aproape ii ziceam, dar îmi promisesem sa rămână un secret. Iar eu nu îmi încalc niciodată promisiunile. Dar ma simt bine, pentru ca înseamnă ca ma iubeste mai mult decât ar iubi atât o pasiune de-a lui, cât și o persoana care ii cultiva pasiunea. Dar aici iar intervine mintea mea sucită: înseamnă ca nu a iubit-o îndeajuns pe Lovelystar, dacă a reușit sa renunțe la ea pentru o fata mult sub linia de plutire a trăsături "specială"
Acum, însă, e ciudat. Nu ma simt datoare fata de Alessio sa ii zic, ci vreau sa ii zic, pentru ca e iubitul meu. Pentru ca ma accepta și ma iubeste și ma lasă sa visez și sa rămân inocenta și fricoasa și pentru ca ma asculta și ma ajuta.
Dar îmi mai trebuie un pic de curaj. Cred ca pana de ziua lui ii arat. Mai sunt fix o luna și 4 zile pana pe 21 Aprilie. Ba nu, acum mai sunt doar 3.