Înghețată de iubire

Capitolul 10

*Rico*
Respirația calda îmi aluneca pe gât. Ma face sa ma simt atât de confortabil, încât as putea sa adorm. Suflețelul iubitor sta cu capul pe umărul meu, iar eu am brațul împletit in jurul corpului ei. Of, și e atât de adorabila și inima îmi tremura atât de tare când o văd, când o simt, când îmi zâmbește. Când ma scufund in oceanele albastre ale ochilor săi.
Este atât de ciudat cum am vorbit fără sa scot, de fapt, vreun cuvânt. Ella a vorbit pentru mine. Tot ceea ce simte pentru mine simt și eu pentru ea. Ar fi greșit sa spun ca simt ca suntem făcuți din același material. Tocmai pentru ca nu suntem făcuți din același material ne înțelegem bine. Ne completam, ne țesem in diferite moduri viața, pana când croitorul decide sa ne coasa împreuna, pentru a da nota finala a articolului de îmbrăcat.
Probabil ca ea ar fi dantela, pentru ca e delicata, iar eu materialul pe care sta. Care o susține.
Îmi place sa o simt lângă mine, pentru ca îmi da o stare de liniște. Uneori, simt ca pot sa o protejez de toate relele din lume, iar, alteori, simt ca sunt inutil. Totuși, o data cu zâmbetul ei și cu sclipirea de safir, îmi revine aura de protector.

*Ella*
Alessio și-a dat seama de cum am intrat pe usa ca mi s-a întâmplat ceva. Probabil din cauza "intuiției de frate mai mare" sau din cauza obrajilor mei exigenți de roșii și a mâinilor care se jucau mereu cu pandantivul in forma de aripa de înger de pe lănțișorul meu.
-Riella? a întrebat mieros.
Pierdută in visare, nici măcar nu i-am dat vreo replica, ci doar am dat din cap, sperând ca, totuși, nu visez.
Apoi, m-am asezat la masa și am mâncat o porție de spaghete cu brânza, sub supravegherea atenta a lui Alessio. As fi vrut sa ma prefac ca ma înec sau ceva, dar am preferat sa nu ii dau palpitații.
Ochii rupți din algele marii ma fixau și, atunci când simțea ca devine hipnotizant, se uita in alta parte, privind tavanul sau pereții. Era amuzant sa îl văd așa.
-Alessio! l-am strigat.
-Ce-i?! a sărit ca ars.
-Nimic, am zâmbit jucăuș și el s-a încruntat.
-Îți arde de glume, ai?
-Mie? Niciodată! i-am răspuns afectată, iar el a luat furculița de pe masa și a aruncat cu un rotocol de spaghete in mine.
Spaghetele mi-au alunecat incet de pe frunte, in timp ce Alessio rânjea.
-Hm! a exclamat arogant.
Am îngustat ochii provocator, luând furculița și mâncând mai departe.
"Ai sa vezi tu" îmi șoptește elful in minte.

De aceea sunt acum in camera lui. El e in dus. Telefonul se afla pe birou, iar eu îl iau și îl deblochez. Are aceeași parola de la începutul anului școlar. Intru in conversațiile de pe Whatsapp și o văd, printre cele mai recente, pe una cu o fata. Apăs pe poza de profil.
Are parul saten, ochii ciocolatii și un zâmbet tare frumos. Intru in conversație, care se termina cu " Ms😘"
Așa, deci! Chiar se făcea repetiții de replici pentru o fata. Uf, uf, uf, Alessio, uf!
Pe fata o cheamă Anne și este in clasa lui. Cât de fraiera am fost ca nu mi-am dat seama ca o place!
In contemplarea mea, nu aud usa deschizându-se și nici pe Alessio nu îl aud intrând. Ii simt doar respirația suparata in ceafa mea. Ma întorc pe călcâie și dau nas in nas cu pieptul lui. Îl împing intr-o parte, apăsând telefonul pe piept, și el punând o mâna pe el.
-Ai aflat ce ai vrut sa afli? ma întreabă supărat.
-Mda, zic eu nesigura.
Își da ochii peste cap.
-Nu mai umbla in lucrurile oamenilor! ma cearta el, de data asta foarte serios.
-De ce te deranjează atât?!
-Pentru ca... nu e treaba ta!
-A, nu zău!
-Uite ce e, eu nu m-am băgat între tine și Rico! zice, trăgând un maieu pe el.
Ha, i-auzi.
-Ba aproape da.
-Dar ție ti-a convenit!
-Poate nu îmi convenea, zic eu, enervandu-ma.
-Te rog, nu te mai uita.
-Alessio, dar nu e greșit sa îți placa de o fata!
-Atâta timp cât ea nu te place, este, spune bosumflat și știu ca discuția s-a încheiat, așa ca deschid usa și plec.
Ce l-a apucat? Nu l-am mai văzut atât de nervos de la teza de la romană pe semestrul 1. E ceva foarte anormal pentru Alessio sa se enerveze, și din lucruri atât de neinsemnate. Înțeleg ca nu e treaba mea, dar oricum as fi aflat.
Voi merge mai târziu sa îmi cer scuze, nu cred ca nu va putea sa se joace pe PS din cauza mea.
Telefonul suna și ma sperii. Ma uit pe ecran și văd ca e Rico. Degetele îmi aluneca pe ecran și răspund.
-Buna! ii zic.
-Hey! Ce mai faci?
-Destul de bine.
Parca îl simt cum se încruntă.
-Cum ți se pare piesa "Something just like this?"
-Îmi place. O ador.
-Aha! exclama mulțumit.
-Ce a fost asta?
-Și "Perfect"?
-Depinde a cui...
-Ed Sheeran.
-Da! zic eu categoric.
"Piesele acestea îmi aduc aminte de tine" completez in minte.
Stai, ceee?!
-Asta voiam sa aflu. Și dacă ești bine.
-Sunt ok. Tu?
-Bine. Foarte bine. Vreau sa mai învăț la geografie. Avem test mâine.
Aha!!! Deci avem un motiv. Și totuși...
-Cum a fost azi Alessio? ma surprind întrebând.
-Ămmm, îmi spune încurcat.
-Scuze, nu am vrut sa te încurc.
-Nu-i nimic. A fost bine, cum sa fie? Ca de obicei...
-A, ok.
-De ce? ma întreabă nesigur.
-M-a rugat mama sa investighez, mint.
-Fie, se declara mulțumit de răspuns.
-Noapte buna!
-Noapte buna, bombonică!

*Rico*
Nu-s absolut deloc mulțumit de răspuns. Voi afla eu ce are in gând steluța asta.

*Ella*
După ce închid cu Rico, îmi fac un dus cu apa fierbinte și ma îmbrac in pijama. Vreau sa bat la ușa la Alessio, dar rămân cu mâna in aer. Ceva nu ma lasă sa bat. Închid ochii, inspir și expir și încerc sa bat, dar nu pot. Nu se aude nimic in camera la el. Poate s-a culcat, deși e doar 10:30.
Pașii ma poarta spre camera mea. Ma bag in pat și o strâng pe Wendy la piept.
Adorm.

Dimineața m-a supărat, pentru ca a venit prea devreme. Când am ieșit, Alessio încă nu era in bucătărie, așa ca am decis sa bat la usa lui. De data asta, mâna m-a ascultat și am reușit. Alessio a deschis usa și a scos capul pe ea.
-A, buna!
Tonul lui a sunat firesc.
-'Neața!
A clipit.
-Cobori?
-Nu. Și azi cred ca plec singur la școala.
Iar am mărit ochii ca Ginny. L-a bufnit rasul.
-Prostuto!
-Scuze, scuze, pentru ieri.
-Poftim? Nu-i nimic!
Nu a părut convins.
-Te aștept jos.
-Sa mănânci.
-Bine.
Și asta a fost. Dar, cum a coborât, iar a fost bosumflat. L-am văzut din start, dar nu am insistat. Am mâncat fulgii de ovăz și am luat ghiozdanul. Alessio a mai rotit un pic bucățile de sunca in farfurie și apoi și-a luat si el ghiozdanul și a trecut pe lângă mine, ca sa iasă din casa.
-Așteaptă! i-am strigat eu, ca sa pun castronul in chiuveta.
A părut ca nu ma aude.
-Alessio!
-Ce mai e acum? m-au tăiat cuvintele lui.
Am amutit. S-a auzit o bătaie in usa și am fugit sa deschid, dar Alessio mi-a luat-o înainte. Când l-a văzut pe Rico in prag, a dat ochii peste cap, și când Rico a vrut sa dea mâna cu el, Alessio l-a împins cu umărul și a ieșit din casa. Eu l-am luat de mâna pe Rico, cu cealaltă am încuiat casa și am pășit pe alee, spre Alessio. Din priviri, Rico m-a întrebat ce are prietenul lui, dar chiar nu știam. Nu știam deloc.
Am ajuns la liceu mai devreme. Rico l-a prins de mâna in fata porții, și l-a întors. Aproape m-a bufnit plânsul, pentru ca am văzut multe scene de genul in filme și probabil urma o cearta. Și chiar asta a urmat. Rico mi-a dat drumul la mâna și mi-a făcut semn din cap, sa ma duc in liceu, dar tălpile nu au vrut sa se mute. Am rămas înțepenită.
-Ce-i cu tine?
-Nimic, a scrâșnit din dinți Alessio.
-Haide, știi ca poți sa îmi spui orice.
S-a uitat spre mine. Ochii ii vibrau. M-am speriat.
-Am crezut ca ți-a spus iubita ta noutățile, a zis sarcastic.
-Poftim? a răspuns năuc.
-Hm, a făcut Alessio cu îngâmfare.
-Cum vrei sa te înțelegem fără sa știm ce ai?! a izbucnit Rico.
-Tocmai pentru ca nu am nimic!
-Ai băut ceva sau cum? mi-au scăpat cuvintele.
-Taci! s-a răstit.
-Uite ce e, dacă viața ta nu e roz, nu înseamnă ca a altora nu poate fi asa!
-Datorită cui au unii viața roz? a îngustat Alessio ochii.
-Te crezi prea tare!
-Ba nu!
-Ba da!
Rico m-a prins de mâna.
-Vedeți coșmarul, dar uitați ce vis frumos v-a fost.
Am strâns buzele și mai tare.
-Opriți-vă! am gemut.
Alessio a expirat nervos, dar învins. A intrat pe poarta fără sa se uite la vreunul dintre noi.
-Îmi pare rău, Rico.
-E ok. O sa vorbesc cu el. Despre ce noutăți vorbea?
-Despre faptul ca ieri iar i-am cotrobăit prin lucuri, i-am spus rușinată.
-Ah! a spus, trecându-și mâna prin par. Doamne, cât de drăguț e când face asta!
-Și de faptul ca o place pe Anne. Dar cică ea nu îl place.
-Anne de la noi?
-Da...
-Of. Nu îl place, dar nici pe altcineva nu place. Îl iubește, e înnebunită după el! Știu sigur, avem gardurile de la casa lipite. De la geamul meu văd pana in camera ei.
-Are un altar sau ceva de genul?
-Nici chiar așa.
Am expirat usurata.
-Hai la ore, a zis, deschizând poarta și lăsându-ma înăuntru.
Câteva lacrimi stăteau in colțurile ochilor. Cum poți fii trist in timp ce, in sufletul tău, sărbătorește o fericire nemarginita?
Pai, va spun eu cum. Te cerți cu fratele, prietenul tău cel mai bun și cu cel care ți-a fost mereu alături.
Lacrimile încă siroiau și in timpul orei de italiană, dar doamna de italiană, care ne e și diriginta, a fost drăguța și nu m-a băgat in seama. Doar Flora și-a ținut mâna pe genunchiul meu toată ora-și restul orelor-, iar Rosa mi-a aruncat priviri toate orele. Și m-a îmbrățișat.
Dar nimeni nu m-a întrebat ce am. Iar eu am fost foarte fericita.

Buna!!! Cam sec? Mmmm...? Aștept păreri.
Știu ca nu am mai postat demult, dar chiar nu am avut starea necesară. Ca de obicei, Rosa mea, Larisukkk , m-a binedispus și m-a făcut sa scriu din nou. Te iub!!!
O sa apară și Capitolul 11 curând, probabil mâine.
Ne vedem mâine! 😇❣️