Înghețată de iubire

Capitolul 3

Soarele pătrunde timid pe fereastra camerei mele. Iar eu parca nu vreau sa ma trezesc, dar subconștientul meu ma îndeamnă sa ma ridic din pat. Din obișnuința, îl ascult, ma ridic in fund și ma întind orbește spre pastilele de pe noptiera. Iau doua pilule albe și una mai mare, roz. Le înghit cu multă apa și ma ridic cu totul din pat, aranjandu-mi tricoul.
Spre baie, ușile de la camerele fraților mei ma întâmpina tăcute. Usa de la camera lui Franco este deschisă, semn ca a plecat grăbit și nu a dat atenție usii. Usa lui Aleh este întredeschisa, iar eu trag de clanța și o închid. In baie, închid usa cât de incet pot și ma privesc in oglinda, pregătind automat periuța și pasta de dinti. Nici nu realizez când ma spăl, apoi când ma dau cu sapun pe fata și când ma clătesc cu apa rece, ca sa ma trezesc bine. Ma mai admir un pic in oglinda și îmi zâmbesc, in semn de "E o noua zi!"
Când ies din baia micuța și roz, pe hol îl văd pe Alessio, mai mult adormit decât treaz, cu o mâna la gura și cu una in par, făcându-și freza pe orbește. Ma bufnește rasul, dar trec pe lângă el fără sa ii spun nimic. De obicei, nu se trezește la ora asta, dar azi trebuie sa fie la meditații la ora 10. Doar mama și tata se trezesc foarte devreme, chiar și sâmbăta și duminica. Dar nu e cazul in momentul de fata.
Ma strecor in camera fără sa fac zgomot și îmi iau peria. Ma strâmb un pic in oglinda, apoi îmi dau elasticele jos și îmi desfac codițele. Cu peria, doar mi-l înfoi un pic. Arat ca vedetele care își fac parul cu placa. Îmi aleg o bendita foarte subțire, care nici nu se vede in parul meu, și o pun pe cap.
Apoi, ma îmbrac intr-un tricou lejer și o pereche de blugi rupți in genunchi, cu care nu am voie la școala.
Aud o bătaie in usa, iar Alessio intra, făcându-mi cu ochiul și cu mâna.
-Pa pa! ii răspund, ca un copil mic.
Îmi arunca o hârtie pe care sunt scrise 10 cifre. La început nu înțeleg, pentru ca eu am numărul lui. Hm, ma corectez. Cine nu are numărul lui de la noi din cartier?! Apoi, văd scris: "Rico". Clipesc, apoi ma uit la el nedumerita, dar deja se întoarce spre usa. Mă ridic din pat cu viteza fulgerului. Parcă îl simt cum zâmbește și mă simt ca un copil mic pe lângă el.
-Alessio, ce e cu ăsta?
-Pai, în caz ca te plictisești, îmi răspunde el aerian.
Mă uit la el cu ochii cât cepele. Vreau sa zic ca îl plac pe Rico, este un băiat de treaba, glumeț și politicos, dar... nu voi ieși cu el din prima, in special fără vreun cunoscut pe lângă mine. Ar fi ciudat. Sau nu?
-Rico este un băiat de treaba, Ella. A fost încântat când a auzit ca mai am o sora.
Ma uit la el nedumerită.
-Nu in acel sens! răspunde exasperat. Trebuie sa plec. Ai grija de tine, ok?
Dau din cap și închid usa in urma lui, o încui și urc la mine in camera, cu hârtia in mâna. Când ajung in camera, ma trezesc cu telefonul in mana, scriind numărul lui Rico in agenda.

***
-Ah, haide, Ella! Mai spuneeee!
-Flora! Ți-am spus tot ce am avut de spus! Te rog, nu ma mai exaspera!
Prietena mea se uita încruntată la mine, dar se înseninează repede.
-Lilla, nu te mai urca pe zid! tipa ea spre sora ei.
Ma așez mai bine pe banca și Flora îmi spune:
-De ce nu vrei sa îl întâlnesc?
Ma uit la ea buimacă și încerc sa formulez un răspuns cât mai fluid.
-Pentru ca ma face sa ma simt... ciudat.
Prietena mea chicoteste.
-Te face sa te simți dulce?
Strâmb din buze și ii spun:
-Nu am voie dulce, iar el întrece orice limita.
Flora bufnește intr-un ras cristalin, iar eu expir usurata.
Își trage un pic sufletul, apoi se uita spre strada. Deschide ochii mari, și îmi face semn cu mâna, ca o spioana autentica și îmi șoptește "Uite".
Iar eu ma uit.
Cu pași relaxați, cu parul bătut de o briza obosita de iarna, cu pleoapele aproape trase de tot peste ochi din cauza soarelui, Rico merge pe strada. Clipesc de câteva ori, ca sa fiu sigura ca nu visez. Realizez ca nu visez când se întoarce spre noi și ne vede, cu ochii căscați de admiratie. Și pofta. Nu ma refer la ochii mei.
-Buna, Ella!
-Hei! ii spun, trezita dintr-un vis minunat.
-Buna! spune și Flora pierdută.
-Ce faceți? întreabă el vesel.
Se așterne o tăcere muzicală, iar eu răspund, după câteva momente:
-O supravegheam pe Lilla, sora Florei.
Zâmbește larg și chicoteste:
-Nu am văzut-o pe strada.
Roșim amândouă.
-Tu ce faci?
-Ma uit după Alessio, răspunde repede.
Dau ochii peste cap.
-Ma duc la Rugero la magazin-știi, lucrează la magazinul mătușii mele-, nu departe de aici.
-Iei autobuzul? rostește Flora suspicioasa.
-Presupun ca da, răspunde încurcat.
-Credeam ca cineva ca tine are cel puțin o pereche de aripi in șifonier, îl lămurește ea, teatral dezamagita.
Blondul rade ușurat.
-Trebuie sa plec acum, ne face el cu mâna și îmi da o șuvița de par din ochi, apoi se întoarce la drum și se pierde in gânduri.
Flora se întoarce spre mine perplexă, spunând doar: "E genial".
Iar eu ii răspund, satisfacută.
-Știu.

***
Nu înțeleg absolut nimic din ce scrie pe foaia asta. Este tema la matematica, iar cifrele și literele se plimba in ochii mei mai ceva ca oamenii pe bulevard. Îmi iau capul in mâini și simt ca explodez, dar ma calmez. Știu exact ce mi se întâmpla, și încerc fără reușită sa scap de senzație.
Când îmi place un lucru foarte tare, nu îmi pot lua gândul de la el. E minunat, și, totuși, groaznic. Vreau sa zic, știți și voi la ce, sau, mai bine, la cine, ma gândesc acum. Și din cauza lui nu îmi pot rezolva tema la algebra. Am sa ii spun lui Alessio. Una peste alta, este doar vina lui.
Nu îmi place sa cer ajutor, dar, când vine vorba de algebra, este deja o rutina. Îmi strâng caietele și ies din camera, ducându-ma la Franco. El e foarte priceput la orice materie-e un mic Einstein-și este un foarte bun profesor, deși uneori și-o ia in cap și ma enervează, pentru ca începe sa ma certe și sa ofteze.
Când intru in camera, Franco se uita la mine amuzat și trage scaunul de la birou.
-Bine ai revenit, îmi spune, rânjind atotștiutor.
-Ha! exclam și eu aroganta.
-Ia sa vedem ce avem aici, spune și îmi ia caietul și foile din mâna și începe sa dea din cap și sa țâțâie nemulțumit.
-Sunt foarte ușoare! exclama el intr-un final.
-Ăm, patru ani diferența? ii aduc eu aminte, iar el da din cap înțelegător.
Și începem, el îmi explica, eu ma prind relativ repede, dar își da seama ca nu îmi sta capul la algebra nici măcar pe jumătate cât îmi sta de obicei.
-Ella, cred ca ar fi mai bine sa o lași pe alta data.
-Nu am cand, trebuie sa o predau luni.
Deschide gura, dar o inchide la loc, ca un peste.
-Poate... ar trebui sa îți întâlnești... cum sa spun..., începe timid.
Privesc spre caiet. Franco nu este cel mai apropiat frate mie, dar își da seama când mi se întâmpla ceva. Ma cunoaște. Și are dreptate.
-Nu prea avem ce sa facem.
-Vorbiți, răspunde el, deși sunt convinsă ca murmura in barba "Din moment ce nu mai aveți preocupări pe la cercuri sau teme comune"
Ma ridic de pe scaun, îmi iau caietele și il îmbrățișez.
-Mersi, Franco.
-Trebuie sa înțelegem ca, la un moment dat, prințesa noastră va avea un... iubit, nu?
Îmi scapă un zâmbet și ies din camera.
-Ella! aud vocea mamei din hol și cobor scările repede, ca sa o întâmpin. Are brațele pline de cumpărături și pare un brad de Crăciun.
-Alessio și Rico le aduc pe restul. S-au oferit sa ma ajute.
Rico?! Băiatul asta se pricepe sa fie... peste tot!
-Aha. Pai, sa te ajut cu cartofii, spun, întinzând mâna spre sacul de cartofi.
-Buna, Pitic! ma saluta Alessio din usa.
Ma duc cu cartofii in cămara și ma întorc la mama sa iau și laptele.
Rico are in brațe doua pungi, iar pe umăr una, și arată foarte... ciudat. Tricoul alb ii este aproape lipit de piele și se vede ca e transpirat.
In scurt timp, totul e la locul lui, iar Alessio începe sa vorbească.
-A fost groaznic la meditații! Mama, cum sa ma pună sa fac 30 de exerciții intr-o ora? Abia apuc sa respir in timpul ala!
Se poarta ca un copil mic, iar eu chicotesc, urcând scările.
-Ella, eu și Rico ne jucam pe consola. Vrei sa vii și tu mai târziu?
Cântăresc răspunsurile.
-Da, sa vina unul dintre voi sa ma cheme.
Urc in camera și las usa aproape deschisă. Ma uit la caietele de mate și îmi vine sa le rad in fata, dar ma abtin.
Ma ia cu furnicături când ma gândesc la Rico. Am văzut mulți băieți frumoși, dar el are ceva special, pentru ca pare ca nu e conștient de frumusețea lui.
Pana o sa ma cheme unul dinte ei, o sa ascult muzica și o sa citesc. Sunt doua lucruri care merg bine împreuna.
Brusc, îmi vine o idee. Ce talent are Rico, in afara de perfecțiune fizica și amuzament interior? Poate desenează, sculptează, cânta, dansează, sau schiază. Poate patineaza sau joaca fotbal. Sau poate nu face nimic.
E o persoana foarte interesantă, mai ales pentru ca a aterizat aici de nu știu unde. Parca a venit cu o nava de extratereștrii si l-au lăsat aici doar pentru ca era mai frumos decât ei.
Gândurile îmi sunt întrerupte de parul șuvițat al fratelui meu, care bagă capul pe usa și ma cheamă la el in camera ca sa jucam "Confruntarea elfilor-2". Nu știu ce ii place la jocul asta, este plin de roz și rochii și praf de zâne și toate cele, dar este unul dintre jocurile lui preferate.
Și mie îmi place. Niciodată nu pierd mai mult de doua din patru lupte. Si acum îmi place si mai mult, pentru ca ma voi confrunta si cu Rico. Poate așa aflu talentul lui. Nu se știe niciodată.

Buna! Ce mai faceți? Cum va adaptați la școala, dupa o vacanța, totuși, scurta? Îmi pare rău ca nu am mai postat. Sper ca nu v-am plictisit cu acest capitol și sper sa vreți sa citiți in continuare povestea. Promit sa se întâmple cât mai multe și sa nu fie chiar o poveste clasica.
Pa pa!