Înghețată de iubire

Capitolul 22

Suntem toate înlemnite, iar băieții nu nu ajuta aproape deloc. Rugero încă fumega ca un taur, strângând din maxilar și aproape crapandu-l, iar Rico ma strânge in brațe absent, dar dragostos, nu vrea sa ma mai piardă. Brunetul zace pe jos, cu ochiul umflat. Flora e singura care se mișcă, luând in considerare și ceilalți oameni din cafenea, care au înghețat o data cu noi. Iar totul, de când Lucca a fost scos pe terasa, pana acum, a durat 30 de secunde, sau chiar mai puțin, iar viteza asta amețitoare a lucrurilor ma enerveaza la culme.
Roșcata se îndreaptă spre usa dinspre terasa, iar Rico se desprinde de mine și o apuca de mâna. In acest vid, nici nu aud când usa se deschide iar. Brunetul nu mai e pe jos. Rico ii da drumul Florei, apoi sprintează spre usa, incaierandu-se cu cei trei băieți. Rugero se enerveaza cu totul și iese și el pe terasa, ca un fulger, cum ii zice Rosa, începând sa împartă pumni. Flora își continua drumul înnebunită, iar noi ne luam după ea. Lucca incaseaza câtiva pumni in frunte, iar Rugero ii pedepsește imediat. Ma înspăimântă in momentul asta. Lui Rico ii scapa câte o înjuratura, dar se vede ca încearcă sa se abțină. Restul, in schimb-cel puțin brunetul și Riccardo-, pomenesc de de toate și de toți. Rico îl pune la pâmant pe Riccardo și pare ca i se pare gresit, dar, apoi, blondul-hai sa ii zic pe nume, ca sa nu va mai încurc-,adică Jonas, vine și îi sare pe spate, dărâmându-l. Simt cum ochii mi se măresc, ieșind din orbite, cum respirația mi se îneacă și aproape ma năpustesc asupra lui, când îl văd pe Rico ridicându-se și tintuindu-l la pământ. Ii zâmbesc lui Jonas. Un zâmbet acru, răzbunător, de care nu credeam ca sunt in stare. Apoi, bătaia se încinge iar, deși Jonas abia se mai tine pe picioare. Fiecare striga numele iubitului și Flora chiar reușește sa pună mâna pe Lucca, încercând sa îl oprească și sa îl scoată din marea de pumni, dar, când acesta primește un pumn in burta, băiatul decide sa riposteze. Flora ii pune un fel de piedica brunetului. Se aud înjurături-din partea celor care încă pot sa vorbească-, dar Riccardo hotărăște sa o zbugheasca, cât nu i se acorda atenție. Ceilalți doi capitulează și ei. Băieții noștri le striga câte ceva, dar bodyguard-îl cafenelei ii oprește, făcând semn din mâna. Apoi le face cu ochiul, șoptind parca și "Ați ales bine, fetelor." Dar niciuna nu reacționează la asta.
Noi ne întoarcem in cafenea și ii punem pe băieți sa stea jos. Rico sângerează un pic din buza, și are vânătăi pe brațe și una mare pe obraz. Pe obrazul lui perfect. Strâng din dinti și mai ca înjur in minte, când ma uit la ceilalți doi suferinzi, unul mai rău ca altul. Rico a scăpat bine. Lucca e are fruntea plină de vânătăi, ii curge sânge din nas și are și buze umflata. Rugero are un ochi vânat, și câteva pete pe gât, de parca cineva l-a prins ca sa îl sugrume. Asta nu se va termina așa. Nu poți sa iei la bătaie trei băieți care au vorbit frumos chiar și când nu trebuia!
Ii dau un pupic pe frunte lui Rico și îmi zâmbește strâmb, dar luminos.
-Stam sa bem astea? întreabă Flora.
-Îl iau pe drum. Hai acasă, trebuie sa va pansam, ii răspund și Rico se ridica de pe canapea.
Lucca da aprobator din cap.
-Hai la mine. Vom fi singuri, zice Flora și îl ia de o mâna pe Lucca, iar in cealaltă ia Frappuccino-ul cu ciocolata.
Lucca o săruta pe buze pana sa apuce Flora sa ia paiul in gura, dar incneste de durerea buzei umflate. Flora se uita compătimitor la el și ies din cafenea. Urmam exemplul, iar ceilalți clienți ai cafenelei ne spionează pana ieșim cu totul și nu ne mai pot vedea nici prin geam. Nu cred ca se întâmpla astfel de bătăi in mod normal la o cafenea rafinata ca Starbucks.
La asta e buna Flora. Atunci când totul merge de-ndoaselea, ea știe sa ia inițiativa și sa se prefacă ca nu s-a întâmplat nimic. Rosa e buna sa dea replici acide tot timpul. Iar eu sunt buna sa rămân prinsă in trecutul meu. Probabil ca Rico va aminti de replica blondului. Iar eu ii voi spune. Trebuie sa știe, acum ca l-a întâlnit.

***
-Au! scheauna iubitul meu când ii dau cu dezinfectant pe buza. Doare. Rău.
-Nu le mai mișca, ii zic incet și schimb bucata de vata.
-Știi ca nu pot sa tac.
-Atunci te va durea.
Se conformează și tace.
Suntem in bucătăria Florei, băieții stau pe scaune, iar pe masa sunt insirate bucăți de tifon, sticle cu dezinfectante, pastile calmante-le-au luat primele pe alea-și diferite creme.
Flora are cel mai mult de lucru, iar Lucca arată comic, intr-un fel anume. O punga mare cu gheata pe buza de jos, murdărita de sângele care i-a curs din nas, și crema pe toată fruntea. Gâtul lui Rugero este înconjurat și el de gheata, alături de ochiul sau. Oare poți sa răcești dacă ții prea mult gheata? "Nu, prostuto", îmi șoptește mintea.
Termin sa îl pansez pe Rico și îl imbratisez, apoi ma așez in poala lui, rasplata ca a stat cuminte. Flora urca pana la etaj și se întoarce cu o folie de abțibilduri de la Lilla, apoi lipește câte unul-o brioșă, un mar și un pahar cu lapte-pe tricoul fiecăruia. Le pune înapoi in camera Lilla, spunând ca va înțelege.
Ca tot veni vorba de Lilla, fetița cu par de morcov intra in casa și, când vede tenesii Florei la intrare, o striga. Flora ii raspunde din bucatarie, iar puștoaica intra.
-Buna, Ella!
Apoi strânge din ochi.
-Și Lucca, Rosa, Rugero, Rico.
Apoi o ia in brațe pe sora ei. Ochii ii poposesc asupra abțibildurilor și spune:
-Nu sunteți cam mari...?
-Pustoaico, cred ca meritam. Ce zici? întreabă Rugero și își ia gheata de la ochi. Lilla strâmba din nas și încuviințează. Rugero acoperă ochiul la loc, iar Flora o întreabă dacă a mâncat, deși cred ca răspunsul e evident. Lilla zice ca a mâncat la colega ei și urca in camera ei.
-Simpatică, zice Rugero.
-Da, știu. Ca sor-sa, zice Lucca și se apropie de buzele Florei, dar ea ii pune un deget pe ele.
-Mai stai puțin, și după.
Lucca pare jignit, dar se conformează.
Îmi suna telefonul. E Alessio. Chiar așteptam ceva vesti. Eu am ce sa ii zic.
-Buna, El.
-Salut și ție. Cum e Martinus?
-E... destul de ok. In fine, măcar acum știm ce are.
Ma rog sa nu rostească cuvântul.
-Tuberculoza. Primara. O sa îl trateze.
-Asta înseamnă.... cum e Anne?
-E înăuntru, cu el. Abia s-a trezit. I-au dat antibiotice, ca sa poată dormi liniștit. O sa îl trateze, îmi repeta, încercând sa facă situația mai puțin importantă.
Brusc, imi aduc aminte de Lovelystar și de faptul ca și Megana are o prietena care are o sora care e in faza terminala. Nu seamănă cu TBC, dar totuși.
-Voi? întreabă Alessio și nici nu știu ce sa ii zic.
-Noi...? Pai... m-am întâlnit cu Jonas. De fapt, și Rico s-a întâlnit cu el. Iar Rugero cu Riccardo. Și mai era un băiat, care s-a întâlnit cu Lucca. Nu s-a terminat mai urat ca la voi, dar e... rău, pot sa zic.
Oftează.
-Doamne, Ella! Cum de reușești sa te bagi in tot felul de porcarii?
-Alo, tu ești in clasa cu Riccardo. Ca sa nu mai spun faptul ca doamna de romană l-a confundat cu Rico al meu-pun accent pe ultimele doua cuvinte-cu Riccardo.
Oftează iar.
-Doar sa-i spui, ok? De Jonas.
-Evident, ii spun. Ai grija de Anne. Eu ma descurc.
-Nici nu ma îndoiesc.
-Pa.
-Pa.
Închid telefonul și Rosa se pregătește sa plece, alături de Rugero.
-Mergem și noi? îl întreb pe Rico, iar el aproba. Lucca zice ca vine și el. De data asta o săruta pe Flora, gemand puțin. Ne încălțăm și ieșim. Ii facem cu mâna Florei, iar eu ii fac Lillei către geamul camerei ei.
Rugero, Rosa și Lucca o iau înainte, iar eu și Rico rămânem mai in spate.
Ma ia de mâna, trăgându-ma aproape de el. Ma lipesc de tricoul lui încă umed, care miroase a balsam de levănțica. Îmi frec nasul de tricou și Rico ma săruta pe par.
-E ceva in legătura cu... blondul, începe el, iar eu ma pregătesc sufletește. Se uita la tine ciudat. Nu cum se uita brunetul la Flora-cumva flamand sau pofticios-, și nici ca Riccardo la Rosa-provocator și de parca făcea doar o gluma. La tine se uita ca și când te știa și voia sa se răzbune pe tine. Și mai e și ceva ce am auzit. Dar probabil ca...
-Nu, ai auzit bine, îl întrerup. M-a întrebat dacă mi-a fost dor de el. El e Jonas. Al doilea iubit.
Rico rămâne blocat și așteaptă.
-E... e dificil.
Sa ii spun acum sau acasă?
-In ce sens? ma întreabă.
-Ne-am cunoscut in vacanța de Crăciun, in clasa a noua. Eram la o petrecere organizata de un prieten de-al lui Alessio. Mai mult ma obligase sa vin, dar am acceptat, pentru ca îmi e greu sa îl refuz pe Alessio. Pana la miezul nopții, a fost totul in regula intre mine și Jonas. Ne înțelegeam bine, deși aveam micuțe dispute in legătura cu anumite subiecte. Doar ca...
Iau o pauza. Ma gândesc cum sa formulez și îmi dau seama ca varianta cea mai buna este drumul scurt, așa ca, o data decizia luată, spun pe nerăsuflate:
-S-a îmbătat. Și cred ca a jucat "Adevăr sau provocare". M-a surprins cu un sarut. Sălbatic. Animalic. Cu limbi. Ma rog, doar a lui, nu și a mea. M-am panicat și nu știam ce sa fac. Alessio nu era prin preajma-cred ca de aia au profitat de ocazie-, așa ca primul lucru pe care l-am făcut a fost sa îl mușc de buza.
Rico se musca și el de buza de jos, parând foarte curios. Suntem in fata casei mele. Simt cum tremur, iar Rico se aseaza in fata mea și ma tine de încheieturi.
-A... crezut ca îmi place. M-am lăsat din ce in ce mai pe spate și, la un moment dat, am reușit sa ma eliberez. Am căzut pe spate, dar m-am ridicat și am fugit. Am fugit, Rico, lăsându-l râzând. Toți se uitau la mine, intr-un fel sau in altul. M-am izbit de Alessio aproape de usa, și nu am făcut nimic altceva decât sa fug dincolo. Nu știam unde ma aflu. M-am prăbușit pe iarba și am suspinat, dar Alessio deja îl sunase pe Aleh, ca sa vina sa ne ia. Alessio a ieșit in curte și a așteptat cu mine, rugandu-ma sa ii povestesc, dar nu am putut decât după vreo luna. Eram stricata, Rico. Complet.
Un nod de lacrimi se desprinde din gât. Ma las pe genunchi, iar Rico vine și ma cuprinde cu brațele. Ma săruta pe frunte și încearcă pe buze, dar nu ridic capul.
-Calmează-te, iubita. E in regula. A trecut. Sunt aici ca sa te protejez. Mereu voi fi.
Îmi ridic ochii spre el și încheie jurământul cu un sarut pe buze. Dulce și ocrotitor, nu ca cel al lui Jonas.
-Mai bine acum? întreabă.
-Fii sigur, ii zic și încerc sa rad. Îmi șterge lacrimile și îmi da parul pe spate.
-Vrei sa rămân pana ajunge Alessio? ma întreabă.
Incuviintez și intrăm amândoi in casa. Mama cu tata sunt in bucatarie și amuțesc când ne văd intrând, dar își recapătă imediat aerul relaxat și jucăuș pe care îl au.
-Buna! ii salut, îmbrățișându-i.
Rico ii saluta și el.
-Urcam la mine. Am vorbit cu Alessio. Martinus are TBC.
Mama scoate un "Doamne!", apoi tata oftează și el.
-Iar noi..., zic, făcând semn spre Rico, am avut câteva aventuri. Dar suntem bine acum.
Urcam in camera mea.
-O sa ii spui? ma întreabă temător.
-Despre ce? Ca ați pus pe fuga trei... nici nu găsesc cuvântul potrivit.
Rico strâmba din buze.
-Evident. Ați luat voi niște bătaie și arătați intr-un fel, dar felul asta nu e atât de mare precum e al lui Riccardo, Jonas și al brunetului. Mama o sa înțeleagă.
Rico meditează, apoi se tranteste in pat. Ii fac semn sa se dea mai încolo, iar el se da. Ma strecor lângă el și stau pe brațul lui drept, care are mai putine vânătăi. Deja bat in retragere.
Îmi întorc fata spre el și îl pup pe obraz.
-Știi, Ellie, tu mereu ești așa mică. Iar atunci când vrei sa fii mare, tot mică rămâi. Cum de ai ajuns in a zecea? Nu îmi amintesc eu foarte bine de perioada pe care am petrecut-o aici, dar nu îmi amintesc sa te fi văzut vreodată. Totuși, cu Alessio îmi petreceam aproape toată ziua.
Ma gândesc un pic.
-A fost o perioada de vreo 3 ani in care am stat in spitale destul de mult. Abia îmi descoperiseră boala-la 3 ani-, așa ca nu știau exact ce am. Au trebuit multe analize și internări. Plus ca mi se făcea rău. Când am auzit de Martinus, mi-a fost frica sa nu aibă și el ce am eu. Totuși, TBC-ul se vindeca. Eu nu ma vindec.
-Ah, zice. Alessio nu mi-a pomenit de vreo sora.
-Nu, nu, nu te gândi la asta.
Mereu m-am gândit de ce nu pomenise Alessio de mine. Mereu am avut același răspuns.
-De ce? întreabă Rico și îmi dau seama ca ii pasa și ca noi chiar ne asemănăm.
-Pentru ca a fost o perioada ca a lui Hazel in "Sub aceeași stea".
Se uita nedumerit și rugător la mine.
-Pisoi, eu desenez, nu citesc.
Scot un chicot indignat:
-Mi-ai zis ca îți place sa citești, când ți-am spus ca îmi e frica de furtuni! Ai mințit! Nu-i corect.
-Hei, heiii! Citesc. Cărți de aventura, sau SF, dar nu de dragoste. Astea sunt pentru voi, zice și, când vede ca nu scot vreun sunet, completează. Deci ai de gând sa îmi spui cum era Hazel in "Sub aceeași stea"?
-Nu.
Ma întorc pe partea cealaltă. Simt răni pe dinăuntru. Rico ma imbratiseaza.
-Haide, spune.
Își strecoară capul intre ceafa mea și gâtul meu.
-Ii era frica sa ma cunoască lumea. Sa ma iubească lumea. Ca apoi sa mor, dacă nu se găsea leac. Voia sa minimalizeze durerea.
-Pe naiba! spune mirat. Dar avea 6 ani ultima oară când ne-am văzut, înainte sa plecam!
-Știu. Și eu 5.
Apoi realizează ce i-am zis.
-Nu știu ce m-as fi făcut, sau face fără tine! Ești aerul meu!
-Nu poate sa îți fie dor de ceva ce nu ai avut, ii spun și întorc capul, aterizând cu buzele pe ale lui. Dar acum ma ai. Acum e ce contează, nu?
-Acum mereu.
Și adorm puțin in brațele lui, pana ne striga Alessio la masa.