Înghețată de iubire

Capitolul 21

*Alessio*
Merg sa dorm la Rico. Am convins-o și pe Ella. Un pic mai greu a fost cu Anne. Pana la urma, a zis ca vine, dar ca nu sta peste noapte.
De câteva zile pare trista. Nu suparata, dar foarte, foarte trista. Încerc sa fiu lângă ea, dar, așa cum mi-a zis și Rico in legătura cu iubiții Ellei, nu pot sa înțeleg ceva ce nu știu. Anne nu vorbește mai deloc și nu simt ca ne depărtăm unul de altul, ci ca ea se depărtează de mine. Vreau sa zic, mi se pare ca sunt același. Dar ea...
Pierdut in gânduri, abia realizez ca ajungem la Rico și Rugero. Ella se oprește, ciocane, iar Rico iese. Arunc o privire pe fuga și observ ca Rosa a ajuns deja, sta cu Rugero pe canapea. Ella și Rico decid sa facă popcorn pana ajung eu de la Anne, iar Rico a zis ca avem și inghetata in congelator.
Pornesc iar pe străduța atat de cunoscuta a orașului nostru. Stam mulți aici, din toate timpurile. Emma și Julie stau un pic mai departe, având in vedere ca abia acum s-au mutat.
Bat la usa casei lui Anne și îmi raspunde îndată unul dintre gemeni. Pot sa zic care-i care doar când au părul prins. Marcus e cel mare, și își face codița din parul lăsat sa crească pe mijlocul capului, in timp ce Martinus-mai mic cu doar trei minute-nu își prinde niciodată parul in codița și mereu îl are mai scurt și parca mai blond.
-Salut, îmi zice Marcus. O aștepți pe Anne?
-Cam așa.
-Intra, atunci. E gata imediat.
Apoi tipa in susul scărilor: "Anne, te așteaptă iubi".
Se uita spre mine plictisit.
-Mai aveți turnee? îl întreb.
-Mda. Ar trebui sa plecam mâine spre țările din Nord. Dar nu sunt prea sigur de asta. Martinus nu se simte bine.
-Ah. Îmi pare rău.
-Da, și mie, zice băiatul, scaparându-i ochii.
Anne coboară ușor pe scări. S-a îmbrăcat cu o pereche de blugi mulati, un tricou cu mâneca scurta și un pulover subțire, larg. Are parul prins in doua codite. Doamne, cât de adorabila e! Când se apropie de mine, ma ia in brațe și își ridica fata spre mine, sărutându-ma. Apoi isi pune tenesii. Ma aplec și ii leg șireturile, apoi ii spun lui Marcus "Pa" și "Sper sa se facă bine Martinus", si ieșim afara. S-a lăsat ceata.
-Ce mai faci, iubire? o întreb.
-Bine, raspunde ea incet.
-Marcus mi-a zis de Martinus. Sper sa fie bine. Nu as vrea sa rateze un concert.
-Ai dreptate. Le place asta. Le place sa fie in centrul atenției, zice.
Aprob din cap și o strâng de mâna.
-Ești bine? ma întreabă.
-Da, numai ca... mi se pare ca tu ești trista. Îmi e imposibil sa fiu fericit dacă cea care ma face fericit e trista.
-Nu sunt trista, îngustează ea ochii.
O strâng lângă mine și înaintam prin ceata din ce in ce mai deasa. Ajungem la Rico, trecând prin fata casei noastre. Lumina in bucatarie e aprinsa, iar in sufragerie merge televizorul.
Intram in casa fără sa mai batem la usa. Ne saluta, apoi ne descălțăm.
Fetele se imbratiseaza.
Apoi, Ella aduce popcornul din bucatarie, iar Anne se aseaza pe canapea. Eu și Rico ne așezăm pe jos, și eu iau picioarele lui Anne și le petrec după gâtul meu, ca și când as tine-o in cârca. Rico se sprijină de genunchii Ellei. Mâncam popcorn, in timp ce vorbim despre diverse. Hotărâm sa ne uitam la un film, deși s-a terminat popcornul si nici nu mai vrem sa facem altul. Ne decidem greu, dar hotaram sa punem "Midnight sun"
Pe Anne o apuca plânsul la melodia "Walk with me". O cobor lângă mine și o tin in brațe. Rosa și Ella plâng abia după ce moare personajul principal. Înainte, ar fi fost treaba mea sa o consolez pe Ella, și chiar și pe Rosa, pentru ca ne știm de o viața și îmi este și ea ca o sora. Chiar și sora ei mai mică, Evea, care are doar 7 ani, îmi este ca o sora mai mică. Foarte, mult mai mică. Dar acum fiecare are prieten, iar eu prietena, așa ca ma concentrez asupra a cine trebuie.
Ne uitam la ceas. E abia 11 dar fetele par obosite, și, avand in vedere ca mâine mergem la liceu, e, totuși, o ora la care sa ne culcam. O pup pe Anne pe frunte, iar ea se cuibărește mai mult in mine, deși o simt din ce in ce mai rece.
Suna un telefon, pe melodia "Walk with me".
Anne se repede la el și raspunde imediat, rămânând fără suflare. Se ridica in picioare și se plimba prin sufragerie. Da din cap ritmic și scoate interjecții, dar, altfel, nu spune nimic.
Când inchide, ochii ei se sparg in mici bucăți de ciocolata topita.
Ma ridic și o iau după umeri, forțând-o sa se așeze pe covorul moale. Coboram împreuna pe podea și se lipește iar de pieptul meu. Apoi, începe sa șoptească:
-L-au dus pe Martinus la spital.
Oftez.
-Scuipa, tusea și strănuta sânge. L-a luat salvarea. Are febra mare. Dar mama a spus sa rămân peste noapte și sa nu îmi fac griji. Cum as putea, Alessio?
Izbucnește iar in plâns. Pare ca nu s-a mai descărcat de ceva vreme.
Rugero o ia pe Rosa pe brațe, ca pe o prințesa, si o duce in camera lui. Ella se strecoară și ea afara de pe canapea, nu înainte sa o mângâie pe umeri pe Anne.
Rămânem singuri pe podea, singura lumina care pătrunde pana la noi fiind lumina trista a bucătăriei. Îmi plimb mâna de-a lungul gambei lui Anne și ii șoptesc "Șșș". Ii șoptesc ca va fi totul bine, ca e doar o gripa sau ceva, ca Martinus nu va păți nimic grav. Nu e ca și când ar avea pneumonie sau apa la plămâni, sau... altceva.
Suspinele i se răresc. Ochii i s-au închis. Îmi pare groaznic de rău. Nu ar trebui sa adoarmă plângând. E un suflet prea bun.