Înghețată de iubire

Capitolul 2

Era acolo, știam asta, pentru ca semăna prea bine cu băiatul din poza. Totuși, intr-un mod ciudat, era diferit. M-am gândit ca crescuse cel puțin 10 ani de atunci, deci era normal. Acum nu mai era un băiețel, era un adolescent. Șira spinării îmi era îmbrobodita cu fiori.
Liniile buzelor i se arcuira intr-un zâmbet splendid, de mai ca scăpam suvitele de par din mâna. Parul meu ciocolatiu lăptos îmi curgea printre degetele care făcuseră sute de codite la viața lor. Cu ultimele trei suvițe in mâna, am întors capul către cei doi, am făcut semn din cap, iar Alessio s-a așezat pe patul meu, relaxat și foarte voios. Băiatul a rămas in picioare.
-Rico, începu el, ea este Ella!
Băiatul îmi arunca o privire care ii exprima incantarea, apoi mi-a spus:
-Frumoase codite!
-Mulțumesc! am exclamat, roșind.
-Hm, pai văd ca aveți multe de povestit! Alessio se îndrepta deja spre usa, iar eu as fi vrut sa ii pot arunca priviri care cereau salvare, dar, intr-un mod groaznic de ciudat, acel băiat ma făcea sa ma simt in apele mele.
-Mama vine la 6 azi, deci pe la 7 luam cina, Ella. Aveți timp pana atunci, nu? îmi făcu el cu ochiul.
Am clipit de vreo doua ori, apoi i-am zâmbit și a ieșit din camera.
-Deci... Ella de la Gabriella? Sau...?
-Nu chiar, am chicotit, cu toate ca întrebarea aceasta mi se punea mai des decât "Ce faci?"
A înclinat capul intr-o parte. Arăta adorabil.
-Poți sa te așezi pe scaunul de la birou, dacă nu vrei sa stai pe pat, i-am spus, cu un glas firesc, poate prea firesc.
S-a așezat, apoi am continuat:
-Numele meu întreg este Straciatella.
A mărit ochii și parca aștepta sa izbucnesc in ras, ceea ce nu s-a întâmplat.
-Ai un nume... delicios!
Nimeni nu îmi mai spusese asta, in afara de cea mai buna prietena a mea. Din partea lui, suna altfel.
-Dar pe tine? Presupun ca Rico este, de asemenea, o prescurtare.
A ras ușor, apoi a spus:
-Da, ma cheamă Frederico.
-Mai pronunța o data, am spus, pentru ca mereu am adorat italienii care știu sa pronunțe "r"-urile. Eu nu prea ma aflu printre ei și încă strânesc amuzul celorlalți când îl pronunț.
A făcut ce i-am spus.
-Nu te-am văzut prin liceu, am început eu temătoare.
-Adevarul e ca nu am făcut aici decât grădinița. Primii patru ani de școala i-am făcut in Belgia, următorii in Veneția, iar primii doi ani de liceu in Buenos Aires. M-am mutat aici chiar când a început vacanța, acum 4 zile.
Am ascultat cu atenție, fiind atenta la timbrul vocii sale și fiind tare incantata sa îl aud.
-Și vei rămâne aici?
-Pana termin anul și clasa a doisprezecea, da. După, nu știu exact... contractul tatălui meu se întinde pe 2 ani, comenta el cu amărăciune, lăsând capul pe spătarul scaunului.
-Ar trebui sa te gândești la prezent, am spus, uitându-ma in ochii lui verzi electrizanti.
A zâmbit și m-a întrebat care a fost cea mai mare cantitate de inghetata pe care am mâncat-o vreodată.
-Doua cupe, i-am răspuns sincer, ferindu-mi privirea, moment in care a izbucnit in ras. Râdea atât de adevărat!
Pe măsura ce clipele treceau, se potolea. Apoi, m-a privit sincer și mi-a spus:
-Am spus cea mai mare, nu cea mai mică!
-Și eu am spus doua cupe, i-am răspuns rușinată și un pic nervoasa.
Și-a dat seama ca nu glumesc.
-De ce? Nu îți place?
-Nu, nu e vorba despre asta... nu ți-a zis Alessio nimic?
-Nici nu mi-a zis ca exiști, pana nu am văzut usa de la camera ta, plină de floricele și fluturi.
Am dat din cap și i-am explicat pe scurt problema cu sângele.
-Ah! a fost tot ce mi-a răspuns, după ce am terminat. In glas i se citea tristețea și regretul. Sincere.
-Nu e nimic, m-am obișnuit. Tu? Câte cupe ai mâncat?
-Paaaai, in materie de cupe, doar 4 o data. In materie de inghetata in general, cred ca am mâncat o caserola întreaga de la magazinul lui Poppy.
Am făcut ochii mari, imaginându-ma pe mine mâncând atâta inghetata.
-Caserola din aia dreptunghiulara sau rotundă? l-am întrebat eu, pentru ca ma fascina cu adevărat ideea.
-Din aia dreptunghiulara, bineînțeles! Doar fratele meu a reușit sa mănânce rotundă fără sa i se facă rău!
A ras. E ciudat cum rade din orice, dar și drăguț in același timp.
-Mai povestește-mi despre tine, l-am îndemnat eu, așezându-ma mai bine in pat.
A zâmbit și mi-a soptit:
-Îmi place inghetata cu aroma de mango. Dacă pui și o cupa de straciatella, e perfect! a adăugat el, făcând cu ochiul.
Am mărit ochii cum ii marea Ginny când i se adresa Harry.
Am zâmbit moale și, când m-am uitat la ceasul de pe noptiera, am realizat ca trecuse aproape o ora, iar eu vorbisem atât de liniștita și fericita.
-Rico, am pronunțat eu, iar, la auzul "r"-ului, blondul a chicotit, dar am continuat, te înțelegi bine cu fratele tău?
A stat puțin pe gânduri, și-a trecut mâinile prin par și a spus:
-Relația între mine și Rugero este foarte diferită de cea dintre tine și Alessio.
-Cred și eu! am gândit cu voce tare, apoi m-am uitat in jos, rușinată.
-Ce s-a întâmplat? mi-a zâmbit.
-Nu trebuia sa te întrerup, am soptit, iar el a chicotit, vorbind mai departe:
-Când eram mic, mereu avea grija de mine. Dar de pe la vârsta de 9 ani-chiar după ce a început liceul-nu mai era așa.
Am deschis ochii, in semn de interes.
-De obicei, râdea de mine și ma făcea sa ma simt inutil. Cu timpul, am crescut amândoi și nu s-a mai întâmplat, dar încă mai are momente in care ma jignește, și nu in gluma.
-Ce diferența este între voi? am întrebat, lăsând capul intr-o parte.
-Eu sunt născut in Mai, iar el in August. E diferența de aproape 5 ani.
-Aha! am exclamat eu. A fost in clasa cu Aleh?
-Da, de fapt chiar a fost, pana in clasa a cincea. Ne-am mutat in vara aceea.
Am dat din cap.
S-a instalat o tăcere apăsătoare.
S-a uitat prin camera și a văzut vechile mele jocuri: "In țara lui Piticot" și "Activity".
-Hei, îți place "Activity"?
-Of, trebuie sa le dau o data! am exclamat, roșind.
-Ella, calmează-te. Și eu mai am câteva jocuri. "Nu te supăra, frate" și "Sus, jos" sunt chiar la îndemâna, mereu ma joc cu Rugero când e intr-o dispoziție buna.
Am chicotit de uimire.
-"Activity" nu am mai jucat demult. Ultima oară l-am jucat la verișoara mea, care s-a mutat in Paris acum doi ani. Ai vrea...
M-am ridicat din pat și m-am întins spre jocul care era deasupra dulapului, exact lângă el. Nu știu cum, dar m-am dezechilibrat puțin când m-am ridicat pe vârfuri-ce-i drept, sunt extrem de scunda-, dar Rico m-a prins de talie și m-a ținut pana am dat jos cutia colorata.
-Mersi, am zâmbit recunoscătoare.
-Ești tare drăguța, i-a scăpat, apoi a continuat, dar tare scunda!
Am lăsat cutia pe pat și am deschis-o, am aranjat cartonașele și l-am invitat sa se așeze pe pat.
-Mi-ar plăcea intr-o zi sa încerc sa îți împletesc parul, mi-a mărturisit el. Ai un par superb! Ușor ondulat, ciocolatiu lăptos, vaporos și se vede ca e catifelat. Și se asortează cu ochii tai, bineînțeles.
Nu era primul care îmi spunea acest lucru, dar, din nou, o făcea sa para ceva foarte special și chiar unic. Ca și când as fi fost singura fata din tot universul care avea ochi asortati cu parul. Sper ca a reușit sa citească fericirea din ochii mei albaștri vibrant.
A fost primul care a tras cartonaș și a fost foarte entuziasmat când a văzut ce i-a picat. A trebuit sa mimeze o maimuța și a fost foarte nostim. Am continuat, iar, in câteva momente, camera era plină de râsete și lacrimi de fericire. M-am mirat foarte tare ca nu venise Franco sa ne întrebe ce s-a întâmplat. Avea de predat un eseu foarte important pentru media lui de pe semestrul 1, și voia sa se concentreze mai mult decât ii era cu putința.
Când l-am auzit pe Alessio strigându-ma la masa, am strâmbat din buze și am lăsat jocul așa cum era. Am coborât in liniște cu Rico, m-am asezat la masa, iar mama l-a invitat pe Rico la cina, dar blondul a refuzat categoric, pentru ca și ai lui îl așteptau cu masa. In seara aceasta, mânca specialitatea bunicii lui, care venise o data cu ei și mai stătea doar pana la sfârșitul săptămânii.
Ne-a urat "Pofta buna", iar tata l-a condus spre usa. Am mâncat in liniște, mama vorbind despre ziua ei la spital, iar tata despre planul pentru construcția la care lucra. Eu am tăcut, primind doar câteva priviri furise de la Alessio, care a insistat sa ma urmeze in camera, ca sa ma ajute sa strâng jocul.
Potopul de întrebări a început imediat după ce am intrat in camera și am închis usa. A fost un "Ce? Cum? Când?" continuu și mai aveam puțin și ii puneam mâna la gura dacă nu s-ar fi oprit la timp, după ce i-am aruncat o privire care l-a cam electrocutat.
In final, m-a întrebat dacă mi-a plăcut sa rad, iar eu i-am răspuns cu "Evident", pentru ca așa era! Problema era ca râdeam cu lacrimi destul de rar, iar in seara asta chiar râsesem cu pofta.
-Te-ai îndrăgostit! mi-a spus el, iar in ochi parca ii apăreau inimioare.
L-am privit plictisita și i-am întins jocul, ca sa il pună la loc.
-Nu, nu m-am îndrăgostit de un băiat pe care l-am cunoscut cu nici 4 ore in urma!
-Nu ai auzit de "dragoste la prima vedere"?
-Ba da, dar am auzit și de "uimire la prima vedere" și cred ca e evident care s-a aplicat la mine.
-Ella, Ella, deja ești nervoasa! Se vede ca îți place.
-Ahaaa, cel mult îmi place, Alessio, și cu asta, basta!
A ras înfundat.
-Tu ar trebui sa te gândești la cadourile de ziua ta, nu la iubirile surorii tale!
-Mai sunt doua luni pana atunci!
Am clipit enervată din ochi și am expirat, învinsă.
-Haide, dacă nu îmi spui mie, atunci cui? m-a întrebat cu un glas dulce ca mierea.
-Of, Alessio.
A zâmbit înțelegător și m-a îmbrățișat cu îmbrățisarea lui de pui de urs.
-Nu pot sa cred ca îl placi pe Rico! E genial...
M-am desprins din îmbrățișare ca arsa și m-am dus la geam, iar el a ieșit din camera, urandu-mi "Noapte buna!" si amintindu-mi sa iau pastilele. I-am urat și eu absent și am rămas la geam, pana a ciripit ceasul, ca sa iau pastilele.
M-am schimbat in pijama, și încă stau la geam. Nu m-am mișcat din camera decât pentru a ma spală pe dinți. Clipesc către luna și ma gândesc la Rico și la modul in care puteam sa rad. Inocent și fără rușine sau reținere. Râdeam pentru ca puteam și pentru ca eram vesela. Pentru ca îmi susținea privirile și pentru ca ma amuza. Pentru ca ma simteam bine in compania lui.
Dar este atât de ciudat! Niciodată nu mi-a plăcut de cineva in mod serios. Poate mi-a plăcut, la un moment dat, de Peter din "Cronicile din Narnia", dar nu in mod serios. Era de înțeles, nici măcar nu urma sa îl întâlnesc, fiind un personaj de carte, iar actorul, celebru. Dar Rico ma făcea sa simt fluturi nu in stomac, ci pe șira spinării. Rico îmi dezlipea limba de cerul gurii.
Rico nu ma făcea sa ma simt exclusă, cum sunt de multe ori, din cauza bolii mele.
Ma îndrept spre pat și ma cufund între jucăriile de plus care apar aici pe timpul nopții. Nu visez nimic in afara a doua smaralde aprinse, afundate in nisip auriu și moale.