Capitolul 1

48.1K 1.2K 400
                                    

Luke

Conduc pe strada puțin luminată de către niște felinare puse pe alocuri. Este seară. Tocmai ce mi-am terminat tura. Mă uit la GPS-ul de la bordul mașinii să văd dacă o iau bine. Nu știu cum am ajuns să negociez cu o femeie destul de dubioasă. Nu e o negociere deloc normală sau care îmi stă în fire. M-a convis până la urmă să-i cumpăr fiica ca sclava sexuală. Sunt curios unde va duce asta, sincer să fiu. Din câte am înțeles e minoră. Dar dacă părinții ei au un preț așa scump pentru ea înseamnă că nu trebuie să-mi fac griji. 

În calitate de polițist nici nu ar trebui să stau pe gânduri și să o arestez. Dar, la naiba cu toată responsabilitatea asta! Vreau doar să fac ceva fără să mă gândesc. Știu ce fel de riscuri îmi asum daca fac asta, însă nu îmi pasă. Mi-a păsat douăzeci de ani și mi-a ajuns. 

Bat la ușă imediat ce ajung la adresa dată. Ușa e deschisă de către un bărbat masiv și impunător. Și-a ridicat sprânceana dreaptă în semn de întrebare, neștiind cine sunt. Expresia acestuia schimbat radical, văzându-mă cu servieta neagră în mâna stângă. Lângă el apăru o femeie înaltă și slabă, foarte tânără. Părul ei auriu și creț îi ajungea până la șolduri. E femeia cu care am negociat. Privirile lor s-au ațintit asupra mea și au zâmbit.

- Sunt Luke Blake, am venit.

-Intrați, domnule Blake.

-Fata este pregătită?

-Este în camera ei și vă așteaptă.

Am dat din cap aprobator, trecând pragul și mergând în bucătărie. Am pus servieta pe masă și am deschis-o, lăsându-i pe cei doi să numere în liniște banii.

După zece minute, cei doi erau foarte bucuroși și zâmbăreți. Bărbatul m-a tras de braț, fără să scoată vreun sunet și am urcat alături de el la etaj. Intrăm in una dintre putinele camere ce se aflau aici.

Când am deschis ușa, am rămas șocat. O copilă, care are mai mult sau mai puțin nouă ani, stătea legată în lanțuri, descălțată și murdară.

Fata avea capul aplecat și nu mișca niciun deget, îngrozindu-mă. M-am apropiat cu pași mici de ea și i-am ridicat capul. O greutate mi s-a luat de pe umeri când i-am văzut ochii închiși și pieptul ridicându-se regulat, semn că respira.

Începând să o studiez, am observat cicatricile ei proeminente de pe mâini și vânătăile care par proaspete, pe gâtul ei. Probabil mai avea și altele sub îmbrăcămintea ei.

Privind-o pe jumătate moartă în fața mea, am realizat de fapt cât de penibil sunt. Dar, la naiba! Am oferit o sută de mii de dolari pe ea!

Un sentiment de milă mă învăluie. Nu pot întreține relații sexuale cu ea, dar nu o pot lăsa nici aici. După cum arată, sunt sigur că nu este într-o situație bună.

- Mami, tati, ce se întâmplă? Întrebă fata debusolată.

- Vei pleca, scumpo! Cu domnul Blake. Îi spune femeia, ce ar trebui sî-i fie mamă, zâmbind în colțul gurii.

- C-ce? De ce? Pot vedea în ochii ei frica. E atât de speriată...

- Hai dragă, trebuie să pleci acum.

Fără alte cuvinte îi desface cătușele de mâini și picioare. Tatăl ei o ajută să meargă până ajungem din nou în bucătăria frumos amenajată. Ne îndreptăm la masa din lemn cioplită unde se afla o foaie de hârtie și un pix.

-Cum ți-am spus, este mică. Dar sexul mai poate aștepta, nu-i așa?

- Desigur.

Zâmbesc fals si ma pun pe scaunul de lângă masă. Iau pixul în mână si, după ce citesc pe sărite ceea ce scrie în el, semnez.

AdoptatăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum