Adoptată

Capitolul 2

*După 5 ani*

Pregătesc micul dejun pentru fiica mea ce tocmai coboară pe scări. Are o față somnoroasă și abia se ține pe picioare.

- Bună dimineața, iubito!

- Bună! Ce mănânc? Mormăie în timp ce se așează pe scaun.

- Omletă. Imediat e gata. 

O aud mormăind un "aștept" și își lasă capul pe masă, închizând ochii. Pare foarte obosită. Nu se trezește la nouă cu un motiv anume. O trezesc dimineață pentru a ne putea petrece puțin din timp împreună înainte să plec la serviciu. Deși, de la un timp, o las să doarmă până târziu. Iar ea mereu se supără pentru că nu o trezesc.

Îi așez omleta în față. După atât timp petrecut împreună cu Izabella am ajuns să o consider parte din familia mea. Nu aș fi crezut că mă voi atașa atât de mult de ea. Nu s-au schimbat multe la ea. E tot la fel de tăcută. Mereu și-a rezervat cuvintele pentru ea. Cu mine totuși vorbește destul de mult.  Niciodată nu am încercat să o grăbesc. I-am oferit tot timpul din lume pentru a se adapata. Urmele trecutul încă sunt prezente în mintea și sufletul ei. Oricât de mult am încercat, nu am putut să îl elimin definitiv. Mi-a luat doi ani să aflu ce s-a întâmplat cu ea cât timp a stat cu părinții ei. Refuza mereu să vorbească despre asta. Rare ori se deschidea în fața mea.

Mă bucur că i-am putut câștiga încrederea. A meritat fiecare minut de răbdare și de grijă. Mi-am dedicat cinci ani pentru ea și nu regret nimic. Mi-a fost greu să îmi continui facultatea și serviciul având grijă de ea. M-am depărtat de mulți prieteni și am anulat orice plan aveam cu ei. Și nu pot să zic că îmi pare rău. Izabella m-a maturizat în felul în care eu nu aș fi putut să o fac de unul singur.

Micuța Iza a crescut foarte frumos. Mereu am văzut-o frumoasă. Dar odată cu anii trăsăturile ei copilărești au devenit mult mai mature. Un lucru care iese în evidență sunt ochii ei. Când era mică aveau o culoare ștearsă de verde. Însă acum culoarea lor e mult mai intensă. Mereu mă uimește verdele ochilor ei. Părul ei a rămas la fel, blond, lung, având o tentă de cârlionț. E foarte palină. La început am crezut că e o problemă, dar doctorii au spus că doar așa e pielea ei. Corpul ei e firav. E mai slabă decât ar trebui să fie și nu se dă în vânt după mâncare. În ciuda greutății ei, se pot observa formele corpului ei. Nu e ca fetele alea pe care le vede pe internet. E prea slabă pentru a avea forme atât de proiemintente. Cred că e complexată din cauza asta. Îmi dau seama din felul în care se uită în oglindă la reflexia ei. Mi-aș fi dorit să nu creadă că idealul de frumusețe stă în forma corpului. E mai frumoasă decât majoritatea vedetelor chiar dacă nu are un corp de invidiat. Pentru mine rămâne cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o.

- Luke? Vocea ei mă trezește cu picioarele pe pământ.

- Da?

- Am putea merge să ne plimbam?

Am timp să ies cu ea doar în weekenduri. Dar nici atunci nu am chef să mă plimb prin oraș. Eu îl văd în fiecare zi, dar Izabella nu. Nu o las să iasă afară din cauza părinților săi. Deși ei se află în cealaltă parte a orașului, nu am de unde știi că nu vor veni aici. Știu că nu suportă să stea în casă atât timp. Mai ales când e singură. Însă trebuie să o știu în siguranță.

Decid totuși să fac o excepție de data asta. Dau aprobator din cap, iar ea pleacă repede în camera ei pentru a se îmbrăca. Aș putea să iau mașina, dar știu că ea ar prefera să mergem pe jos. Nu după mult timp Izabella apare îmbrăcată lângă mine. Plecăm împreună spre ieșirea din casă. Nu am dus-o în prea multe locuri de când e aici. Unde locuia ea acum cinci ani nu era nimic de vizitat, fiind un cartier sărăcăcios. Dar oricum nu ar fi contat pentru că ea a fost ținută numai în acei patru pereți întunecați. Poate ar trebui totuși să o mai duc prin diferite locuri. Stă prea mult timp singură.