Adoptată

Capitolul 27

Virez la dreapta. Spre drumul greșit al casei mele. E în jur de ora unu. Din câte am înțeles nimeni nu e acasă cu excepția Izabellei. Amanda m-a sunat acum câteva ore să-mi spună că pleacă la mătușa mea. Puteau să o ia și pe Izabella cu ei, dar nu cred că ar fi fost prea încântată ea să stea acolo peste noapte.

Nu pot da ochii cu Izabella. Am stat azi peste program doar pentru a o evita. Ar trebui să doarmă deja. Fugitul de problemele mele e exact ce mi-a spus Iza să nu fac. Dar e ca un fel de scut pentru mine. Are dreptate. Oricât de puțin ne-am vedea, atunci când vom fi față în față nimic nu se va schimba.

Parchez mașina și merg pe aleea casei. Mă uit prin ferestre și văd că toate luminile sunt aprinse. Nu a adormit. Mereu lasă luminile aprinse când rămâne singură acasă. În toți acei ani petrecuți în camera dată de părinții ei a dezvoltat o frică pentru întuneric. Mai ales când e singură. Sper totuși să le fi uitat deschise, iar ea să doarmă.

În casă e liniște. Îmi las lucrurile pe o masă, provocând un zgomot răsunător. Închid becul din living. Acum e întuneric totul. Mă întorc, în drum spre camera mea. Orele în plus de muncă m-au obosit mai mult decât mă așteptam.

În spatele meu se aud pași. Mă întorc și îi văd silueta Izabellei. Se mișcă din capătul scărilor până între noi rămân doi metrii depărtare.

- Am crezut că ai pățit ceva. De ce ai venit așa târziu? Vocea ei sparge liniștea.

- De ce nu dormi?

- De ce ai venit atât de târziu?

Oftez. Nu vreau să vorbesc cu ea. Nu vreau să mă cert cu ea. Vreau liniște. Iar lângă Izabella nu e niciodată liniște.

- Culcă-te, Izabella.

Își înclină capul.

- Nu vreau să dorm singură.

Am mai dormit împreună. De ce mi se pare acum atât de neadecvat? Nu e o idee bună să împărțim același pat. A evit-o atâtea zile doar pentru a se ajunge la asta?

-Haide.

Deschid larg ușa și aștept să intre în cameră. Fără vreo ezitare se pune în pat. Mă întorc cu spatele le ea. Desfac nasturii cămășii unul câte unul. Pot simți privirea Izabellei pe mine și mă simt stresat. Reușesc să scap de cămașă. Mă pun pe partea liberă de pe pat. Nu o pot vedea. Doar simți. Îi aud fiecare respirație.

Îmi închid ochii. Să dorm cu ea e unul dintre cele mai normale lucruri. De ce nu îl pot vedea așa acum? De ce orice facem acum mi se pare greșit? Unde e relația noastră de acum câteva luni?

- Nu vreau mâine să merg la școală.

Vocea ei se aude aproape de mine. Îmi înclin capul spre ea.

- S-a întâmplat ceva acolo?

- Nu. Doar nu vreau să merg.

- Mergi la școală numai pentru tine. Poți lipsi când vrei tu.

Nu îmi mai răspunde. Îi aud respirația înceată și pentru scurt timp am crezut că a adormit, dar simt cum se întoarce spre mine și își așază capul pe pieptul meu. Îi îndepărtez părul de pe față și îi mângâi capul. Mâna ei îmi înfășoară talia și mă strânge puțin. Nu fac bine. Nu fac bine nimic din ceea ce am făcut până acum. Știam în ce mă bag când am decis să am grijă de Izabella, dar nu mă așteptam să se ajungă aici. Nu mă așteptam să fiu atât de idiot încât să o sărut. Și nu numai o dată. Și nici de două ori. Am sărutată de atât de multe ori încât nu pot ține evidența.