Adoptată

Capitolul 37

Izabella

Mă întorc pe spate. Îmi ațintesc privirea spre tavanul alb ce pare mai interesant ca niciodată. Azi e Crăciunul. Eram entuziasmată în fiecare an de această sărbătoare. Dar acum nici nu m-aș da jos din pat. Vreau să îi spun lui Luke ce simt. Aseară m-a întrebat ce simt eu pentru el, iar eu l-am mințit. Poate era momentul să îi spun tot ce simt. Dar îmi era prea frică. Dar azi trebuie să o fac. Dacă nu acum, când? A zis-o și el. Nu putem continua așa mult timp. Dacă ar știi că îl iubesc, poate, ar fi mai ușor să îl cuceresc Nu îl pot să mint că doar sunt atrasă la el când eu sunt total îndrăgostită. Ceva mă ține să nu îi spun nimic despre sentimentele mele. Nu am curajul necesar pentru a-l privi în ochi și să îi spun că îl iubesc. 

Mă ridic greu din pat și mă duc spre baie. Pentru câteva săptămâni nu trebuie să mă mai duc la școală. Am ceva numit vacanță de iarnă. Îmi place. Chiar nu voiam să îmi văd colegii de Crăciun. Cu siguranță ar strica toată ziua asta. Crăciunul mereu a fost special pentru mine. Nu l-am petrecut niciodată până să îl întâlnesc pe Luke. În fiecare am îl petreceam numai noi doi și era perfect. 

Ies din baie după mă îmbrac cu niște haine pufoase. Aud gălăgie din sufragerie și mă îndrept sursa zgomotelor. Toți erau aici. Fiecare avea câte un zâmbet larg pe buze în timp ce își dăruiau cadourile. Nunta lui Luke și Amanda e în martie. De ce au venit așa devreme? De ce Amanda s-a mutat aici înainte de nuntă? Ei au stricat totul! Puteam avea parte măcar de un singur Crăciun fericit alături de Luke. Nu mă pot întrece cu toată familia lui. Nu mă simt îndeajuns pentru el când ei sunt aici. Eu sunt doar o fată cu un trecut distrus pe care a luat-o în grija lui, iar ei sunt oamenii cu care și-a petrecut viața.  

- Crăciun fericit, Iza! 

Îi aud vocea lui Luke. Îmi duc privirea spre el și îi zâmbesc strâmb. Îmi face semn să vin lângă el. Cu pași mă îndrept spre el. Mă pun pe podea, lângă brad. Îmi oferă un cadou frumos împachetat. 

Niciodată nu i-am oferit un cadou lui Luke de Crăciun deşi el imi oferă un cadou. Incep sa ma simt prost.

- Nu desfaci cadoul? 

Mă întreabă. Apuc cadoul și mă uit la el. Nu e corect față de el. 

- Eu nu ți-am luat niciodată un cadou. Nu merit sa primesc unul dacă nu dau înapoi altul. 

Îi spun fără să mă uit la el. Îl aud chicotind. 

- Iza, cât timp ești tu aici nu am nevoie de altceva. 

Îmi ridică fața cu două degete și îmi zâmbește cald. Las cadoul jos. Acum e momentul. Vreau să îi spun că îl iubesc. Nu pot aștepta alte minute. Acum ori niciodată. 

- Luke, vreau să vorbim. 

- E doar un cadou nu avem ce să-

- Nu e vorba de cadou. 

Îl întrerup și încerc să îi spun din priviri că e ceva important. Însă el nu pare să îmi citească privirea. 

- Drăguță, dacă te deranjează ceva poți spune de fata cu noi. 

Vocea enervantă a Amandei ne îmi atrage atenția. Mă întorc spre ea. Nu înțeleg care e problema ei? De ce trebuie să îmi strice momentul?

- Nu mă deranjează nimic. Vreau să vorbim ceva singuri. 

Vorbesc calm, deși încep să-mi pierd răbdarea. Iau o gură mare de aer și încerc să îmi repet că e totul bine și că femeia ce îmi stă în față nu îmi va strica ziua. 

- De ce singuri? 

Își încrucișează mâinile la piept. Nu înțeleg de ce e atât de suspicioasă.