Adoptată

Capitolul 29

Izabella

Ascult cu atenție tot ce spune Matilda. Buzele i se arcuiesc de fiecare dată când își amintește toate clipele frumoase ale copilăriei. Nu mă pot abține să nu o fac și eu. Am stat toată ziua cu ea. Spre deosebire de toți din casa asta ea nu se învârte în jurul Amandei. Nici măcar nu o place așa mult. La început am crezut că la mine e problema. Toată lumea o plăcea, doar eu nu. Matilda e de treabă. Nu credeam că am să mă înțeleg bine cu ea. Mai toți din familia lui au ceva cu mine. Nu cred că ceva personal. Poate nu mă plac pentru Luke nu a mai dat vreun semn de viață de când m-a adoptat. Dar asta nu e din vina mea. 

- Cred că ar trebui să coborâm pentru cină. 

Matilda mă scoate din gândurile mele. Încuviințez și cobor din patul meu confortabil.

Intru în bucătărie, după Matilda ce îi salută pe toți, și mă pun la locul meu de la masă. Apuc furculița și o înfig în leguma din farfurie. O mestec mai mult în silă, așa cum fac cu restul. Îmi iau ochii din farfurie și mă uit împrejur. Ceilalți discută diverse chestii neinteresante pentru mine.De la un timp prefer să mănânc singură. Nu mă simt confortabil cu atâția oameni lângă mine. Mă simt ca un intrus în familia asta. Asta și sunt. Asta nu e familia mea. Familia mea m-a abandonat acum mult timp în urmă. Dar rare ori mă lasă Luke să mănânc la mine în cameră sau să nu mănânc deloc. Am mai spus că urăsc să fiu atât de slabă? 

Mă uit în farfuria mea din nou și observ că am mâncat tot. Sunt prima care termina. Îmi trag scaunul în spate pentru a avea loc să ies și mă ridic de la locul meu. Captez privirile tuturor, probabil din cauza zgomotului produs de scaunul târâit de gresie.

- Am terminat. Șoptesc.

- Bine, Iza. Dacă nu ai altă treabă poți să mă ajuți să spăl vasele după ce terminăm de mâncat. 

Dau din cap în semn că am înțeles, deși nu îmi surâde ideea.

După o jumătate de oră toți termină de mâncat. Îmi suflec mânecile pentru a nu le uda de apă și mă apropii de chiuvetă. Apuc detergentul de vase și buretele. Pun câteva picături pe burete, apoi deschid robinetul. Iau o farfurie murdară și o pun sub jetul de apă. Luke apare lângă mine cu alte farfurii și oftez zgomotos. El surâde și clătește vasele spălate de mine.

După ce termină de spălat vasele plecăm în sufragerie, unde se află și restul. Cineva a propus să ne uităm la un film. Nu mi se pare că în casa asta se fac prea multe activități de familie. Sau poate fac, dar eu nu sunt inclusă. Nu mă deranjează faptul ăsta. Nu sunt obligați să stea cu mine. Nici mie nu îmi place să stau cu ei.

Mă așez la marginea canapelei, lângă Luke. Filmul pornește. După câteva minute îmi dau seama că eu deja am văzut filmul acesta, dar nu comentez nimic. Întind mână pentru a lua niște floricele. Măcar atât bun. Simt o altă mână lângă a mea și îmi întorc capul. Privirea mea o întâlnește pe cea a Amandei. Îmi iau mâna din bol după ce apuc câteva floricele și le bag pe toate în gură.

Nu mi se pare că Amanda e o amenințare așa mare acum. Sigur, e o piedică în relația mea și a lui Luke, însă nu e ceva îngrozitor. Adică da, Luke o iubește. Da, vor să facă nunta. Da, își văd un viitor împreună. Dar sunt sigură că eu și am avea o șansă. Până la urmă, și cu mine își vede viitorul. Numai că în feluri diferite. Dacă ne-am fi cunoscut altfel sunt sigură cu noi doi am fi fost mai mult. Dacă el nu m-ar fi crescut de când am fost un copil, iar eu aș fi fost majoră. Mai ales dacă aș fi fost majoră. Dar nu pot aștepta doi ani și să revin din nou la el. Ei vor să se căsătorească în martie. Nu am timp să aștept doi ani!

Niciodata nu m-am gandit cu ar arăta o posibilă relaţie cu el. Ar fi puţin ciudat însă am nevoie de asta. Vreau sa fim impreuna. Sa ne spunem "te iubesc " si sa însemne dragoste. Nu iubire parintească. Nu am nevoie de asta. Ma pot descurca şi fără ea. Eu il vreau pe el ca tatăl copiilor mei, nu tatăl meu.