Capitolul 34

19.3K 605 176
                                    

Luke

Îi dau Izabellei o șuviță ce îi stă în ochi sub ureche. Încă doarme. Îmi trec degetele peste pielea ei fină și albă. E frumoasă. Când mă uit la ea îmi e imposibil să cred că a trecut printr-o așa viață. Dar niciodată nu s-a plâns de milă. Mereu a lăsat să se vadă că nu e atât de afectată de trecutul ei întunecat. Însă știu că e. Să trăiești cu niște oameni care abia îți dădeau de mâncare și te țin în lanțuri nu e deloc ușor. Erau părinții ei. Oamenii care iau dat viață. Pe lângă lucrurile oribile la care a fost supusă de proprii părinți, a mai trebuit să suporte și un psihopat. Cred de aceea părinți ei au crezut că e în regulă să vinzi o fată la unsprezece ani pentru sex. Mulți oameni ar fi acceptat și ar fi dat bani frumoși. 

Până și eu am dat bani pentru asta. Știam că e minoră, dar nu mă așteptam să fie un copil. Și totuși, nu aveam de gând să fac nimic cât timp era minoră. Voiam câțiva ani să se acomodeze. Dar tot ce am plănuit atunci s-a dat uitării când i-am întâlnit pentru prima oară ochii goi ce strigau după ajutor. Nu înțeleg cum Adam a putut să o privească fără să i se facă milă. Nu înțeleg cum a putut să îi facă atâtea lucruri groaznice fără nici măcar o remușcare. Mereu a fost drept. Strict, serios, neiertător. Nu ar fi încălcat nici cea mai mică lege. Dar a putut să-și facă fantezii cu un copil și aproape să-l violeze.

Nu pot nici să-l condamn pentru că nu poate să și-o scoată din cap pe Izabella. Are felul ei de a te da peste cap. Nu știu ce face sau măcar dacă e conștientă de ce face, dar nu poți pur și simplu să uiți de ea. Sunt în aceeași situație. Continui să o sărut și să o ating de parcă ar fi normal. Sunt sigur că aș fi intrat la închisoare pentru asta. Însă la mine e mai diferit. Oricât de mult aș dori-o în anumite momente, nu aș face nimic din ceea ce ea nu vrea sau nu îi face plăcere. Tot ce îi fac eu până acum i-a plăcut. Nu e normal și nici legal, dar măcar eu nu am obligat-o să facă ceva. E la fel de nerăbdătoare ca mine. 

Mă ridic ușor din pat și mă uit după telefon. Îl găsesc pe biroul Izabellei. Îl iau și îl deblochez. Formez numărul lui Adam și apăs pe butonul pentru a suna. Niște bipăituri se aud după fiecare trei secunde și mă enervează că nu răspunde. Îl mai sun o dată.

- Luke, prietene! Ce te-a duce pe tine să mă suni?  Se aude vocea lui ce-mi zgârie urechile.

- Voiam sa vorbim despre incidentul de ieri.

- Oh haide! Doar nu ai de gând să mă dai în gât. Ți-am spus doar cum stătea treaba.

- Am aflat ceva de la fata.

- Orice a spus nu crede. Știi cum sunt adolescentele după ce trec printr-o despărțire. Sigur a inventat numai bazaconii doar ca să pic eu de vină.

- Sunt acuzațiile ei contra acuzațiile tale. Cine crezi că va câștiga?

- Haide, Luke! Chiar crezi o necunoscută în loc de mine? Știi că putea foarte bine să mintă.

- Habar nu ai despre ce vorbești. Singurul care minte ești tu.

- De ce ești atât de singur? Doar mă știi.

- Pe ea o știu mai bine. Poate că ai căutat tu informații despre ea încât să afli că e în viață. Dar ai omis detalii.

- Ce vrei să spui?

- Izabella e fiica mea de ani buni. Ani în care mi-a povestit destul încât să te bag după gratii toată viața ta.

- Ai adoptat-o? Cum? 

Întreabă derutat. Știu că acum își pune semne de întrebare despre cum am putut să o cunosc pe Izabella. Știe în ce familie a trăit. Îi știe trecutul. Dar nu are nicio dovadă că am făcut ceva ilegal. Fără contractul de vânzare nu are nimic la mână.

AdoptatăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum