Capitolul 32

18.4K 582 107
                                    

Mă uit la bradul, acum împodobit, și zâmbesc mândră. E frumos. Mult mai frumos decât a fost vreodată. Dar nu e atât de special. Pentru că, de data asta, nu am fost numai eu și Luke. Contribuția mea a fost mică. Am ajutat doar la împodobit. Amanda și restul au decis cum să arate bradul. Știu că au făcut un efort pentru a mă suporta. Chiar dacă Amanda pare în regulă cu mine, nu e prea încântată de prezența mea. Nu mai zic de ceilalți. Părinții lui Luke mi se pare că pur și simplu mă urăsc. Mă văd ca pe o dezamăgire. 

Mereu când stau lângă el găsesc o cale să îl răpească. Mă înfurie asta. Am stat mai mult în preajma lui Derek și Matilda. Singurele persoane care sunt drăguțe cu mine. Încerc totuși să nu fiu prea apropiată de Derek. Nu vreau ca Luke să creadă ceva greșit. Așa cum a făcut data trecută. 

Îmi iau privirea de la brad și mă îndrept spre baie, pentru a face un duș. Închid ușa în ușa în urma mea și deschid apa. Îmi dau hainele jos, lăsându-le să cadă pe podeaua rece. Intru în cabina de duș și las picăturile fierbinți de apă să-mi ude corpul. După ce părul meu e îndeajuns de ud apuc șamponul și îl aplic. Spuma se împrăștie peste tot prin părul meu și îmi pag mâinile în el pentru a îl spăla. După ce îl clătesc de toată spumă, apuc gelul de duș. 

Înainte să ies din baie, așez prosopul mai potrivit pe corpul meu. Nu aud nicio voce în living. Ceea ce înseamnă că am drum liber. Oricum, toată lumea e în camerele lor. E trecut de miezul nopții. Decorațiunile au durat mai mult decât ne-am fi așteptat. 

Intru în cameră. Îmi iau doar lenjeria intimă. E mult prea drăguță pentru a acoperi-o. În plus, singura persoană care ar putea intra la mine în cameră e Luke. Iar ideea ca el să mă vadă așa nu sună atât de rău. Mereu am avut lenjerie intimă simplă. Nimic să mă facă prea atrăgătoare. Piesa asta nu e una pe care aș purta-o în mod obișnuit. Matilda mi-a făcut-o cadou totuși. Nu am putut să o refuz. Niciodată nu am purtat haine sexy. Nimic să îmi valorifice corpul. Acum că o fac pot să zic că îmi dă puțină încredere. 

Îmi iau privirea de la reflexia mea în oglindă. Îmi e ciudat să mă admir după atât timp în care doar m-am criticat. Dar nu zic că îmi displace. Mereu am vrut să mă pot iubi. Însă niciodată nu am avut puterea. Eram atât de diferită de restul fetelor promovate pe internet. Femei cu un trup de invidiat. Ce întorceau priviri. Cu fețe frumoase și atitudine. Mereu mi-am dorit să fiu ca ele. Să fiu adorată. 

Oftez. Nu sunt iubită de sute de oameni. Dar sunt iubită de Luke. Și îmi e de ajuns. Chiar dacă el iubește și altă femeie. Nu încetez să mă afund în fanteziile mele. E greu să nu îmi fac nicio speranță când el îmi dă atât de multe.

Mă așez în pat. Mă acopăr cu pătura și îmi las capul pe pernă. Întunericul scufundă toată camera. Dar se luminează când ecranul telefonului se deschide. Un sunet umple toată liniștea. Am primit un mesaj. Mă ridic în coate și apuc telefonul. Mă gândesc cine îmi poate da mesaj la ora asta. Deblochez telefonul și apăs pe notificare.

" Ce bine îţi stă în lenjeria aia dar tot mai bine ti-ar sta fără ea. "

Mă încrunt. Citesc mesajul de trei ori. Nu sunt sigură dacă e doar o farsă, sau e pe bune. Cine ar avea numărul meu de telefon în primul rând? Și cum cineva mă putea vedea în lenjerie intimă? Deschid lampa și mă uit în jur. Am perdelele netrase. Dar așa le am în fiecare seară. Nu am vecini. Există o casa părăsită lângă geamul meu. Dar nu poate fi nimeni acolo.

Mă ridic din pat și mă îndrept spre fereastră cu pași mici. Mă uit prin ea, dar nu văd pe nimeni pe cealaltă parte. Apuc materialul draperiilor și le trag. Inima îmi bate cu putere, chiar dacă nu am văzut pe nimeni, tot îmi e frică. E o farsă, cu siguranță asta e. Dar de ce nu mă liniștește gândul acesta? Mă îndepărtez de fereastră, dar rămân cu privirea ațintită pe ea. Respirația îmi devină mai alertă decât ar trebui să fie. Încerc să mă calmez. 

AdoptatăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum