Adoptată

Capitolul 8

Izabella

Nu credeam că am sa mă duc vreodată la liceu. Însă uite-mă aici, îmbrăcată cu ceva uniformă care nu era obligatorie în școala, dar Luke a vrut neapărat să o port, cu un ghiozdan în spate cu niște caiete și pixuri, în fata ușii.

- Cum te simți, draguță? 

Amanda îmi aranjeză părul, deși nu i-am cerut să o facă. Trebuie să recunosc totuși că mă face să mă simt mai drăguță. Hainele drăguțe și makeup-ul chiar mă ajută. Amanda chiar se pricepe la haine. A făcut până și o uniformă să arate drăguț.

- Emoționată.

- Nu-ți fă griji, iubito. Totul va fi bine.

Vocea lui Luke se aude. Îmi duc privirea spre el și îl vâd zâmbindu-mi încurajator. Amanda termină cu părul meu și mă uit în oglindă. Îmi place mai mult când am părul îndreptat. Mă face să par mai matură. Mai atrăgătoare. Dar în același timp îmi face părul mai lung. 

- Ar fi bine să plecăm de acum dacă nu vrei să întârzii.

Mă avertizează Luke. Dau din cap și ies înaintea lui din casă. Din fericire, Amanda e prea obosită să vină. Săptămâna trecută s-a ținut după mine tot timpul. Vrea ca eu să fiu un adoleșcent normal. Încerc să fiu drăguță cu ea pentru că Luke pare să o placă. Nu vreau să îl supăr. Dar Amanda mă enervează la culme! Acum că merg la liceu sper să mă lase în pace. 

După vreo douăzeci de minute ajungem în fața unei clădiri frumos construită. Coborâm din mașină când Luke parchează mașina pe undeva lângă școală. Mă uit aproape cu gura căscată la împrejurimi. Luke a spus că e o școală privată. Nu știu ce ar trebui să însemne asta, dar cred că e de bine. Intrăm pe porțiile mari ale instituției. Sigur asta e școala? E imensă. Arată mai mult a castel. E decorat numai în culori neutre și are o grămadă de camere. Pot vedea câte o ușă peste tot. Ne oprim la o ușă maronie. Luke mă îndeamnă să intru prima, dar ezit.

 - Aici e clasa ta, iubito. Ți se va face un tur complet a școlii la pauza de masă. Haide, nu ai de ce să-ți fie frică.

Apuc încet clanța între degete și o trag în jos. Am timp doar să inspir o dată înainte să intru în clasă. Merg cu capul jos, fiindu-mi prea frică să privesc în sus. Luke mă apucă de mână, oprindu-mă în loc. Îmi ridic privirea și respirația îmi rămâne în gât. Aproape mă înec cu ea. Nu am fost niciodată cu atâția oameni în aceași încăpere. Toți ochii sunt ațintiți pe mine și mă face să mă simt incomod. Îmi forțez picioarele să nu ia la fugă. Pot să fac asta. Sunt doar niște adoleșcenți. Avem aceași vârstă. Pot să fac asta.

- Cine e păpușa din față? 

Vocea unui băiat se aude din spate. Ceilalți încep să chicotească. Mă fac mică în locul meu. Nu înțeleg de ce râd. Deja m-am făcut de râs?

- Ea e fiica mea, Izabella. 

Luke îi răspunde. Aud câteva fete șușotind ceva din primele bănci. O fată brunetă îmi face cu mâna, apoi prietenele sale încep să râdă pe muțește. Mă încrunt. Probabil e vorba de Luke. Multe fete îl găsesc atrăgător. Și multe dintre ele rămân uimite când află că eu sunt fiica lui, nu sora sau prietena.

- Fiica dumneavoastră e pe mâini bune. Te rog domnișoară, ia loc.

Un domn în vârstă, ce sta în fața clasei, îmi arată banca liberă. Îl privesc pe Luke, iar el îmi face semn să mă duc. Fac pași mărunți și mă așez lângă o fată. Are părul vopsit și poartă haine închise și largi. Ea se uită la mine plictisită. Pare foarte răutăcioasă. Machiajul pe care îl poartă e foarte strident. Dar i se potrivește. O scoate în evidență. Îmi iau privirea de la ea și mă uit la Luke. Se pregătește să plece. Îmi face scurt cu mâna, apoi se face nevăzut.