Adoptată

Capitolul 3

Izabella

Mă trezesc singură în pat. Locul unde a stat Luke acum e rece. Nu îmi place când se trezește înaintea mea. Mă întorc pe cealaltă parte a patului. Îmi e prea somn să mă ridic din pat, așa că mai lenevesc puțin. Mă învelesc mai bine și închid ochii.

- Haide Iza, trezește-te! 

Îi aud vocea lui Luke și îmi iau un moment pentru a-mi da seama dacă visez sau nu. Când mă strigă a doua oară îmi dau seama că el e chiar la mine în cameră. Vreau să-mi petrec timp cu el, dar vreau, în același timp, să dorm.

- De ce? Mormăi eu.

- Trebuie sa fie un motiv anume?

Mă ridic cu greu din pat. Îl urmez pe Luke până în bucătărie. El îmi dă să mănânc lapte cu cereale. Mă bucur atât de mult că Luke are grijă de mine. De când l-au cunoscut nu mă mai simt singură. Sunt protejată și iubită lângă el. Niciodată nu m-am simțit bine lângă persoane. Îmi era teamă de ele. Însă Luke a reușit să înlăture acea teamă și să-mi arate că nu toată lumea îmi vrea răul.

- Eu trebuie să plec. Te descurci singură, nu?

- Nu-ți face griji! Voi fi bine.

- Pa, Iza!

Îi fac cu mâna. El pleacă și mă lasă singură din nou. Mă plictisesc atât de rău când el nu e acasă. Aș vrea să nu mai plece niciodată, dar el spune ca e nevoit să o faca. Încerc să găsesc ceva de făcut. Nici nu observ când se face doisprezece noaptea. Luke trebuia să fie acasă până acum. Încep să-mi fac griji. Îi apelez numărul, dar nimic. Poate are mai multă treabă în seara asta. Îl tot sun până mă plictisesc. Când se face mult prea târziu, mă mut de pe canapea și plec în camera mea. Somnul nu mă ia ușor din cauza neliniștii mele. Luke mereu mi-a răspuns la telefon. Acum de ce nu o face?

•••

Zgomotul din casă mă trezește brusc. Se pare că Luke a venit în sfărșit acasă. Mă ridic din pat repede pentru a-l întâmpina. Am o grămadă de întrebări în legătură cu seara trecută. Deși știu că nu îi place când pun prea multe întrebări, cred că îmi datorează câteva răspunsuri. 

Toate gândurile îmi dispar atunci când văd o fată blondă, în lenjerie intimă, plimbăndu-se prin casă. E cumva vreau hoț? Dacă da, nu știe să fie discretă.

- Ce cauți aici?

Încerc să par severă, dar glasul meu răgușit și cuvintele articulate mai mult în șoaptă dau de gol frica mea. Femeia pare că abia acum îmi observă prezența. Se încruntă când privirele noastre se intersectează.

- Întrebarea e ce cauţi tu aici?

Deschid gura pentru a spune ceva, dar ușa care de deschide îmi atrage atenția. Luke iese din camera lui tot la fel de ciufulit ca blonda, purtând doar o pereche de pantaloni. Ce se întâmplă aici?

- Iubitule, cine e asta?

Glasul subțiat al blondei răsună în toată casa. Luke pare că meditează situația. Nu după multe secunde, se apropie de fata străină, luând-o de talie.

- Izabella ea e Amanda, iubita mea. Amanda ea e Izabella, fiica mea adoptivă. Scuze că v-ați cunosc în acest fel. 

Iubită? Nu l-am văzut împreună cu o fată niciodată. Nu a dat de înțeles că are vreo posibilă iubită și stau cu el de cinci ani. De ce a ținut ascuns de mine relația lui? Și de ce, într-un mod miraculos, această Amanda se află în casa mea?