Viața ca o poezie

Gânduri Din Februarie

Iată-mă-n februarie, capitolul 2 din doisprezece
Sunt la fel ca luna trecută, se pare că nu-mi trece
În abis plutesc și caut speranța pierdută odată
Și e puțin ironic, speranța nu se pierde niciodată
Timpul ar trebuii să vindece, dar mai tare apasă
Și în loc să uit ce-a fost parcă mai mult îmi pasă
Sunt cel mai fericit om în depresie, ce ironie
Oare câți se prind acum, dar ce îmi pasă mie !?

Îmi pun sufletul pe tavă prin tot ceea ce scriu
Dar nu ma cunoști îndeajuns oricât mă descriu
Condiția omului de geniu să fie mereu supărat
Cu puțin niciodată el nu are cum să fie împăcat
În goana după fericire uităm de lucrurile mărunte
Și toate aceste lucruri mici adunate fac un munte
Avem sute de motive să zâmbim, dar le ignorăm
În schimb e de ajuns unul singur să ne ingrijorăm

Februarie, această lună abundentă în dragoste
În care mai toată lumea venerează o pacoste
Că asta e de fapt iubirea în majoritate cazurilor
Te învață să zbori și te duce deasupra norilor
Apoi îți taie aripile și te trezești căzând în gol
Și nu te prinde nimeni să nu te lovești de sol
Te ridici, te scuturi, îți revii dar ai rău de înălțime
Și trece o perioada până să mai zbori peste mulțime

Și parcă dacă nu ai relație luna asta e mai bine
Scapi de cautat cadou și îți rămân bani pentru tine
Însă când vezi atâta dragoste în jur e depresiv
Și postările despre iubire apar tot mai agresiv
Închizi netul, ieși din casă și crezi ca ai scăpat
Dar și pe strada e plin de afecțiune, am remarcat
Singura soluție e sa ignori tot ce în jur se petrece
Și să aștepți, după 8 martie, toată nebunia trece