Viața ca o poezie

Alcool Și Poezie

Eu mă înec în alcool dar respir poezie
Când soarele răsare viața mea e fantezie
Trăiesc în haos și nu e o mare problemă
Sensul vieții pentru mine eterna dilemă

Tu mă vezi într-un fel, dar nu mă cunoști
O mie de personalități, nu mă recunoști
Scriu mai mult decât toți elevii la școală
Și beau mult să mai fac artă cu cerneală

Îmi fac filmul meu, aleg cu grijă actorii
După atâta ploaie vreau să alung norii
Atmosfera plină de mulți cu doua fețe
Ce trag pentru ei și-ți bagă-n roată bețe

Pot să scriu non stop, sunt fără oprire
Viața asta oricum e o mare dezamăgire
Și doar poezia de multe ori îmi e alinare
Mai ales atunci când dragostea moare

M-am iubit cu versurile în lipsa uneia
După ani și ani tot n-am înțeles femeia
Am băut ca să o uit, dar totul în zadar
Că si amețit parcă o vedeam în casă iar

Îmi șoptea la ureche doar vorbe deșarte
Mă îmbrățișa și mă ducea cu ea departe
Între vis și realitate adesea am călătorit
Prin ceea ce am scris m-am redescoperit

Din suflet scot la lumină o altă latură
Una mai poetică și poate mai matură
Multă pasiune în cuvinte, arta ia viață
În nopțile în care scriu până dimineață