Viața ca o poezie

Un Joc Fără Sfârșit

Ce avem noi, încă nu-i clar pentru niciunul
E un joc de șah în care regina alege nebunul
Regele e mat dar totuși jocul nu-i terminat
Nebunul nu vrea să rămână la regină în regat

Așa că nici ea nu vrea să renunțe la castel
E mai hotărâtă acum și preferă o viață fără el
Nu ar fi prima oară, că s-a întâmplat de n ori
O dragoste de vară ce ne dă amândurora fiori

Sunt nebunul ce a dat șah regelui, pot orice
Acționez doar când simt momentul propice
Nu-mi forța mâna, că știi că o faci în zadar
Nu dau nimic cu forța, însă dau multe în dar

Au trecut anii și patru capitole peste noi doi
În loc să avansăm, ambii batem pasul înapoi
Ne luptăm în cuvinte și fugim clar de ce simțim
Apoi încercăm să ne asumăm, vina s-o împărțim

Plutim în derivă așteptând ceva să ne salveze
Și din acest joc de noroc scump să ne elibereze
Am riscat amândoi, am dat all in în fiecare vară
Sperând la fiecare pariu că nu o mai dăm în bară

Ne-am certat de multe ori crezând ca e ultima
Orgoliul ne-a separat, ca pe un cuvânt cratima
Însă și despărțit în silabe el tot cuvânt redevine
La fel și la noi doi, împăcarea a venit de la sine

Trec multe prin viața mea, uneori cu tine-n minte
Câte una se mai prinde, spune că ea cică simte
Că e doar o aventura, ce servește ca pansament
Nici nu mai are rost s-o mint, când e totul evident

Timpul ne ia toate lucrurile, o știm bine amândoi
Că împotriva lui, nu putem câștiga acest război
Dar trecând peste toate aceste metafore folosite
Oare când se regăsesc sufletele noastre obosite ?