Viața ca o poezie

   
   
    Viața asta-i o poezie în care tu ești poetul
    Poți să faci din nimic artă, doar cu alfabetul
    E lumea ta, eul liric reprezintă ce gândești
    Și de multe ori doar în asta te mai regăsești
   
    Cauți un drum în viață , cauți și o bună rimă
    Vrei bani mulți, iubire, liniște, respect și stimă
    Dar ce ai făcut ca să meriti toate astea oare
    Chiar ești cel mai bun sau doar ți se pare?
   
    Viata uneori zici că-i scrisă de Bacovia, tristă
    Însă chiar și așa o mică speranță mai există
    Să treci peste peisajul anost și prea întunecat
    Din care nu ar fi prima oară când te-ai ridicat
   
    Am o grămadă de calități și cele mai tari defecte
    Văd lumea cu alți ochi, din diferite aspecte
    Să nu uit de unde am plecat am lăsat în urmă
    Vers după vers să nu fiu doar unul din turmă

       Duc versurile la alt nivel, mereu sunt la înălțime
    Ies în evidență nu rămân doar o piesa în mulțime
    Printre stele toată viata, singur ca Luceafăru'
    Alerg după comoară, gata să iau tot cufăru'
   
    Soarta nu mi-a dat nimic, mi-am luat singur
    Am vrut să fiu mereu primul ca un ungur
    Zero empatie, nu-mi pasă de nimeni din jur
    Nu mă ascund după cuvinte, nu mă tem să înjur
   
    Cine nu înțelege să se retragă ușor, ușor
    Că nu pot desena să fie pe înțelesul tuturor
    Îmi fac lumea mea, o clădesc prin ce scriu
    Rămân viu prin versuri și când ajung în sicriu
   
    Poezia mi-e copil născut din amorul artei
    Pasiune-n cuvinte, singura religie pentru atei
    Și totuși unde am ajuns, nu îmi este prea clar
    Un scriitor anonim cu mintea și sufletul hoinar