Viața ca o poezie

Decembrie Anost

În sfârșit e liniște, ce bine că-i noapte
E trecut de două și mă trezesc la șapte
Profit acum, ziua-i prea mare agitație
E decembrie, asta dă multora palpitație

Însă nu și mie, un suflet rece, înghețat
Nu fals ca la alții, eu asa m-am învățat
Să nu mai simt nimic, sa nu fiu afectat
Indiferența ca scut, sunt gata de luptat

Perioada asta nu am chef de oameni
Atâtea stări proaste și nu vreau pe nimeni
M-am saturat de colinde-n magazine
Și de imbulzeala celor cu căruțuri pline

Sunt lupul singuratic, alerg prin pădure
Nu știu ce caut, dar dau încontinuu ture
Haita-i undeva departe, lupoaica tot la fel
Norocul m-a părăsit de ceva timp și el

Dacă nu le-avem cu scrisul, eram în scânduri
Dar așa lupt cu depresia prin aceste rânduri
Mă detașez total și-mi pun ordine în gânduri
Îmi dau restart de zici ca folosesc ceva coduri