Viața ca o poezie

Trăiri Și Confuzii

Tu ești aproape și când nu ești aici
Te simt lângă mine doar cu ce zici
Un mare atu, știi să te faci prezentă
Asta chiar și când te dai indiferentă

Poate-i doar în capul meu, o iluzie
Poate asta-i cea mai mare confuzie
Un amalgam de sentimente zboară
O infuzie de trăiri psihic mă omoară

Ne mințim, măcar o facem frumos
Prinși în trecut, e un joc periculos
Tu pare ca ai evadat, încă nu-i clar
Nimic sigur, mereu există și un dar

Timpul trece și ne îndepărtăm ușor
Prea orgolioși să spunem că ne e dor
Empatia dintre noi e o oază în deșert
Ce ne răcorește sufletul și așa fiert

Când nu vorbim, cumva tot ne atragem
Iar dacă o facem, unul în altul tragem
Cuvintele-s gloanțele ce nu dau greș
Lovesc în inimă și îți fac mintea preș

Ești geloasă, nu te condamn, e firesc
Poate greșesc, viața cum mi-o trăiesc
Nu stau singur, nici nu-mi fac o relație
Și mă mai vezi cu câte una, ce palpitație

În atâția ani, m-ai văzut cu multe fete
Pe toate le-ai judecat, le-ai pus etichete
Ce e între noi poate cândva o să dispară
Când pe mâna ta o verighetă o să apară