Viața ca o poezie

Am Nevoie De O Muză

Lipsit total de inspirație, zero imaginație
Sunt fără motivație și nicio urmă de creație
Am nevoie de o muză, să nu mai am scuză
Prea multă pauză, demnitatea iar mă acuză

Într-o furtună de gânduri, vreau sa fii soare
Fii liniște când în haos sunt fără de scăpare
Vreau mereu prezența ta, urăsc indiferența
Urăsc tot, tot ce mă face să-mi pierd esența

Ești aici, dar totuși nu, oare cine e de vină
Că mă uit la tine și ce văd e doar o străină
Ce deja vu trăim, ne-am mai pierdut o dată
Dar nu ești nici prima și clar nici ultima fată

Tu du-te ușor și pierde-te în al timpului abis
Că viața cu tine nu a fost nici iad, nici paradis
Monotonia nu-mi place, că sufletul mă acuză
Eu sunt un poet ce are nevoie doar de o muză

Adesea mă plimb absent printre corpuri goale
Și tot sper amarnic minunea să-mi iasă în cale
Am colecționat suflete și nu mă opresc aici
Îmbrățișez dezamăgirile și valsez printre frici

Îmi caut inspirația când toată lumea doarme
Mă lupt cu mine într-un război rece fără arme
Și continui să scriu, uneori o fac fără de sens
Că e de înțeles abia atunci când totul e intens