Viața ca o poezie

În Brațele Depresiei

De ce te-ai întors? Credeam că s-a terminat
Că de tine în sfârșit am reușit și am scăpat
Acum ce mai vrei, de ce în brațe iar mă iei?
Mai sunt și alți bărbați, mai sunt și alte femei

Intri la mine în casă chiar dacă nu ești invitată
Nu stai pe gânduri și mă iei în brațe de îndată
Caut să te ignor, dar faci tot posibilul să te simt
Îți iese tot așa perfect, oricât vreau să mă mint

Chiar dacă sunt fericit, mă ademenești în brațe
La tine nu e bine, lași sufletul fără de speranțe
Mă golești pe interior de trăiri, mă înec cu amintiri
Și mă înghețată această avalanșă de dezamăgiri

Îmi repeți că sunt singur, că doar pe tine te am
Și nu mă recunosc, altădată cu tine mă certam
Iar apoi te ignoram până plecai tu de bunăvoie
Acum ești obișnuință, iar de tine eu n-am nevoie

Din bratele tale, am mai evadat de zeci de ori
O să reușesc și acum și de ciuda tu o să mori
Draga mea depresie, cu sufletul tău de gheață
Trec peste indiferent câte palme iau de la viață

Îți spun fără încetare să pleci cât mai departe
Că eu nu doresc nimănui de tine să aibă parte
Gol pe interior, sufletul pustiu și în minte haos
O sa lupt cu tine până-mi ajunge cuțitul la os