Viața ca o poezie

Gânduri

Tot ce scriu e din suflet, de aia e asa trist
Din punctul vieții în care totul e pesimist
Cum am ajuns aici a fost cale foarte lungă
Nu doresc nimănui așa vreodată să ajungă

Să lupți cu depresia, alcoolul și dezamăgirea
Fără pic de împlinire , nu știi ce-i mulțimerea
De fericire nu mai zic, că-i dispărută ca Elodia
Mereu aceeași placă, se repetă trist melodia

Suflet de gheață, aproape imposibil de topit
Că liniștea spirituala în nimic nu am mai găsit
Am umblat din floare-n floare la fel ca albina
Am făcut tot posibilul să nu se ivească rutina

Acum vreau liniște-n gânduri, mai ales în suflet
Și din toate bucățile rupte să fac unul complet
Dar m-am plictisit, sunt confuz și foarte obosit
Singurătatea îmi e casa, în prag i-am poposit

Am încercat din nou să acord câte-o șansă
Și îmbătat de iluzii să simt iar a iubirii transă
Nu am dat la actorie, nu mă pricep la teatru
Pentru jucarea rolului de iubit ok, nota patru

Un corigent ambițios, ce trece-n fiecare toamnă
Ce nu rămâne cu vreo restanță la nicio doamnă
Oricum multe dintre ele nu pot fi numite doamne
Îmi asum ce spun ca nimeni sa nu mă condamne

M-am întors mereu la a mea eternă singurătate
Crezând că din păcate altfel nu se mai poate
Ce-mi place nu găsesc sau de ea nu am parte
Iar cu cine mă place pe mine, nu am seriozitate