Slytherin-ul din inima mea

~17~

   Spre rusinea mea nu reusisem sa ma tin de plan, iar pachetul de tigari ajunsese doar in fundul dulapului, printre alte maruntisuri.
   Daca, intr-un fel sau altul reusisem sa nu fug de el, cu tigarile era alta poveste.
   Nu stiu de ce nu am fugit, era si normal sa o fac. Alexei asta voia, sa fug mancand pamantul, fara sa ma uit inapoi. Stia si el ca daca ma uit in ochii lui m-as pierde din nou într-o furtuna, nemaivazand alceva.
   As minti, daca nu as spune ca observasem cum ma priveste. In timplul orelor de Aritmatie observam cum lasa pana jos si isi atinteste privirea pe mine, de parca incerca sa ghiceasca ce se ascunde in spatele zidului meu colorat. Nimeni nu ajunsese sa vada dupa zidul acela, cu atat mai putin ar fi reusut el, acum.
   Trebuia sa il infrunt, dar ar fi trebuit  sa il privesc in ochii fara sa ma pierd si asta era imposibil. Pur si simplu nu stiam cum sa ma port in preajma lui, fara sa ii arat cat de mult il iubeam si uram in acelasi timp.
   Ajunsesem sa ma urăsc pe mine din cauza mea, iar asta ma distrugea zilnic. Singura scapare la care ma puteam gandi era sa ii vorbesc.
  Nu stiu daca as fi reusit sa ii vorbesc fara sa fiu impinsa de la spate de o forta invizibila, cu atat mai putin singura. Avea sa imi vorbeasca el. Asta am dedus cand l-am vazut intrand in micul nostru salon. Parul sau era ciufulit, iar cearcanele de sub ochii erau evidente.
   Pana la urma s-a asezat langa mine, intinzand picioarele spre foc. Nu imi placea toamna si nici lui nu ii era prea draga.
   -Chiar o sa continui sa mergi asa? Nu mai ai mult pana o iei la fuga.m-a avertizat
   Cum deduse ca mai am puțin pana sa fug mancand pamantul? Acum era expert si in citit ganduri?
   -Nici tu nu mai ai mult pana ajungi expert in fugit.i-am explicat calma
   A zambit, de parca spusesem un adevar. Se pare ca si el stia ce face inconstient.
   -Tu ai inceput, sa sti. Eu am vrut doar sa stau departe de tine, cu toate ca nu prea am reusit. In schimb, tu nu aveai motive sa fugi.m-a certat calm
   Mi-am intors capul spre el, privind fix in ochii lui. Ce naiba tocmai scosese pe gura? Eu aveam nenumarate motive sa fug, pe cand el ar fi putut ramane linistit. Eu nu eram o furtuna in mijlocul haosului, menita sa distrugă ce este in jur. Nu eu eram cea care rupsese sute de inimi, fara vreo remuscare.
   Eu puteam iubi fara sa cer nimic in schimb, puteam asculta fara sa judec. Nu distrugeam nimic in jur, iar, daca se intamplase asta vreodata, eram într-o pasa proasta si atat.
   Mi-am arcuit sprancenele, inainte sa ma gandesc la un raspuns.
   -Asta a fost cea mai mare prostie pe care ai spus-o vreodată, Alexei.am spus sincera
   A oftata din nou, lasanduse sa alunece pana pe podea. Mi-a intins mana, sperând ca o sa o apuc. Puteam sa il las cu mana in aer, dar blestemata sa fie partea aia din mine care il iubea. I-am luat mana, prabusindu-ma langa el. Umerii ni s-au atins întâmplător, facandu-ma sa tremur. Trecuse atata timp de cand nu mai vorbisem cu el.
   Și-a impreunat degetele cu ale mele, continuand sa ne tina mainile impreunate pe genunchiul sau. Aveam sa mor sufocată, atat de tare imi luase foc mana. Atingerea lui era mai paralizanta decat fulgerele lui Zeus.
   -Nu stiu daca o sa ma asculti, dar eu tot o sa incerc. Eram furios pe Univers în momentul ala, nu puteam sa vad peste zidul de aroganta ce ma înconjura. Iar tu erai asa calma, privindu-ma mai inocenta ca niciodata. Nu am vrut niciodata sa te fac sa plangi, Gizeh. M-am urat pe mine dupa ce am vazut cum ai dat frau liber lacrimilor.
   L-am privit in timp ce se uita la foc, iar pentru un moment am vazut cum furtuna din ochii lui se potoleste. Nu stiam ce sa cred, nici nu gandeam bine, din cauza apropieri dinte noi. Cu toate astea, stiam ca daca reusise sa imi fure inima avea sa o faca in continuare. Nimeni nu il intrece pe Alexei Lestrange.
  Puteam sa il iert, sa uit toata durere cauzata de cuvintele lui. In acelasi timp, puteam sa plec trantindu-i usa in nas. Aveam doua optiuni si amandoua mi se pareau la fel de nebunesti. Una putea sa distrugă ultima bucatica din inima mea, pe cand una mi l-ar fi luat de langa mine.
   Aveam sa aleg varianta cea mai buna? Stiam ca nu.
   -Sti macar ca nu discursul ala al tau m-a deranjat? As fi trecut peste tot, rezumandu-ma la a te înjura. Singura parte care m-a ranit pana la sange a fost cea cu judo.am marturisit
   Și-a intors capul spre mine, studiindu-mi fata. Probabil ii era frica sa nu plang, pentru ca nu ar fi stiut cum sa se descurce cu mine in felul ala. L-am auzit injurand tacut, în timp ce isi lipea fruntea cu a mea.
   -Imi pare rau, G. Daca as putea da timpul inapoi m-as omora in bataie penteu ce am spus. Nu stiam cat te pot răni doar cu o propozitie.și-a cerut scuze
   I-am zambit, incercand sa ignor impulsul de al saruta. Nu as fi rezolvat nimic daca stricam momentul purtamdu-ma ca o disperate. Mi-aș fi dorit sa fiu putin mai nebuna cateodata, poate as fi avut curajul sa fac ce tocmai gandisem.
   Capul lui s-a apropiat mai mult de al meu, iar buzele sale au coborat periculos de aprope de ale mele.  Daca avea sa ma sarute stiam ca nu puteam fi indiferenta, iar o parte din mine spera sa o si faca.
   -Am vrut sa il intreb pe Aaron de ce ai reactionat asa cand am spus de judo, dar mi-am dat seama ca tebuie sa aflu sigur. O sa imi spui candva, nu?m-a întrebat
   Am aprobat mecanic din cap, sperand la randul meu ca o sa ii pot spune candva.
   Mi-a zambit, aplecanduse spre mine. Doamne, avea sa ma sarute insfarsit. Cat timp doar visasem la buzele lui?
   Totusi, cine ar fi putut ghici ca avea sa imi lase doar un pupic pe obraz? Eu in niciun caz, dar se pare ca el da,  pentru ca asta a si facut, urmand sa ma traga într-o imbratisare scurta.
   Ce a mai fost si asta, Universule?
  
Fără alte cuvinte...alt sarut ratat.