Slytherin-ul din inima mea

~27~

   Holul alb de spital ma facea sa ma simt si mai rau, aducandu-mi aminte ca mama este la un perete de mine.
   Daca ajungeam acasa mai devreme? As fi reusit sa fac ceva? Posibil ca nu, dar as fi incercat. As fi fost acolo, nu as fi gasit-o asa.
   Mi-am lăsat capul pe spate, lipindu-l de peretele imaculat din spatele meu. Scaunele rosii din hol erau singurul loc unde puteai sa te asezi.
   In fata mea, Draco Malfoy astepta rabdator langa usa, de parca mama ar fi fost o veche prietena. Poate era...cu toate ca nu imi spusese niciodata. In schimb, Nikolai Lestrange s-a asezat langa mine, oferindu-mi un pahar mare de cafea.
   -Multumesc.i-am spus
   Cu siguranta aveam nevoie de cafeaua aia, altfel as fi innebunit. Venisem aici sa ma linistesc si am dat peste trupul ranit al mamei. Am dat din râu in put, nu alta.
   -Nu ai pentru ce. Alcineva și-ar fi pierdut de mult mintile in locul tau.mi-a raspuns
   Am ridicat din umeri, incercand sa ignor inpulsul de-al întreba de ce stie atâtea despre mama. Cine fusesera, în trecutul mamei, acesti doi bărbați?
   In plus de ce semanau asa de bine cu copii lor? Simteam ca il am pe Alexei langa mine si pe Scor in fata, nu ca erau parintii lor.
   -O sa fie bine. Tatal tau trebuie sa ajunga.a spus si domnul Malfoy
   L-am aprobat scurt din cap, reusind sa le arunc si un zambet.
   -Va multumesc. Nu as fi reusit sa ma descurc cu mama.am zis stins
   Mana calda a domnului Lestrange s-a asezat pe umarul meu, simtind inca o data cat de asemănător este cu fiul sau. Sau fiul sau ii semana, oricum. Domnul Malfoy s-a asezat in stanga mea, lasanduse usor in scaun.
   -Mama ta e puternica. Nu degeaba reuseste sa fie Ministru de atatia ani.a rostit calm Malfoy
   I-am zambit, multumindu-i pe muteste ca incearca sa ma inveseleasca. Era un om bun, pana la urma.
   -Cum te cheamă?m-a întrebat apoi
   -Gizeh. Dar profesorul Slughtorn imi spune Andreea.le-am marturisit
   Un zambet siret s-a asternut pe buzele amândurora, dandu-mi de inteles ca eu nu stiam ceva. Oare ce imi scapase asa usor?
   -Stii, tu chiar semeni cu mama ta. Iar Slughtorn stie asta mai bine decat oricine.mi-a spus zambind
   Am ramas uitandu-ma la ei, incercand într-un fel sa ghicesc ce se intampla. Eram asa in urma cu lucrurile cotidiene, aparent nu stiam ca vecinii nosti o cunoșteau pe mama. Mai mult, puteam jura ca fusese ceva mai mult între ei...
   Cateva gafaieli m-au făcut sa imi îndrept privirea spre capatul holului. Atunci, chipul lui mi-a iesit iar in fata. Cum putea sa alerge asa de repede spre mine, o data ce imi spusese atatea? De ce era inca langa restul grupului, parand al naibii de atrăgător? Ei, a naibii chestie!
   Pana sa ma dezmeticesc, Aaron deja ma ridicase in picioare, strangandu-ma la pieptul lui. I-am raspuns binevoitoare, inspirand in acelasi timp parfumul lui. Aveam nevoie de geamanul meu.
   In spatele lui au rămas Albus, Scor si Alexei, privindu-ne. Am observat cum ochii lui Scor s-au marit exagerat, atunci cand si-a observat tatal. Uitasem sa ii fiu alaturi in ultimul timp, dar el tot fusese langa mine, incercand sa ma repare pe mine, în timp ce el se distrugea.
   -Doamne, ce bine ca esti aici. Te-am cautat toata dimineata cand am vazut ca ai dispărut, iar dupa a venit scrisoarea aia. Am crezut ca o sa înnebunesc, nu alta.mi-a explicat grăbit
   L-am strans mai tare in brate, incercand sa ma ascund acolo, izolata de lumea întreaga. Lumea reala era cel mai urat cosmar al meu, in acel moment.
   -Sunt bine, Aaron. Iar mama e si ea bine.l-am calmat
   S-a mai linistit, dandu-mi drumul si privindu-ma in ochi. Stia, la naiba, stia ceva. Vedea ceva, departe de ochii mei ce voiau sa fie fericiti. Il lasasem sa vada in interiot, iar acum urma sa suport consecintele.
   -Tata?am întrebat incet
   S-a incruntat, dand sa deschida gura, dar oprinduse imediat. Tata venea grăbit spre noi, cu o fata ce exprima faptul ca fusese aproape mort cand primise scrisoarea. In spatele lui, unchiul Harry il privea îngrijorat, de parca el fusese pe moarte, nu mama.
   Primul lucru pe care l-a facut a fost sa ne strângă in brate pe amândoi, poposind cu capul in parul nostru. Imi fusese asa de dor de el...of, imi lipsise asa de mult cu totul. Fusesem o toanta cand il alungasem si abia acum imi dadusem seama.
  Era tati...iar eu il iubeasc mai mult ca orice.
   -Sunteti bine? Am venit cat de repede am putut.ne-a intrebat speriat
   Am aprobat din cap, neputand sa imi astup lacrimile. Mi le-a sters rapid, privindu-ma in ochii de parca ar fi vrut sa imi spuna ca totul va fi bine. Daca el  o spunea, eu aveam sa o cred fara sa pun alte intrebari.
   S-a întors spre ceilalti, studiind grupul ciudat. Eram o groaza de oameni, ce nu ar fi trebuit sa fie in acelasi loc. Nu cand se urau, se urau de moarte chiar.
   -Nu credeam ca o sa spun asta vreodata, dar multumesc, Lestrange si Malfoy.a rostit profund
   Si o stiam, stiam ca spusese adevarul. Ii ura, asta inca era clar, dar stia sa isi lase mandria la o parte cand trebuia. Mai ales in momentele critice. Alexander Black era acelasi bărbat arogant si sigur pe el, dar invatase ca poate pierde multe daca nu face echipa cu alcineva.
   Se maturizase, ce sa mai.
   Au dat ambii din cap, dand mana cu el. Putea fi momentul in care ei terminau un razboi si eu incepeam altul. As fi putut incepe sa il urasc, sa ma razboiesc cu Alexei, dar nu. Nu aveam sa o fac.
   Eu ma luptam cu sentimentele mele, iar ei tocmai se "impacau". Cu toate astea, doctorul a iesit din salonul mamei, privindu-ne.
   -In principal intreb cine este ruda, dar in cazul asta nu ma complic cu voi. Doamna Ministru este bine, a fost atacata cu câteva blesteme puternice, dar a rezistat. Ne-am facut mai multe probleme cu rana de la cap, dar am rezolvat si asta.a explicat liniștit
   M-am apropiat de el, dorindu-mi doar  sa stiu un singur lucru.
   -Copilul?am soptit
   M-a privit surpins, dar mai degraba cei din spatele meu si-au aratat surpinderea.
   -Imi pare rau, dar copilul era prea mic. Mama ta a pierdut sarcina.ne-a anuntat
   Am simtit ca ma prabusesc, doar ca sa fiu prinsă de Aaron. Era dorința mamei, era dorinta ei cea mai mare. Isi dorise copilul asta, mai ales ca asa tata avea sa stea mai mult cu noi.
  Il pierduse, o data cu o parte din sufletul tuturor.

O spun tare si clar, pentru o femeie e dureros sa pierzi un copil, nu o sa inteleg niciodată cum unele femei pot face avort doar pentru ca nu vor acum un copil sau nu e timpul, atâta timp cât nu esti minora sau ai fost violată ar trebui să accepți darul asta. O sa treaca Andreea peste...nu?