Slytherin-ul din inima mea

~25~

                    "Din cuvinte curge sange
                          si nu poti sterge ce s-a
                                        patat."
  
                                     
   Am fugit?
   Nu, pentru ca, dintr-un motiv sau altul, am relizat ca nu aunt o lasa. Sunt Gizeh Andreea Black si nu am de gand sa las cateva cuvinte sa ma spulbere.
   Nici cand adverdarul meu este Alexei Nikolai Lestrange? Nu, nici in cazul asta.
   M-am saturat, m-am saturat sa fug de el. Nu aveam ce sa pierd, o data ce i-am spus. Daca cineva crede ca nu m-am blestemat singura se inseala, pentru ca am facut-o de atatea ori, încât nu mai puteam.
   Malfoy ma gasise la timp, de oarece pachetul ala de tigari din dulap devenea foarte interesant. Cred ca deja il analizam pe toate partile, cand a intrat in camera mea, afland ca nu sunt bine.
   Si planul ala cu bandajarea ranilor se ducea usor, usor pe apa sambetei. Uram faptul ca Scor imi ajunsese atat de bun prieten, incat nu voiam sa il ranesc. Tineam la Scorpius Malfoy si imi dadusem seama, de mult, ca era cel mai bun prieten al meu.
   Nu i-am spus-o niciodată, dar multumesc, Malfoy.
   In bratele lui am realizat ce prostie făcusem, asa ca am inceput sa ma injur singura. Ce credea despre mine, acum? Oare ii parea rau ca ajunsesem sa ma îndrăgostesc de el?
   Eram patetica, pentru ca crdeam ca el se gandeste la mine, cand probabil era prea ocupat sa i-o tragă unei tipe.
Chiar ca eram varza, nu gluma. Balul venea, iar eu nu stiam ce sa fac. Ar fi fost mai bine sa nu mai merg de loc, preferand sa ma retrag intre paginile unchiului Rick?
   Scor ar fi inteles, el se putea distra cu alta oricand. Dar, ce aveam sa fac daca Aaron observa si isi lua prietenul la interogatoriu?
   Trebuia, trebuia sa ma duc. Era singura soluție.
   Asa ca mi-am luat rochia pe mine, aranjandu-mi parul într-un coc dezordonat si lasand cateva suvite sa imi incadreze fata. Nu m-am machiat, revenind la obiceiul meu de a folosi doar un ruj aproape neobservabil.
   M-am privit in oglinda si mi-am zambit, mulțumită de ce vedeam. Trebuia sa fiu tare, sa arat din nou acel zambet de perfectiune falsa.
   Pentru ei eram o Black, ce trebuia sa faca totul perfect, sa învețe bine si sa arate in acelasi timp sexy. Astea erau asteptarile lumii, iar eu trebuia sa le urmez. Cine ar fi ghicit ca eu imi petrec duminicile in pijamale, mancand ciocolata si citind cartile lui Rick Riordan?
   Nimeni.
   Am auzit o bataie usoara in usa, asa ca m-am grabit sa deschid. In fata mea, Scor astepta răbdător. Costumul ii venea perfect, scotandu-i in evidenta umerii de căutător.
   -Esti superba, Gizeh.mi-a soptit rusinat
   Am ras, permitandu-mi sa ma simt bine pentru cateva momente. Baiatul asta putea sa se prefaca si mort, doar sa te amuze pe tine. Cand am ales sa ii fiu prietena am facut cea mai buna alegere din ultimul an, cu siguranta.
   Am luat-o spre Sala Mare, incercand sa evitam privirile indiscrete.     Aparusem la bratul umuia dintre cei mai populari baieti, in cazul in care si eu eram cunoscută.
   Sala arata superb, iar singurul lucru care ma deranja era masa profesorilor, ce era asaltată de elevi. Ma chinuisem sa o decorez, ca acum sa o distrugă imediat. Trebuia sa ma astept la asta.
   I-am simțit bratele in jurul meu, asa ca m-am lasat purtata de val si am dansat cu el. Ma simteam bine, uitand de Alexei pentru un timp. Am baut un pahar de vin, incercamd sa ma simt cat mai bine. Orele au trecut usor, iar eu am continuat sa dansez cu Scor, oferindu-i un dans si fratelui meu, dar si lui Albus.
   Fratele meu parea fericit si asta dupa mult timp. Ma intrebasem de ce, desi in gandul meu stiam. Aveam nevoie doar de confirmarea lui, iar momentul ideal a venit cand m-a luat din nou la dans.
   -Nu imi vine sa cred ca frumoasa esti, Gizeh. Imi pare rau petru toate lucrurile urate pe care ti le-am spus si nu le merita. Sunt mandru ca esti sora mea.mi-a spus
   L-am îmbrățișat usor, profitand de ocazie ca sa ii soptesc la ureche toate lucrurile pe care le gandeam despre el. Nu trebuie sa repet, e de ajuns  ca stie cat tin la el.
   -E vorba de Eliot, nu?i-am pus  intrebarea
   M-a privit surprins, pana sa realizeze despre ce vorbesc. A aruncat o privire in jur, pana sa imi rapsunda.
   -El e. Ma iubeste si el, surioara. Nu am crezut niciodată ca sunt bisexual, dar uite ca asa este.a marturisit in final
   I-am zâmbit, soptindu-i ca il iubesc, orice s-ar intampla cu noi. Eliot era potrivit pentru el, iar eu stiam asta mai bine decat oricine.
   Aaron a început sa zambeasca dintr-o data, lasandu-ma singura in mijlocul ringului. Am vrut sa protestez, dar m-am trezit lipita de un trup tare. Spatele meu ii atingea pieptul, in timp ce palmele sale se pozitionasera discret pe bratele mele.
   A trebuit doar sa ii simt parfumul, ca sa imi dau seama ca Alexei era in spatele meu.
   Ar fi fost mult prea comun, daca ar fi  avut un parfum normal. Doar el putea sa aiba vechiul parfum al familiei Lestrange.
   I-am simțit respiratia pe gatul meu, iar ochii mi s-au inchis. Stia, al naibii traba! Stia ca sunt moarta dupa el si continua, continua sa ma inmoaie.
   -Ai vorbit serios? Stiu deja raspunsul, avand in vedere ca te vrajesc asa usor, dar vreau sa o aud de le tine.mi-a soptit
   Am continuat sa imi tin ochii închiși, sperand ca o sa ma lase. Era posibil sa uite totul? Nu prea credeam, chiar dacă i-aș fi făcut eu o potiune. Nu avea cine sa ma scape din asta.
   -Spune-mi, Gizeh.a reptat răgușit
   Avea sa afle, cu siguranta. Ma topeam sub atingerea lui, iar el o stia. Nesuferitul asta blond  ma cunoștea  prea bine.
   -Te iubesc, Lestrange. Ce mai vrei sa auzi?i-am recunoscut infranta
   Ma asteptam sa imi rada in fata, dar in niciun caz sa se poarte asa. Nu ma asteptasem nicio clipa sa ma intoarca spre el, doar ca sa ma sarute o dată, scurt si intens.
   Mai apoi s-a aplecat spre urechea mea, soptindu-mi in asa fel incat doar eu sa aud.
   -Stii ceva, Gizeh? Poate te iubesc, dar nu as fi niciodata cu tine. Urăsc cand fetele mele trec mai întâi prin patul lui Scor. Mi se pare ca asta le face mai curve decat sunt deja.
   M-am rupt, m-am rupt chiar in fata lui, lăsând lacrimile sa imi curga in voie.
   Si am plecat, lăsând sala aia nenorocita in urma, asa cum imi lasasem si inima acolo. Eram moarta, o stiam de mult, dar acum ma si simteam asa. Stiam insfarsit cum este sa mori, iar sentimentul ma sfasia încet, dar sigur.

Il omoram impreuna pe Alexei?- astept comentariile voastre.  Sentimente peste sentimente,inimi rănite si prieteni pe viata. Ce mai simțiti în ultima vreme, dragilor? In sufletul meu e o furtună, totul din cauza ochilor lui.