Slytherin-ul din inima mea

~26~

   M-am închis in camera, neputand sa vad pe nimeni. Eram distrusa, sfasiata in cel mai salbatic mod.
   El era motivul. Din cauza lui nu puteam sa fac nimic, fiind ranita pana in adancul sufletului.
   Am spart asa de multe lucruri in seara aia, incat, ma temeam ca o sa auda intreg Hogsmead-ul. Nu imi pasa daca cineva vedea durerea din sufletul meu.
   Nu aveam ce sa pierd, de oarece Alexei ma umilise in ultimul mod. Eram furioasă, il uram mai mult ca niciodata.
   El chiar credea ca as fi in stare sa ma culc cu Malfoy? Era orb si surd, daca ma credea asa.
   Nu fusese el cel care ma luase in brate cand plângeam, cel care ma cunostea perfect? Nu ar fi trebuit sa isi dea seama ca nu sunt asa?
   La dracu, ar fi trebuit sa renunt la el cand puteam! Nu ar fi trebuit niciodată  sa sper ca, printr-o minune dumnezeiasca, el ar putea sa fie al meu. Eu fusesem cea proasta, ce sperasem la un lucru imposibil.
   Fusesem al naibii de proasta, daca nu idioata. Poate amandoua, cine mai stia.
   Nimeni nu a venit să ma vada. Nimeni nu s-a afisat la usa mea, fiind, probabil, mult prea bucurosi si beti.
   Mi-am spus de atatea ori ca trebuie sa rezolv lucrurile singura, sa fiu independenta, dar acum voiam doar sa ma arunc in bratele cuiva si sa raman acolo.
   Aveam nevoie de niste cuvinte blande si iubire. Cine putea sa ma ajute?
   Mama. Mama era aceea persoana pe care o cautam.
   Nu s-ar fi suparat nimeni daca plecam cu cateva zile inainte de vacanta, nu? Pana la urma, nu mi-ar fi dus nimeni dorul si poate nici nu ar fi observat.
   Cu siguranta el nu ar observa. Doar sunt invizibila pentru el.
   Am început sa rastorn lucrurile prin camera, cautand o bucata de pergament curata, ce scapase de furia mea. Am gasit-o cu greu, dar am ajuns sa stau in fata ei, privind-o si gandindu-ma ce sa scriu.
   Cum as fi putut sa ii descriu mamei starea mea? Cum sa ii spun ca ma simteam un nimic, ca el ma facuse in felul ala?
   Am respirat zgomotos, înainte de a asterne cateva randuri pe hartie. Atat puteam.

   "Mama...
    sa vin acasa? El mi-a facut-o mama, m-a distrus in toate felurile posibile. Ma făcut sa il iubesc cu toata puterea mea, ca acum sa ma zdrobeasca. Si doare, al naibii de tare.
                                  A ta, Gizeh A. Black"
  
   Am rasucit scrisoarea rapid, inmanand-o bufnitei si lasand-o sa isi ia zborul.
   Am aruncat in cufar tot ce imi tebuia, avamd in vedere ca nu vedeam nimic de lacrimi.
   Nu puteam fi mai ranita ca acum. Imi imaginasem mereu cat de fericit era el cu altele, nevazandu-ma pe mine, dar acum fusese prea mult. Durea al dracu de tare sa aud din gura lui asta. Ma sfasia faptul ca simte ceva pentru mine, dar nu ma vrea.
   Pe cine pacalesc, ma omora faptul ca ma credea o curva.
   Nu eram asa, iar daca oricine ar fi aflat cum imi spusese l-ar fi privit trasnit.
   Am oftat pentru a mia oara, imbracand mantia de calatorie si incercand in mod deliberat sa imi ascund ochii rosii. Degeaba, pentru ca era evident ca eram distrusă.
   Mi-am lasat parul in acelasi coc dezordonat, preferand sa ma ocup mai tarziu de el. Am coborat printr-un pasaj secret, stiut doar de prefecți. In alt timp m-as fi oprit sa admir marmura frumoasă din el, dar acum nu ma gandeam la nimic.
   Usa s-a deschis singura in fata mea, de  parca ma astepta. Am reusit sa zambesc stins, in timp ce ea se închidea, lasand castelul in urna. Muzica se auzea stins pana si aici, amintindu-mi ca , cineva, undeva, se distra. Eram eu singura distrusa? Da.
   Am trecut incet pe strazile luminate din Hogsmade, intreband daca pot ajunge într-o alta gara, nu în cea unde astepta Expresul. Lumea ma privea fix, intrebandu-ma unde vreau sa ajung. Acasa, le-am raspuns tuturor.
   Am mers pe jos, ingnorand intunericul ce era in jurul meu. Într-un fel ma liniștea, pentru ca mereu imi placuse intunericul. Eram facuta din întuneric.
   Cred ca am mers vreo 5 kilometri, pana sa dau de o gara micuta. Nici nu observasem cat mersesem prin noapte, atat de imprastiata eram. Ciudat era ca nu simteam nicio durere de picioare si asta mulțumită cantonamentele grele pe care le indurasem.
   M-am apropiat de receptie, unde am gasit un batran, ce parea de cativa ani la pensie. S-a uitat suspect la mine, neintelegand de ce vreau un bilet pentru un loc asa îndepărtat.
   -Poti lua un autobuz si sa mergi cu el pana la aeroport, iar de acolo ar fi mai simplu. Esti sigura ca vrei un bilet? E o calatorie de 12 ore, fata mea.m-a indemnat bland
   I-am multumit pentru sfat, asigurandu-l ca vreau un bilet. Avusesem in cap si optiunea de a merge cu un mijloc de transport vrajitoresc, dar voiam cateva ore. Cateva ore in care sa ma adun, pentru a nu o îngrozi pe mama din prima.
   A asteptat răbdător cu mine, povestindu-mi ca a ramas in post de placere. Imi placea de el si mi-a parut rau cand a trebuit sa urc in tren.
   Macar trenul era gol. Niciun călător  nu mai era in el, asa ca m-am lipit de un geam, lasandu-ma moale pe scaun. Controlorul a venit sa imi ia biletul, asezanduse langa mine.
   A adormit imediat, lasandu-ma sa plang in liniste. Aveam nevoie sa ma descarc mai mult ca niciodată.
   O intrebare m-a urmarit tot drumul, chiar si cand am coborat din tren: ce aveau altele si eu nu? Poate eu fusesem problema. Nu eram prea slaba? Eram prea inalta? Sau nu ii placeau ochii mei?
   Ma blestemam singura, in timp ce imi taram cufarul pe strada mea. Ajunsesem insfarist in cartier, trecand pe langa niste case uriase. Cel mai bogat cartier al Londrei, cum altfel?
   Am simtit o privire asupra mea, cand am trecut pe langa acele case. Cu siguranta aveau sa se intrebe ce cauta Gizeh Black acasa asa devreme.
   Singurele care care ma intimidau cu adevarat erau cele de lângă noi, ale familiilor Lestrange si Malfoy.
   Nici acasa nu eram cu totul părăsită de prezenta lui. Cu atat mai putin cand balcoanele noastre erau fata in fata.
   Am batut la usa mare, ignorand casa copilariei mele. Am asteptat, dorindu-mi ca spiridusul nostru sa deschida si sa il pot strange in brate. Dobby Jr. era cel mai bun spiridus din lume.
   Nimic. Niciun raspuns, iar asta de 5 minute. M-am enervat si am deschis usa puternic, ignorand orice politete. Am intrat in casa, pregatita sa strig in gura mare ca nu ma asteapta nimeni.
   M-am oprit, ramanand statuie. Nu stiu cum am tipat, dar înainte sa imi dau seama eram aplecata peste trupul mamei, ce era aproape lipsit de viata.
  Am tipat in continuare, nestiind ce sa fac sa o ajut. Am simtit doua prezente in spatele meu, iar in momentul următor Draco Malfoy si Nikolai Lestrange m-au dat la o parte, incercamd sa o ajute pe mama.
   Nu ma lasa, mama. Te rog, nu ma părăsi si tu! Am nevoie de tine, mami...
  
Andreea e bolnavă, dar va fi bine, promit. În schimb, dragostea doare a naibii de tare si Gizeh simte asta. E un capitol scris cand sufeream eu, sunt sentimentele mele, toata cartea asta e si nu stiu cum am reusit sa pun totul pe hârtie, dar sunt bine si deja astept sa scriu capitolele despre ei doi, capitolele fericire, acum ca un anumit brunet vrea sa imi deschida ochii. Păreri?