Slytherin-ul din inima mea

~38~

●Gizeh●

   Am adormit in bratele lui, iar mai tarziu m-am trezit într-un pat moale. Bratele lui erau inca incolacite in jurul meu, tinandu-ma cu disperare. Am zambit, ridicand capul.
   Si-a deschis ochii incet, privindu-ma satisfăcut. Degetele lui au trecur usor peste chipul meu, poposind mai mult pe obraji. I-am zambit, incercand sa ii arat ca eram bine si ca acum, cu el langa mine, nu imi mai era frica de absolut nimic.
   Stiam ca se invinovateste, iar mie mi se parea nedrept. Nu fusese vina lui, fusese a mea, pentru ca as fi putut lua macar o lanterna cu mine. As fi putut sa ma duc cu Lily sau sa o iau pe un hol mai luminat.
   -Imi pare asa de rau ca nu am fost acolo, Gizeh. Idiotul ăla o sa o plateasca pentru că a indraznit sa te atinga si cu un deget.a marait
   Mi-am tras corpul mai aproape de-al lui, daca asta era posibil. Am continuat sa tac, in timp ce mana mea se plimba  pe obrazul lui cald. Stiam ca urma sa zica asta.
   -Daca te mai invinovatesti o data degeaba o sa ma supăr cu adevărat. Nu e vina ta, Alexei. Eu am fost idioata care a luat-o pe un hol neluminata si pustiu.am incercat sa il lămuresc
   Mi-a sarutat parul, ca dupa, sa isi uneasca buzele cu ale mele. Buzele lui erau asa de familiare, atat de dulci si moi. Orice urma de ratiune disparuse, rămânând doar eu si el. Mana lui a coborât pe talia mea, iar acum ma simteam bine.
   Isi luase înapoi locul, stand rezemat  de marginea patului. Capul meu s-a odihnit in tacere pe pieptul sau, asigurandu-ma ca ii aud fiecare bataie a inimii.
   Cumva, în mintea mea aiurita, stiam ca linistea avea sa dispară imediat. Fratele meu nu intrase peste noi pana acum din simplul motiv ca Al si Scor incercasera sa ii explice cate ceva. Insa, Aaron Black era mai incapatanat decat tata si , cu siguranta, mai furios.
   Ma asteptam sa intre din secunda in secunda, asa ca trebuia sa ma grabesc. Alexei urma sa ramana langa mine, orice ar fi, dar eu ma simteam vinovată. Ma simteam vinovata, pentru ca nu ii spusesem nici acum de ce am renuntat la judo.
   Merita sa imi stie trecutul, asa cum si eu il stiam pe al lui. Blondul imi recunoscuse toate prostiile lui si venise randul meu.
   -Stii cand am promis ca o sa iti povestesc ce s-a intamplat cu Eliot?l-am intrebat
    Si-a intors capul spre mine, privindu-ma mirat. Nu se aștepta cu siguranta, dar voia sa stie. Mereu isi dorise sa afle ce legătură avusesem cu el.
   -Ei bine, el e unul dintre motivele ce au dus la accidentarea mea.am recunoscut
   Ma durea. Imi facea rau sa ma gandesc la asta din nou, mai ales ca nu eram in cea mai buna stare. Dar voiam ca Alexei sa stie totul, asa ca trebuia sa fiu tare.
   El inca ma privea, așteptând.
   -Vara trecută a fost Olimpiada pentru Tineret, iar eu am participat. Nu mai participasem niciodata la asa ceva, era o competitie de nivel 10. Eram asa de emotionata încât ma antrenam in fiecare zi, de dimineata pana seara.
   M-am oprit, amintindu-mi cat dădusem in acele zile. Eram fericita, dar fizic aproape obosită si ar fi trebuit sa imi dau seama.
   -Ati fost colegi?a intrebat in cele din urma
   Furtuna ochilor lui era prezenta, chiar daca nu stiam ce sa cred. Nu părea explozivă, dar nici calma.
   -Da, am fost colegi. Aveam deja inima franta atunci, asa ca m-am gandit ca nu mai am ce sa pierd. El era ranit, asa ca am avut o relatie. Ne faceam bine unul altuia, chiar credeam ca o sa ajung sa il plac într-o zi. Eliot nu gândea asa, de oarece eu fusesem doar un pariu idiot.am marturisit
   Doua lacrimi mi-au udat obrajii, fara sa se opreasca. Fusesem un pariu nereusit, ce ar fi trebuit sa ii aduca faima.
   -Am aflat chiar înainte de finală ai am clacat. M-a durut ca fusesem considerată o idioata, asa ca nu am mai fost atenta si meciul a decurs prost. M-am accidentat la picior, m-am operat si am ajuns sa spun ca nu pot sa continui. Am pierdut singurul sport ce ma facea sa ma simt bine, Alexei.am terminat soptind
   Degetele sale mi-au sters lacrimile, incercand sa imi spuna ca totul o sa fie bine. Dar eu eram deja bine, in bratele lui.
   Cand m-a sarutat am uitat de toate, afundandu-ma in bratele lui. Poate de asta nu i-am observat pe ceilalți, ce ne priveau amuzati sau furiosi din cadrul usii. Patetic e ca Aaron era singurul furios, iar eu doar asteptam sa il aud cum ma blesteama cu voce tare.

An nou fericit! Am ajuns si in 2020, ma simt bătrână deja) (e devreme, dar nu o sa mai am timp, mai bine acum) Mai sunt două capitole, asa ca fiti pe faza, nu pot sa cred ca am ajuns aici. Povestea despre accidentare este mai largă si , da, este adevarata. Este povestea mea oameni buni și ma mandresc cu faptul că am trecut peste, o sa povestesc pe larg ce a pățit Gizeh si ce am pățit eu daca vreti, doar un mesaj si va spun. Sa aveti parte de tot ce doriti si an nou fericit!