Slytherin-ul din inima mea

~16~

    Pasii m-au purtat multe ore pe coridoare, sperand sa nu ii aud niciodata si pe ai lui. Nu voiam sa ii mai aud vocea, nu voaim sa mai aud nimic de la el.
   Speram doar ca el sa nu se ia dupa mine si sa ma lase asa, sfasiata. Nu aveam nevoie de el ca sa scap din haos, mi-am dat seama brusc. Nici de Eliot. Singura persoana de care avusesem nevoie fusese mama, iar eu, ca o egoista, preferam sa ma inchid in mine, in loc sa ii vorbesc.
   Oare avea sa ma ierte tata vreodata? Primul lucru pe care aveam sa il fac era sa arunc pachetul de tigari pe geam, odata cu visele mele. Visele...ele se dusesera de mult, poate doar Lestrange mai ramasese acolo.
   Ar fi trebuit sa imi dau seama ca nu vrea sa imi fie nici prieten, dar iubit. Daca avusese dreptate cu ceva din tot ce imi reprosase as fi spus ca deduse bine ca eram oarba. Nu observasem ca el nu ma vrea in viata lui. Pe naiba, nu am vrut sa observ! In încercarea mea ridicolă de a trece in sufletul lui uitasem sa ma uit in jur. Daca nu eram oarba as fi avut inca inima întreaga, banuiam.
   Totusi, cum ar fi fost daca nu ma indragosteam de ochii lui de furtuna? Ce ar fi fost in viata mea daca el nu ar fi aparut, tragandu-ma in haosul sau?
   As fi fost in continuare pe saltea, făcând ce iubeam, împreună cu Eliot, ce fusese atat de aprope de inima mea.
   Am zambit inconstienta la gandul asta, amintindu-mi ca pana si cu el am avut momente bune. Am fi reusit sa ne bandajam ranile reciproc, sunt sigura. Pacat ca nu reusisem, dar el fusese de vina, iar eu imi pierdusem orice ratiune cand aflasem ce imi făcuse.
   Orele noptii au trecut usor pe langa mine, iar Pevees nici nu m-a observat cand am dat coltul. Devenisem invizibila si pentru paraciosul scolii, aparent. Ceva din mine isi dorea sa apara un profesor in fata, certandu-ma si trimitandu-ma in biroul directoarei. Aveam sa fiu certata, dar poate o cearta noua m-ar fi scos din transa.
   Ma injuram singura in gand, cand treceam pe lamga temnite. Pana la urma, Amethyst avusese dreptate, iar eu nu aveam sa ies bine din lupta asta. M-am sprijinit de un perete, lasandu-mi corpul sa alunece in jos.
   In cel mai rau caz aveam sa fiu gasita dimineata si, in cel mai bun caz, aveam sa adorm acolo. Asta era si planul, in final.
   Mi-am inchis ochii, încercând fara succes sa intru in lumea viselor. Inca nu stiam daca locul meu era acolo, cu toate ca speram la asta. Ma agatam cu dintii de sansa de a parasi haosul lui.
   Imaginile cu mine si el mi-au trecut prin fata ochiilor pe rand, într-o ordine perfecta. Am revazut momentul in care Aaron ne-a facut prezentarile, ramanand blocata cand mi-am amintit ca uitasem ce imi spusese. Ce zisese? Se prezentase amplu, total diferit de tot ce auzisem in viata mea.
   Cum alcumva ar fi trebuit sa intre in viata mea Lestrange? Doar cu un discurs pe masura și-ar fi facut intrarea in viata cuiva Alexei.
   Mi-am deschis ochii într-un final, prea nervoasa pe tot ce mi se intamplase. Nu imi dorisem sa plang in fata lui, cu atat mai putin intr-un moment ca acela.
   Aveam sa ma resemnez la statutul de prietena si sa stau departe de el. Nici eu nu credeam ca tocmai scosesem pe gura, dar obosisem. Obisisem sa ma lupt cu morile de vant orbește.
   Dar, mai obosisem si in trecut si nu renuntasem. Orice ar fi, sunt Gizeh Black, iar eu Black nu renunță niciodata la o lupta.

Ganduri lui Gizeh, așternute pe foaie. Pareri?💕