Jungkook Pov
Mergeam cu prietenii mei când am simțit ceva tare lovindu-se de mine. M-am dezechilibrat, dar am reușit să îmi recapăt echilibrul. M-am uitat la figura care stătea în fața mea. El nici măcar nu s-a obosit să își ceară scuze, așa că m-am trezit uitându-mă urât la el... chiar dacă o parte din mine îi admira frumusețea.
Mă privea cu frică în timp ce lacrimile îi curgeau ușor din ochi. Buzele îi erau întredeschise și tremurau nervos. A încercat să mimeze câteva cuvinte, dar nu putea să le dea voce.
-Ai uitat cum să îți ceri scuze? am spus, simțind cum furia mă cuprinde. În loc să îmi răspundă a început să caute prin geanta lui, uitându-se pe furiș la mine o dată la câteva secunde.
-Yah! am strigat și el a sărit de frică, dar a rămas tăcut. L-am apucat de guler, trăgându-l aproape de mine. Lacrimile au început să îi curgă pe obraji, iar eu am rămas fără cuvinte. Nici măcar nu l-am lovit... deci de ce?
-Jungkook, lasă-l, a spus Hoseok-hyung, încercând să să mă facă să slăbesc strânsoarea.
-Dar... bine, am oftat învins și i-am dat drumul. M-am uitat urât la el pentru că m-a ignorat în loc să își ceară scuze. El a scos un caiet de notițe din geantă. Eram destul de enervat din cauza lui și pentru că mi-am pierdut speranța în auzi scuze din partea sa. Înainte să pot să mă îndepărtez de el, am simțit o mână pică trăgându-mă. M-am întors și l-am găsit privindu-mă cu ochi roții și umflați.
-Ce vrei?! am întrebat iritat în timp ce mă uitam urât al el. Am avut o stare bună înainte să intre el în mine. În loc să îmi ofere o scuză, mi-a dat o bucată de hârtie. Continua să se aplece în fața mea... Presupun că asta înseamnă că îi era scuze? Ar fi fost mult mai ușor și mai rapid dacă ar fi spus pur și simplu mai devreme.
Am deschis ezitând hârtia și am început să citesc. Avea un scris frumos... dar cuvintele au început să mă facă să mă simt vinovat. M-am uitat în sus ca să îmi cer scuze că am fost dur cu el, dar el nu mai era acolo... și nu mai puteam să îmi cer scuze
_____
Îmi pare rău că am intrat în tine... și îmi pare rău că nu îmi pot cere scuze. Sunt mult.. Mi-am pierdut vocea. Sper că hârtia asta e de ajuns ca să mă ierți... Îmi pare rău
_____
-Unde a plecat... m-am întrebat și m-am uitat în jur să-l caut cu privirea. M-am încruntat, încercând să mă concentrez pentru a-l găsi.
-A plecat, să mergem Jungkook, a spus Namjoon-hyung, trăgându-mă de braț ca să-l urmăresc pe el și pe ceilalți.
Am oftat și i-am urmat. Mintea mea era dezordonată, încă preocupată de frumusețea băiatului mut. Îmi doream să îl văd iar... dar aveam 1% șanse să îl văd, așa că mi-am plecat capul în speranța că voi avea acea mică șansă.
N/T: Heeei, am adus o nouă poveste de autoarea Ouishx. Sper să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie :)
YOU ARE READING
Muzica fără sunet
Fanfiction" Am vrut să te am... Dar am ajuns să fiu al tău" -Jjk Traducere în română a cărții "The voiceless melody" de "Ouishx