Muzica fără sunet

47

Autor Pov.

     Jimin era în bucătărie și spăla vasele în timp ce Jungkook își odihnea spatele de perete, stând cu picioarele întinse în pat. Încerca să se gândească la o modalitate prin care să vorbească cu Jimin fără a-l răni, dar părea că nu poate găsi o soluție la problema sa.

     S-a depărtat de realitate în timp ce continua să se gândească, așa că nu a observat când băiatul s-a urcat peste el.

     Și-a închis ochii și și-a lăsat capul pe spate, aproape topindu-se în atingerea lui Jimin înainte să realizeze că se distanțează.

     -Jiminie.. a spus Jungkook și a zâmbit. Putem vorbi? 

     Fața lui Jimin a devenit inexpresivă când a văzut că zâmbetul lui Jungkook s-a transformat într-o linie fermă, făcându-l să-și scuture capul în semn de nu. 

     -De ce? a întrebat Jungkook confuz fiindcă nu înțelegea de ce a zis Jimin nu. Jimin a privit în altă parte, evitând ochi iubitului său. 

     -Nu e ceva serios... foarte, a spus el, privindu-l pe Jimin în ochi.

     Jimin a rămas tăcut și doar a dat din cap.

     -Mmm... săptămâna viitoare, a spus Jungkook, privind în jos. Va fi un atelier și toți ne-am înscris, a adăugat el, uitându-se acum la ochii lui Jimin.

     Jimin se simțea ușurat așa că a dat din cap.

     -Și te-am înscris și pe tine cu noi, a adăugat el, făcându-l pe Jimin să zâmbească. Dar, e.. mm. Jungkook se simțea stresat fiindcă nu era sigur dacă ar trebui să îl convingă sau nu. 

     Jimin părea confuz, așteptându-și iubitul să continue.

     -E un atelier de dans, a izbucnit Jungkook, făcându-și iubitul să înghețe înainte să înceapă să își scuture capul, fără a-i plăcea ideea.

     -Jimin... l-a chemat Jungkook și l-a luat strâns de ambele mâini.

     Ochii lui Jimin au început să lăcrimeze și să se înroșească, încercând să își tragă mâinile și să refuze propunerea lui Jungkook.

     -Haide, Jimin, obișnuiai să iubești să dansezi înainte.. așa că, te rog, doar- Jimin l-a împins pe Jungkook și s-a ridicat.

     -Jimin, nu mai fi așa! a spus Jungkook tare, făcându-l pe băiat să tresară. 

     -Știu că îți e frică dar până când? a adăugat el și s-a uitat adânc în ochii băiatului.

     Jimin părea puțin îngrozit și trist, uitându-se în ochii celui mai tânăr.

     -Jimin, dacă nu dansezi asta nu va schimba nimic! Nu va schimba faptul că au murit, a spus cel mai tânăr și s-a apropiat de băiat, încercând să îl ia de mână, însă Jimin i-a respins atingerea.

     -Jimin! a strigat Jungkook. Jimin a mers cu spatele. privind oriunde numai în ochii lui Jungkook nu. 

     -Ești un laș, a izbucnit Jungkook, făcându-l pe Jimin să se uite șocat și trist la el din cauza cuvintelor spuse. 

     -Îmi pare rău pentru părinții tăi. Dacă ar ști că te izolezi de lume, de visele tale? Ar fi foarte dezamăgiți, a spus el, făcându-l pe Jimin să plângă inconștient, holbându-se la el, fără a se mișca. Au muncit atât de mult ca tu să îți împlinești visele, dar tu... te oprești din vorbit, dansat, trăit, a spus Jungkook.

     Jimin a rămas nemișcat, privindu-l pe Jungkook în continuare.

     -Ești un laș, a adăugat el înainte să meargă spre ușă, dar Jimin l-a oprit de data asta.

     Jimin era confuz de ce voia să plece după ce a spus acele cuvinte dure. 

     -Dă drumul, ești slab. Dacă nu vrei să mi-l arăți pe vechiul tu, asta înseamnă că tot nu ai încredere în mine, Jimin, a spus el înainte să își tragă mâna din strânsoarea lui Jimin.

     Jimin s-a uitat înapoi la Jungkook când acesta l-a părăsit... iar.

     Jungkook a ieșit din apartament și a așteptat afară, sperând că Jimin ca încerca măcar să îl urmeze, să facă un pas spre libertate. Dar nu a făcut, îl lăsa să plece ușor. Știa că cuvintele sale au avut efect asupra lui, dar se gândea că poate îl va împinge pe Jimin să fie iar normal, să fie iar vechiul el.