Muzica fără sunet

5

Autor Pov.

     Jungkook s-a dus acasă să facă un duș și să ia niște haine curate înainte să meargă spre casa băiatului mut... Jimin. A ajuns la apartamentul băiatului simțindu-se stresat. A inspirat adânc și a mers spre ușa aprtamentului băiatului. Băiatul a deschis camera telefonului pentru a verifica cum îi stă părul înainte să sune la ușă. 

     Jungkook a putut auzi pași venind spre ușă înainte ca aceasta să se deschidă.

     -Yah! Nu deschide ușa așa nepăsător, întreabă înainte, a spus cel mai mare, uitându-se la Jimin cu o privire protectoare. Cel mai mare și-a plecat privirea, lacrimi umplându-i ochii în timp ce încerca să îl evite pe Jungkook.

     Cel mai mare a realizat că băiatul nu poate vorbi când a văzut că se emoționează. Se simțea foarte rău.

     -Scuze, am uitat... a murmurat el trist înainte să intre. I-a mângâiat cu blândețe părul lui Jimin, închizând ușa. Cel mai scund a rămas nemișcat uitându-se la picioarele sale, încercând să își rețină lacrimile.

     -Jimin... l-a chemat Jungkook înainte să își folosească mâna dreaptă pentru a-i ridica fața lui Jimin. Cel mai scund era trist dar tot s-a uitat la ochii lui Jungkook pentru că nu-i putea răspunde. Scuze, ok? Nu am vrut să strig. Eram doar îngrijorat pentru tine. Jungkook a mers încet spre băiat, încolăcindu-și brațele în jurul taliei sale, aplecându-se în încerca de a îi săruta buzele. 

     Jimin a simțit fluturi în stomac când cel mai înalt și-a conectat buzele de ale sale. S-a trezit bucurându-se de sărut, dar imediat l-a dat la o parte, fața înroșindu-i-se în timp ce se simțea stânjenit din cauza că l-a sărutat pe Jungkook când ei nu se cunosc prea bine.

     -Ești singur? Sau sunt și părinții tăi aici? a întrebat Jungkook, întorcându-se pentru a privi în sufragerie, încercând să verifice dacă mai e prezent și altcineva în afară de ei. Cel mai scund a rămas nemișcat, privind stresat în jur înainte să își scuture capul pentru câteva secunde în semn că părinții săi nu erau.

     -Au ieșit? a întrebat Jungkook curios și băiatul și-a mușcat buzele. Și-a scuturat capul înainte să îl tragă pe cel mai tânăr spre dormitor. Cel mai înalt era confuz în timp ce îl urma pe Jimin. S-a uitat la figura lui în timp ce acesta a început să scrie pe tabla albă din momentul în care au intrat în cameră.

     -Asta e drăguț. Ultima dată când am folosit astfel de table eram în primul an de gimnaziu, a spus Jungkook ciufulindu-i părul. Cel mai scund a zâmbit slab înainte ca zâmbetul său să se transforme într-o linie fermă, terminând de scris propoziția.

     Jungkook a apucat tabla mică pentru a citit cuvintele celui mai mare. Când a citit ce a scris Jimin a simțit cum lumea se oprește în jurul său. Pieptul i s-a strâns și ochii a început să îi lăcrimeze. S-a uitat la ochii lui Jimin să vadă cum e privit de o expresie îndurerată. Chiar simțea că trebuie să îl îmbrpțișeze pe băiatul mut.

     Jungkook a lăsat tabla pe masă înainte să se uite la Jimin care a început să plângă. L-a luat în brațe pe cel mai mare, cărându-l în stil mireasă, mergând încet spre pat înainte să l lase jos pe mijlocul patului. S-a ridicat spre el în timp ce privea fix în ochii săi.

     -Nu plânge...

     Vocea lui era serioasă, dar joasă. Lacrimile curgeau pe obrajii celui mai scund. Băiatul și-a închis ochii, încercând să își oprească propriile lacrimi, dar în schimb, a dat drumul multora. Jungkook a simțit cum inima i se strânge din cauza priveliștii așa că s-a întins peste băiat, îngropându-și fața în gâtul celui mai mare. 

     Și-a strecurat mâna dreaptă sub capul lui Jimin și a început să îi mângâie părul cu mâna stângă.

     -Am spus să nu plângi, m rănește și pe mine... a murmurat Jungkook lângă urechea celui mai scund... să te văd așa, a spus el înainte ca o lacrimă să îi curgă pe obraz.

     De ce plângi, Jungkook! Naiba... Nu trebuia să mă îndrăgostesc de el... de ce sunt rănit din cauza lui... de ce par așa slab privindu-l astfel... Nici nu-l cunosc atât de bine.... Și deja simt că trebuie să-l protejez de întreaga lume... a gândit Jungkook în timp ce simțea suspinele încete ale lui Jimin.

     Băiatul s-a orit brusc din plâns și respirația i-a revenit la normal, făcându-l pe Jungkook să se ridice pentru a-l verifica. Cel mai înalt a zâmbit îndurerat, mângâind părul lui Jimin.

     -Ai adormit plângând... Cât de greu poate fi. Cel mai mare l-a strâns mai tare pe Jungkook, încercând să îi simtă iar căldura.

     Jungkook a zâmbit înainte să se ridice ca să își schimbe hainele și înainte să îl trezească pe Jimin. Cel mai scund s-a trezit și s-a uitat la Jungkook confuz. Părea pierdut și vulnerabil în ochii celui mai tânăr.

     -Hai, Jimin să dormim sub pătură. Cel mai scund a dat din cap cu pleoapele pe jumătate deschise înainte să se întindă lângă Jungkook... îmbrățișându-l strâns.

     Cel mai înalt a simțit cum inima începe să îi bată mai repede și mai zgomotos din cauza acțiunii lui Jimin. Îl făcea să simtă ceva nou, ceva cu care nu era obișnuit. Era pierdut în gânduri în timp ce examina fața băiatului. Doar de un gând era sigur:

Park Jimin? Ești periculos.