Muzica fără sunet

39

Jimin Pov.

      Sunt un idiot...

Ar fi trebuit să ascult... Nu ar fi trebuit să îmi ignor inima când tot ce își dorea era pe tine...

Nu ar fi trebuit să te las să pleci așa ușor..

Am crezut că îți fac o favoare..

Dar nu pot, dacă te am înapoi,

Nu mă mai vreau nici pe mine...

     Am ajuns la casa lui Jungkook. Nu sunt sigur cât era ceasul, dar nu mi-a păsat. Tot ce îmi doream era Jungkook, chiar dacă asta ar însemna să-l trezesc așa târziu.

     Am sunat la soneria de la poartă. Am continuat să sun, dar nimeni nu mi-a deschis pentru trei minute.

     Am sunat la sonerie nonstop timp de 15 minute și în continuare nu mi-a deschis nimeni. 

     Eram pe cale să sunt iar când o femeie nervoasă s-a apropiat de mine după ce a deschis ușa. Nu era mama sa, dar era foarte nervoasă.

     -De ce naibii suni la sonerie la 12 dimineața? a strigat ea la mine.

     Urăsc asta... Mă urăsc pe mine. Nici măcar nu pot vorbi. 

     -Pleacă! m-a amenințat ea înainte să plece și să se întoarcă înăuntru. 

     Am sunat iar la sonerie. De data asta ușa s-a deschis peste câteva secunde.

     -O să sun la po- Cine a strigat-o, făcând-o să se oprească din țipat la mine înainte să se aplece și să deschidă ușa mai larg, descoperindu-l pe Jungkook care părea somnoros.

     Ochii i s-au mărit când m-a văzut. S-a holbat la mine pentru câteva secunde înainte să fugă spre mine.

     -Jimin! Ce faci aici? A deschis poarta și a mers aproape de mine, dar eu am fost mai rapid.

      L-am îmbrățișat strâns în timp ce lacrimile îmi curgeau din ochi. Îmi doream să pot vorbi în acest moment, dar am eșuat când am încercat. 

     -Jimin, m-a chemat el iar, vocea sunând atât de dulce și grijulie, dar și răgușită, plină de îngrijorare în timp ce îmi mângâia părul. 

     Mi-am strâns mai tare brațele în jurul gâtului său, îngropându-mi fața în curbura gâtului săi.

    Nu mi-a păsat când l-am simțit cum se apleacă spre mine înainte să mă care și să își odihnească mâinile sub coapsele mele, făcându-mă să îmi înconjor picioarele în jurul taliei sale ca să mă susțin. 

     Mă simțeam stânjenit pentru că mă căra astfel, dar nu plănuiam să îi dau drumul vreodată.

Autor Pov.

     Jungkook a urcat pe scări spre camera sa. A încuiat ușa și l-a așezat pe Jimin pe pat înainte să se așeze în genunchi între picioarele lui. 

     -Acum spune-mi, de ce plângeai în fața porții mele la 12 dimineața? a întrebat Jungkook cu un mic zâmbet pe față, întinzându-se ca să șteargă lacrimile de pe obrajii lui Jimin.

     Jimin îl privea profund de parcă îi cerea să îi citească ochii. Își dorea ca Jungkook să înțeleagă doar privindu-l în ochi. 

     Zâmbetul lui Jungkook era ceva de care îi era dor. De când Jungkook s-a despărțit de el, cu greu i-a mai văzut zâmbetul de iepuraș pe care-l iubea. Chiar dacă zâmbetul său nu era favorit, totuși zâmbetul lui Jungkook

     Cel mai mare a luat fața lui Jungkook îi mâini, conectându-și buzele împreună. Avea ochii închiși, mișcându-se aproape de fața lui Jungkook. Nu își mișca buzele, dar impactul pozelor sale presate strâns explica multe cuvinte nespuse.

     Jungkook s-a dat la o parte, odihnindu-și capu pe fruntea lui Jimin.

     -Jimin... l-a chemat Jungkook pe băiatul mai scund, zâmbetul nepărăsindu-i niciodată fața.

     Jimin și-a mișcat repede mâinile de pe obrajii lui Jungkook, făcându-l pe băiat să scâncească din cauza lipsei de căldură... căldura mâinilor sale.

__

Mochi

Te rog ia-mă înapoi

__

     Jungkook s-a ridicat, luându-și telefonul. A citit mesajul, așezându-se iar în genunchi între picioarele lui Jimin.

__

Mochi

Și nu poți spune nu..

__

     Jungkook pentru un anumit motiv a zâmbit înainte să se uite în sus la Jimin, sărutându-se, întinzându-se peste el.

     -Nu pot spune niciodată nu, a șoptit el înainte să își conecteze iar buzele. Mâinile sale și-au găsit încet cale spre coapsele lui Jimin, ridicându-se, mângâindu-le încet, înainte să se aplece încet spre buzele lui Jimin, lăsând o urmă de săruturi umede de la buzele sale spre gâtul său pal, creând multe mușcături ca să-l marcheze ca fiind iar al său, să arate tuturor că nu-i va da drumul acestui băiat.

     Că acest băiat era făcut să fie al său și nimeni nu va putea vreodată să-l ia de lângă el. 

     

N/T: Totul pare să fie bine iar, nu?