Autor Pov.
Jungkook îl verifica pe Jimin zilnic, întrebându-l dacă va mai dansa cu ei, lucru care-l făcea mereu pe Jimin să chicotească înainte să dea din cap.
Cei 7 băieți au intrat în sala de sport, mergând spre vestiar ca să-și schimbe hainele.
În timp ce băieții au început să se schimbe și Jimin era pe cale să își dea jos hainele, Jungkook l-a oprit.
-Nu aici, a spus Jungkook și și-a dus hainele sale și ale lui Jimin departe de locul în care stăteau ceilalți.
Jungkook a găsit o cabină goală de duș. I-a făcut semn lui Jimin să intre. Era cel mai sigur loc astfel încât nimeni altcineva să nu-i vadă corpul lui Jimin.
Jimin a observat cât de gelos era Jungkook. A zâmbit înainte să își dea jos hainele, începând cu pantalonii.
Jungkook deja s-a schimbat în trening când a văzut că Jimin își împăturea pantalonii curați înainte să și-i ia pe cei pentru dansat.
A început să se holbeze la băiatul care acum încerca să își ridice pantalonii, dar se chinuia.
-Ai nevoie de ajutor? a rânjit Jungkook și a mers pe băiat, făcându-l pe acesta să se împleticească înapoi.
-O să te ajut, a chicotit Jungkook și și-a băgat două degete în pantalonii lui Jimin, trăgând marginea din spate înainte s-o ridice, făcându-l pe băiat să se lovească de pieptul său.
-Vezi, gata, a spus Jungkook zâmbind înainte să îi dea jos tricoul lui Jimin.
Jimin era stresat. Nu e ca și cum ar fi fost prima dată, dar erau într-o cabină de duș... la școală. Asta înseamna că nu trebuiau să o facă aici și Jungkook arăta foarte suspicios.
Jimin l-a oprit pe Jungkook care acum îi săruta gâtul, lăsând câteva urme.
-Tocmai am observat cât de strâmți își sunt blugii, a spus Jungkook pe un ton serios, dar seducător lângă urechea lui Jimin, obținând un zâmbet crescând înapoi.
-Ce zici să chiu-
Hoseok i-a întrerupt.
-Yah! Terminați mai repede fiindcă începe imediat.
-Cockblocker (N/T: În regulă, habar n-am cum să traduc asta, dar presupun că din context vă dați seama ce înseamnă. cock... block.. mnaaa) a murmurat Jungkook înainte să iasă din cabină. Jimin a zâmbit și l-a urmat după ce și-a luat hainele ca să le bage în dulap.
Jungkook a ieșit cu Jimin lângă el, mâna sa încolăcită în jurul taliei băiatului. Purta blugi negri strâmți și un tricou alb cu două mărimi mai mari. În timp ce Jungkook purta pantaloni de trening și un tricou larg.
-Bine, toată lumea, liniște, vă rog, a spus unul dintre instructori la microfon.
Studenți au început să facă liniște.
-Bine, o să vă grupăm după genul de dans. Deci în spatele vostru sunt câțiva instructori, aveți timp jumătate de oră să vă gândiți înainte să începem. Studenții au început să meargă spre instructori înainte să decidă cărui grup să se alăture.
-Cui vrei să te alături, Jimin? a întrebat Jungkook, uitându-se la Jimin care era nervos și speriat.
-Hei, uită-te la mine, a spus Jungkook și i-a luat fața în palme. Nu-ți face griji, bine? Sunt aici cu tine. Jimin a oftat înainte să dea din cap.
-În regulă, deci care? O să te ajut să vorbești cu instructorul, a spus Jungkook cu zâmbetul său de iepuraș.
Jimin s-a uitat în jur înainte să arate spre unul dintre instructorii de balet/dans modern.
-Interesant, să mergem, a zâmbit Jungkook și l-a tras pe Jimin spre instructori.
-Scuzați-mă, bună. Mmm.. iubitul meu vrea să se înscrie, i-a spus Jungkook instructorului înainte să se uite la Jimin.
Jimin se simțea stresat, ascunzându-se în spatele lui Jungkook.
-Bineînțeles, care e numele tău? a spus instructorul, uitându-se la Jimin din cap până în picioare înainte să îl privească iar pe Jungkook.
-Numele său e Park Jimin, a spus Jungkook, făcându-l pe instructor să se uite la el cu colțul ochiului. Scuze, nu poate vorbi, a spus Jungkook, evitând privirea instructorului.
-Oh, bine, trebuie să te văd dansând prima dată. Jimin s-a încordat și s-a uitat spre Jungkook.
-E în regulă, babe, poți face asta. Jimin a oftat și și-a scuturat capul. Sunt aici, ai încredere, bine? Jimin a dat din cap și s-a uitat în ochii lui Jungkook. Atunci arată-le ce poți face. Jimin a dat din cap.
-Bine, să vedem, a spus instructorul privind cum Jimin alege un cântec.
Jimin s-a uitat la Jungkook și a inspirat adânc, închizându-și ochii puțin înainte să danseze iar.
Instructorul privea fiecare mișcare a lui Jimin, studiind fiecare parte a corpului său cu fiecare mișcare pe care o făcea. Studenții se strângeau încet în jurul său.
Jungkook era foarte fericit când l-a văzut pe Jimin dansând, uitându-se la el de fiecare dată când putea în timp ce acesta dansa. Dar ceea ce i-a atras atenția a fost modul în care instructorul îi privea iubitul.
Când Jimin și-a terminat coregrafia, a mers spre Jungkook, simțindu-se obosit și puțin stresat, dar ceea ce l-a făcut să fie confuz a fost modul în care Jungkook se uita la instructorul de dans.
Jungkook l-a ignorat pe instructor și și-a întors privirea spre Jimin, descoperindu-și zâmbetul de iepuraș.
-Te-ai descurcat minunat, a spus el, bătând ușor capul băiatului înainte să-l îmbrățișeze.
Jimin și-a încolăcit brațele în jurul lui Jungkook, încercând să își regleze respirația.
-Jimin, l-a chemat instructorul, întrerupând îmbrățișarea celor doi băieți.
Jungkook l-a ascuns pe Jimin în spatele său, privindu-l urât pe bărbatul din fața sa.
-Ești admis. Mai avem 15 minute până să începem, așa că termină cu iubitul tău și vino, a spus el pe un ton serios înainte să plece.
Jungkook încă îl privea urât când Jimin i-a tras fața spre a asa.
Căutătura lui Jungkook s-a înmuiat și linia strânsă a buzelor sale s-a transformat într-o bosumflare când a văzut modul în care Jimin îl privea, cu ochii săi crescânzi.
-Regret că ți-am spus să dansezi.
Jimin și-a scuturat capul, fiind confuz în continuare.
-Te place, am văzut! a izbucnit Jungkook și s-a întors să se uite urât la instructor.
Jimin a zâmbit larg când a observat că Jungkook era doar gelos.
-Jimin, să plecăm, a scâncit Jungkook drăguț, îmbrățișând talia băiatului.
Jimin și-a scuturat capul, râzând de reacția drăguță a celui mai tânăr din cauza geloziei.
-Rău, a spus Jungkook și și-a îngropat fața în gâtul lui Jimin, privind un râset fără sunet din partea băiatului.
YOU ARE READING
Muzica fără sunet
Fanfiction" Am vrut să te am... Dar am ajuns să fiu al tău" -Jjk Traducere în română a cărții "The voiceless melody" de "Ouishx