Muzica fără sunet

34

Autor Pov.

     Jimin mergea pe holul gol pentru că a decis să chiulească de la ultima oră pentru prima dată în viața sa.

     Cât timp mergea spre ușa principală, o mană l-a tras. Jimin s-a agitat, gândindu-se că e forțat să urmeze acea persoană. Ochii i se umezeau și respirația îi era neregulată. 

     -Vreau doar să vorbesc, a spus vocea familiară, acoperind gura lui Jimin în timp ce-l trăgea spre o clasă goală.

     Jimin a început să transpire și corpul îi tremura de frică, încercând pe cât posibil să înlăture mâna străinului de pe gura sa, dar a eșuat mizerabil și lacrimile au început să îi umple ochii, făcându-l să se agite la scena familiară. 

     Străinul l-a fixat pe Jimin l-a perete și s-a uitat fix în ochii săi, continuând să îi acopere gura. 

     -Nu mișca! a spus băiatul și a încercat să îl oprească pe băiatul plângând din a-l mai împinge.

     Jimin încerca să îi împingă măcar mâna, dar faptul că era slăbit nu-l ajuta. 

     -Nu o să te rănesc! Doar stai nemișcat, da? i-a spus Jaemin lui Jimin.

     Jimin nu era prea atent la băiat în timp ce se întorcea încet cu cinci ani în urmă.

     Jimin a rămas fără emoție, holbându-se în spațiu, fără a-i mai păsa de ce Jaemin l-a fixat la perete. 

__

     -Jiminie scumpule, doar stai acolo și nu scoate niciun cuvânt... ai încredere în eomma, nu? Atunci te rog să stai acolo ascuns în liniște.

     Jimin părea terifiat în timp ce se uita la mâinile sângerânde ale mamei sale.

     -Știu că e înfricoșător să te ascunzi, dar altfel- O ușă trântită a întrerupt-p. Jimin, repede, i-a șoptit mama sa, făcându-i semn să se ascundă sub pat după ce i-a oferit un sărut scurt pe frunte împreună cu o îmbrățișare. 

     -Totul va fi bine, doar ascunde-te imediat acolo, a spus ea și a acoperit gaura de sub bat cu lenjeria de pat.

     Totul era puțin în ceață din cauza materialului transparent care bloca priveliștea, dar totul a început să devin sângeros în ochii săi când bărbatul a spart ușa, lovind-o pe mama sa fără inimă, făcând-o să cadă pe podea, cu fața privind în direcția lui Jimin, având un zâmbet îndurerat, făcându-i semn să tacă fiului său, plasându-și degetul arătător pe buze. 

     Era pe cale să se ridice din aria vizuală a lui Jimin, dar o nouă lovitură în spatele ei, a scos viața din ea.

__

     -Ce faci?!  a strigat o voce care l-a făcut să se întoarcă la realitate. 

     Jaemin s-a dat de lângă Jimin, descoperindu-i gura din moment ce se bâlbâia, încercând să caute cuvinte prin care să explice situația în care se afla.

     Deși doar își dorea ca Jimin să se calmeze. Modul în care Jimin arăta, făcea totul să fie mai greu de explicat.

     -Jimin? a venit o voce familiară care mergea spre băiat.

     Jimin s-a uitat la băiatul care l-a chemat, lacrimile curgându-i pe obraji. 

     -Haide.