Muzica fără sunet

60

Autor Pov.

     Jungkook și Jimin au stat separați unul de celălalt. Jungkook nu se obosea să îl caute pe băiat, iar Jimin a rămas cu Jin ca să evite să-și rupă inima. 

     Jungkook se enerva cu cât timpul trecea. A decis că era timpul să plece... cu Lisa.

     A mers spre Jimin, Jin și Namjoon și și-a luat la revedere înainte să o ducă pe Lisa acasă.

     Jimin s-a ascuns în spatele celui mai mare, fiind speriat de modul în care Jungkook îl privea. 

     Jungkook trebuia să admită, spera că Jimin îl va aborda, dar acesta n-a făcut-o niciodată. ceea ce-l enerva mai mult era modul în care s-a ținut de brațul lui Jin tot timpul, fără a-l părăsi vreodată. 

     -Hei,hyung, eu plec, a spus Jungkook, ignorând prezența lui Jimin.

    -De ce? a întrebat Namjoon, privind spre Jin și Jimin.

     -O să o duc pe Lisa acasă și apoi merg și eu înapoi, a spus Jungkook, zâmbindu-i Lisei.

     Lisa nu era prea confortabilă cu situația în care se afla. Jimin se uita la ea cu ochi înlăcrimați și atât de răniți și distruși de parcă o ruga să îl lase pe Jungkook care aparținea lui.

     Jungkook a observat cum cei doi se uitau unul la celălalt, așa că a decis să o țină pe Lisa de talie, făcându-i semn că trebuie să plece.

     Cei doi s-au aplecat scurt înainte să lase trio-ul în urmă. 

     Jimin nu putea să mai reziste. Voia să stea și să creadă că Jungkook o duce doar până la ușă, că glumea și că se va întoarce. Dar știa că asta nu era adevărat. Și atunci a început să fugă în urma lor, sperând că îi va prinde din urmă, sperând că Jungkook îl va aștepta.

     Jungkook și Lisa mergeau. Au trecut pe lângă poartă și au decis să meargă pe jos câteva minute și apoi să ia un taxi care să-i ducă pe amândoi acasă.

     Jimin respira greoi și transpirația îi acoperea corpul, fugind cât de repede putea. Vântul îi băteau în față,

     A ajuns la locul în care se aflau Jungkook și Lisa, apropiindu-se de ei încet cu lacrimile acoperindu-i fața.

     Jungkook și Lisa râdeau și erau adânciți în discuția lor, ignorând faptul că stăteau foarte apropiați. 

     Jimin a simțit că e pe cale să înnebunească, urmărindu-i încet pe cei doi, chemându-l pe Jungkook de un milion de ori în gândurile sale. Încerca să adune cât mai mult curaj, sperând că șoaptele sale vor deveni mai puternice până ce-l va prinde pe Jungkook din urmă.

     Viața i se prăbușea în timp ce-l urmărea pe Jungkook care era foarte fericit cu Lisa, vorbind cu ea fără a fi nevoie să îi studieze expresiile feței sau să îi citească mesajele, bucurându-se de faptul că primea un răspuns instant.

     Fața îi ardea și mai multe lacrimi îi cădeau pe obraji. Făcea pași mici și grei spre Jungkook care se îndepărta încet.

     -Oook-k, a murmurat băiatului în șoaptă. Vocea sa era răgușită și înăbușită. 

     A încercat iar, dar de data asta abia că s-a auzit ceva. A continuat să încerce să îl strige pe băiatul din fața sa.

     Cât timp băiatul înaintea, Jimin simțea nevoia de a fi auzit, încerca tot ce putea să-l strige. 

     Sperând că vocea sa nu-l va trăda, a continuat să îl cheme pe băiat până când, într-un final, cuvintele au început să îi iasă pe gură, cuvinte auzibile. Simțea cum merge mai repede.

     -J-jung...Kook, a rostit el, urmărindu-l pe cel mai tânăr.  (N/T: Ok, dar eu am plâns când am citit asta) ..unkoo..k, a încercat el iar, mergând încet spre băiat.

     -Jung...kook, a strigat el, începând să fugă mai tare înainte să îl mai strige o dată pe băiat, lăsându-și lacrimile să cadă.

     -Jungkook, aproape că a strigat, simțind cum corpul său se lovește de al lui Jungkook.

     Cel mai înalt a înghețat când a auzit vocea nefamiliară care îl chema. Dar mâna și mirosul îi erau familiare, la fel cum era și căldura care-l înconjura.

     Și-a întors capul și l-a văzut pe Jimin plângând de parcă nu exista ziua de mâine pentru ei doi, brațele ținându-l cât mai strâns posibil, de parcă viața sa depindea de asta, murmurând cuvinte înăbușite în spatele său.

     A slăbit îmbrățișarea lui Jimin când s-a întors cu fața spre el, șocat de faptul că băiatul tocmai a vorbit. Îl privea cu ochii mirați.

     -Ce ai spus? a întrebat Jungkook, lacrimile făcându-și loc în ochii său, holbându-se adânc la cel mai mare.

     -N-nu mă p-părăsi, Ju-Jungkook, a spus el, privindu-l pe Jungkook cu ochi rugători. Mâinile îi tremurau și se agăța mai tare de jacheta lui Jungkook, fiindu-i frică să-i dea drumul.

     Lisa simțea că locul ei nu e acolo în timp ce-i privea pe cei doi. Chiar dacă era fericită pentru ei, murea de frig. 

     -Jungkook, o să mă întorc acasă. Tu rămâi cu el, a spus ea înainte să plece, fără a-i păsa de răspunsul lui Jungkook.

     Jungkook privea cu prietena sa pleacă de lângă el, apoi la- privit iar pe iubitul său care părea că leșină.

     Corpul lui Jimin a început să fie mai greu, iar puterea din mâini i-a dispărut înainte să leșine în brațele celui mai tânăr.