Muzica fără sunet

64

Autor pov.

Câteva zile mai târziu

    Jungkook și Jimin stăteau pe hol, așteptându-i pe băieți. Cei doi se tachinau până când un băiat i-a tras atenția lui Jimin, intrând în el. 

     Încruntătura lui Jungkook nu i-a părăsit niciodată chipul când a văzut că Jimin și acel băiat se uitau unul la celălalt.

     -Jimin! l-a chemat Jungkook pe un ton serios, făcându-i pe cei doi băieți să se uite la el înainte ca Jimin să se ascundă în spatele său.

     -Scuze.. Nu eram atent, a spus băiatul și s-a aplecat ușor, fiind încă cu ochii pe Jimin.

     -E... e în regulă, a spus Jimin fără a se uita la el.

     -Ne mai vedem, a zâmbit băiatul înainte să treacă pe lângă ei. 

     -Da, ne vedem, l-a îngânat Jungkook pe băiat în timp ce acesta se îndepărta. Jimin a început să râdă auzind tonul drăguț.

     -Cineva e gelos, a spus cel mai mare și a bătut ușor pieptul băiatului.

     -Lasă-mă să îți arăt cât de gelos pot să fiu, a spus Jungkook înainte să îl fixeze pe Jimin de dulapul din spatele său.

     -K..kookie, l-a chemat Jimin, simțindu-se stresat.

     -Shh, l-a făcut Jungkook să tacă pe băiat în timp ce se apleca încet spre buzele sale.

     -Fără sărutat! Domnule Jeon! a spus un profesor, după ce l-a lovit pe Jungkook în cap cu un catalog.

     -Fără lovituri, domnule Han, a sărit Jungkook înapoi.

     -Oricum, urmează-mă, a spus domnul Han, îndepărtându-se.

     -Bine, a spus Jungkook, aplecându-se spre buzele lui Jimin.

     -Acum! a strigat domnul Han.

     -Urgh.. Vin! a gemut Jungkook, plecând ca să-l urmeze pe profesorul său în timp ce murmura lucruri care-l făceau pe Jimin să râdă. 

O săptămână mai târziu

     Jimin și Jungkook au fost invitați la casa lui Jungkook. Domnul Jeon îl ruga de ceva timp pe Jungkook să-l aducă pe Jimin la el.

     Cei doi au ajuns la aproape 14. Ai decis să stea peste noapte, chiar dacă știau că doamna Jeon va fi o durere în cot.

     Jungkook l-a împins pe Jimin spre dormitorul său.

     -Vom sta aici.

     Jimin a zâmbit și a privit în jur. A mai fost aici și înainte, dar nu-și amintea să fi văzut camera lui Jungkook. Era plină cu poze cu Iron Man și figurine plasate peste o masă de sticlă.

     Niciodată nu s-ar fi gândit că Jungkook e tipul ăsta de băiat. Era destul de amuzant și drăguț.

     -Chiar iubești Iron Man, a spus Jimin și s-a uitat în jurul camerei.

     -Da, înnebunesc când îl văd, a spus Jungkook.

     Jimin s-a întors bosumflat.

     -Dar eu?

     -Ce? a întrebat Jungkook confuz.

     -Îți place de Iron Man mai mult decât de mine, a scâncit Jimin, holbându-se la figurinele Iron Man.

     -Bineînțeles că... nu, l-a tachinat Jungkook pe băiat, îmbrățișându-l pe la spate, primind o lovită din partea acestuia.

     -Doar glumeam, a gemut cel mai tânăr, plasând un sărut pe gâtul lui Jimin.

     -Atunci, cât de mult mă iubești pe mine? a întrebat Jimin, întorcându-se cu fața spre băiat, niciodată desprinzându-se din strânsoarea acestuia.

     -Mmm.. nu pot spune, a spus Jungkook după ce a pretins că se gândește, făcându-l pe cel mai mare să se bosumfle. 

     -De cee, Jimin a îmbrățișat talia lui Jungkook, încercând să primească un răspuns de la băiat în timp ce se mișca încet într-o parte și-n cealaltă. 

    -Pentru că atunci va fi limitată, a spus Jungkook pe un ton serios, aplecându-se spre buzele lui Jimin.

     -Cum așa? a întrebat Jimin, uitându-se la buzele celui mai tânăr.

     -Dacă spun că te iubesc la fel de mult ca ceva, atunci înseamnă că există o limită a iubirii mele, ceea ce nu e adevărat! Deja mă îndrăgostesc mai mult de tine față de ziua precedentă.

     Jimin a roșit și și-a conectat buzele sale pline cu ale iubitului său. 

     -Știi, de când ai început să vorbești ești mai obraznic, a spus Jungkook, rânjind. 

     -Urăști- buzele lui Jungkook l-au întrerupt pe Jimin. Acesta a zâmbit în sărut.

     -Iubesc asta.