Pacatele lui Flavio Ricci

Ce ai face pentru mine?

Perspectiva Marcus

As fi vrut sa ies cu prietenii mei. Dar, un alt gand se dovedi insa mai puternic decat dorinta de a iesi alaturi de oameni ca mine. De a parasi aceasta bula de diferente sociale si culturale. Nu le voi spune vreodata, baietilor, dar uneori, nu e chiar usor, pentru mine. Stiu ca le-ar rani sentimentele. Si nu doresc asta. Am fost crescut sub stricta regula a manierelor. Sa invat, sa iau note bune, sa acord atentie studiilor mele, sa fiu politicos, sa nu ranesc vreodata cu vorbele. Si sa spun ca imi pare rau, cand gresesc.

Sa recunosc defecte. Si sa le ascund sub un zambet. Oamenii ne fac prefacuti. Sau falsi. Eu simt ca e o datorie sa fii manierat si politicos. O trasatura, care, spre dezamagirea mea, toti din casa nu prea o au.

Ies din camera mea si dupa o alta discutie cu mama la telefon, am pornit spre camera lui Liev. Totusi, nu pot sa imi scot din minte vorbele sale. Si acea scena, in care el o saruta pe Lili.

-Liev? tun si apas atunci pe clanta. Nu era incuiata, usa.

Patrund in camera si dau cu privirea de cei doi. Lili sta trantita in stanga lui cu spatele lipit de marginea patului. Liev ii arata se pare un videoclip. Ma uit lung spre cei doi. Si incerc sa nu ma simt in plus. Ori invizibil.

-Imi cer scuze, deranjez? simt nevoia iar sa ma port astfel, imperios si elegant.

-Nu incepe iar. pufai sec Liev. Ce ma enervezi cand faci asta. Ti se pare ca faceam ceva?

-E legat de un video. ingana scurt Lili. Totul e in regula, Marcus? intreaba ea nedumerita. Si zambesc fortat.

-Da, este. Voiam doar sa ii cer ajutorul lui Liev, in privinta unui interviu. Pentru un proiect. 

-Oh, inteleg. Atunci va las, ca intre baieti. tuna ea amuzata. Ma gasesti jos, Liev, cand termini.

-Sigur, continuam dupa. il vad cum ii face cu ochiul. Si incerc sa nu ma stramb. 

-CE ESTE? ca sa il vad cum devine iar o acritura. Liev e atent in preajma fetelor si mai delicat. Nu as spune ca e chiar o masca, aceea, dar in mod, cert, nu e asa tandru si elegant, in niciun caz.

Ochii lui albastri ma fixeaza acum cu privirea. Stiu ca a trait in America. Se poarta ca cineva, de acolo. Dar acei ochi...si aerul sau pe care il inspira oriunde ar fi mers, clar sugerau o alta mostenire genetica. Un aer glacial, distant il caracteriza.

Din postura buzelor stranse, si a intensitatii ochii, am simtit si intrevazut in el un spirit mai dur, neslefuit si dur. Salbatic? Nu stiu...Ceva, oricum, intunecat. Imi amintesc atunci de proprii mei demoni si ma cutremur.

-Marcus, mai stai acolo ca un imbecil? Zi cu ce vrei sa te ajut.

-Voi...tu chiar iti razi de mine, nu? spun si incerc sa ascund ca sunt gelos. Liev isi arunca privirea inapoi spre scran.

-Nu inteleg ce tot vrei sa spui. bombani el nemultumit.

-Chiar am nevoie de ajutorul tau. Vreau sa discutam despre subiecte abstracte. E legat de o imagine. Trebuie sa o analizez si sa spun ce sugereaza.

-Si fix pe mine, m-ai gasit? Un superficial?

Tu esti profund, eu nu sunt...

-Conteaza?spun si trantesc atunci caietul pe marginea patului. Sa incep. 

-Dar stiu ca esti pornit astazi. il vad cum se intinde indiferent. Fie, arata-mi imaginea aceasta mareata.

-Chiar erai serios?il intreb si intind atunci imaginea, fara sa imi iau ochii din foile trase la xerox si caiet.

-Cu privire la mama si Rusia? Da, sunt. Vreau sa ma revad cu mama. Si doresc si eu sa o cunoasteti. Si ea pe voi. Adevarul e ca...i-am povestit despre voi. Mamei. Si mereu arata un interes aparte.