Pacatele lui Flavio Ricci

Cine am devenit

Perspectiva Dante

Ziua de intai ar fi trebuit sa fie una speciala pentru mine. O singura data implinesti doar 19 ani. O singura data, ai aceasta varsta, pana ce realizezi ca timpul a trecut. Si ca un nou an a sosit. Dar, nu a fost. Fiindca mi-am petrecut-o la sectia de politie, dand ultimele declaratii legate de disparitia lui Charlie Ross.

Nu am realizat decat atunci cand am coborat din pat vineri dimineata, la o saptamana distanta de cealalta vineri, ca ziua mea de nastere trecuse. Fara ca sa fi realizat adevarul.

-Vineri, doi octombrie? Dar...am crezut ca suntem in intai! inca vorbesc si acum cu persoana mea. Nu imi vine nici acum sa cred. Ma uit inca o data si inca o data. Pana ce simt ca ma dor ochii de la privirile intense aruncate pe ecran.

Nu poate sa fie o greseala. 

La fel ca un alt fapt. Care mi-a schimbat intreaga viata.

Ca inainte de a ajunge major, am omorat pe cineva. Ma trantesc in pat si imi acopar chipul cu mainile. Inca pot sa ma vad pe mine apasand pe tragaci. Primul glont nu l-a nimerit pe Charlie. O singura intrebare m-a apasat mereu din acel moment si pana acum.

De ce si al doilea glont nu a ricosat in vreun copac la fel ca primul? 

-Dante, e timpul sa te trezesti omule! aud o voce cum ma striga din spatele usii. Urmata de cateva batai scurte. 

-Cobor acum! raspund cu voce pe jumatate stinsa, in timp ce cobor iar din pat. Si ma opresc in fata oglinzii. Inghit in sec si imi ating chipul pierdut in noi ganduri. Cine am devenit?

Mai e baiatul din oglinda, cel de acum o saptamana?

Mai e Dante Ricci vechiul Dante sosit de curand intr-o noua tara?

Sau altcineva i-a luat acum locul?

***

M-am asteptat ca sa fie oliniste dezolanta in bucatarie. La fel ca in prima saptamana. De aceasta data, lucrurile se pare ca se schimba iar. Fara stirea mea.

-Oh, in sfarsit ai coborat! pufai scurt Liev in directia mea. Am crezut ca nu m-ai auzit. 

-Data viitoare poti pur si simplu sa spargi usa. Sigur atunci te va auzi. bombani un alt raspuns cu gura plina Lili. Haide, ia loc! La ce mai stai acolo in prag?

Privirea imi fuge spre locul unde ar fi trebuit sa fie Charlie. Insa el este ocupat. Chiar de Marcus.

-Dante, tu ne auzi, draga? o aud pe Lili cum se ia de viata mea, ca de fiecare data. Stiu insa ca asa imi acorda atentie. Si imi arata ca ma indrageste.

-Poate inca e somnoros. Mai lasa-l femeie, caci l-ai innebunit. ranji Marcus catre Lili. Totul pare la fel. Chiar si atmosfera. Tot am senzatia ca visez. Poate pana la urma, e doar un vis urat, din care ma voi trezi.

"Charlie o sa apara din clipa in clipa inauntru. Si atunci ma voi putea linisti si eu. Oricum Charlie intarzie mereu."

Am tot privit ceasul de pe perete. Minutele se scurg. Insa el nu apare.

Si stiu cand las bolul gol pe masa, ca nimeni nu va mai intra acum pe acea usa. Cel putin...el.

-Ma bucur ca in sfarsit au terminat cu declaratiile in sfarsit. ca Deb sa imi alunge intregul calm fals si recompus cu greu. Strang in mod inconstient cu forta lingura si mai trag atunci canteva clatite cu sirop de artar, spre mine.

-Ca bine spui, ma bucur ca nu ne-au retezat de pe acum aripile. E bine ca sunt optimisti, ca il vom gasi. La urma urmei, nu ati spus voi ca nimeni nu scapa, pe aici si ca e legea e lege? bombani scurt si Liev incruntat. Desi, nu inteleg, de ce oamenii din oras s-au panicat asa de tare.