Aniela, fiica unei foste prostituate de lux, s-a luptat întreaga viață pentru aș depăși condiția socială și pentru a o scoate pe mama sa din lumea vicioasă în care alunecase de la o vârstă fragedă, fapt care, după multe bătălii, îi și reușește. Muta...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Doar nu te gândești să pleci acum în căutare de răspunsuri, nu-i așa? o prinsese de încheietura dreaptă și o trase spre el.
— De ce nu?
— S-a întunecat afară, Aniela, poți începe de mâine, în seara asta vreau să fii doar a mea, murmurase și își coborâse gura pe obrazul ei, lăsând săruturi tot mai aproape de buzele ei.
Stăteau într-un apartament dintr-un bloc vechi, care păstra aceeași atmosferă ca în vremurile apuse de multă vreme, o atmosferă ușor întunecoasă și misterioasă, ce se strângea în jurul celor doi asemenea unei mantii reci, dar care, la contactul cu trupurile lor, se încingea.
— Nu, nu acum, Lyov, sunt mai prost dispusă ca de obicei, mormăise, însă el își așezase unul dintre degete peste buzele ei.
— M-am obișnuit cu tine cea iritată de orice și nervoasă, poate că a venit vremea să îți îmblânzesc puțin nervii, nu crezi?
— Ce vrei să faci? abia apucase să rostească, căci Lordul Leu o împinse spre patul din centrul camerei, pe care Aniela o alesese să fie a ei pentru cât vor rămâne acolo, până ce aceasta aterizase pe spate.
— Ți-am spus cândva că prefer să îți arăt latura mea pasională, nu să vorbesc despre ea, șoptise stând deasupra ei sprijinit în mâini.
Își coborâse degetul arătător de-a lungul liniei pulsului de pe gât, până la gulerul cămășii sale și începuse să desfacă unul câte unul nasturii, în timp ce o privea pătrunzător în ochi.
— Lyov, nu-..., voise din nou să obiecteze înainte ca el să arunce bucata de material de pe trupul ei, însă fusese prea târziu.
Rămăsese doar într-un sutien vișiniu din dantelă și o pereche de blugi albi, iar imaginea aceea îi trezea pofte carnale Lordului Leu, pe care, în schimb, trebuia să și le țină în frâu. Îi devora din priviri trupul și își linse buza de jos înainte să se avânte spre gâtul ei parfumat.
— Spune-mi de ce pari făcută special pentru mine, Aniela, mârâise din ce în ce mai dezlănțuit, te vreau mai mult ca orice, continuase sărutându-i pielea fină și își reprimă cu greu dorința de aș înfige dinții în carnea ei.
— Cred că ți se pare, șoptise la rându-i și își încleștase degetele în părul lui.
Ar fi vrut să îl privească în ochi în timp ce îi vorbea, însă Lyov era mult mai ocupat cu a îi devora gâtul, coborând cu sărutări spre clavicula, care îl ademenea tot mai mult să îi facă un semn.
— Crede-mă, nu mă înșel absolut deloc, rânjise în colțul gurii, niciodată nu am făcut și mereu am fost conștient de ceea ce vreau, iar acum te vreau pe tine.
Ar fi vrut să continuie cu replicile, însă o sărutase apăsat pe buze, schimbându-și brusc traiectoria, și trecându-și brațele pe sub talia ei, pentru a o apropia tot mai mult de abdomenul său.
Se auziră brusc sunete de armă declanșată, iar ferestrele ce tronau pe peretele opus patului se făcură bucăți de îndată. Aniela tresărise speriată, iar Lyov reacționase imediat, și o strânse la piept, rostogolindu-se pe cealaltă parte a patului. Cioburi și gloanțe zburau în toate direcțiile, iar câteva bucăți de metal loviseră peretele opus, făcând găuri adânci și lăsând astfel în urma lor, în pereții vechi, alte amintiri răsunătoare.
Fata nici nu se mai vedea în brațele lui mari și puternice, o acoperise complet, vrând să o protejeze, iar lacrimile ei reci udându-i mâna nu făceau decât să îi cutremure sufletul. Avea chipul ascuns în pieptul lui și încerca să se liniștească, iar într-un final se oprise din plânsul care o lovise din cauza șocului de moment.
Nu s-ar fi putut ierta dacă ea pățea ceva, ar fi protejat-o chiar și cu cel mai scump preț, iar, în schimb, pentru viața lui, nu se temea deloc, era obișnuit cu situații sângeroase și situații sub limită, în urma cărora dezvoltase un simț puternic de a reacționa în orice tip de întâmplare.
Cm ar fi putut nega că nu simte nimic pentru ea atât timp cât îl dureau lacrimile ei sau atât timp cât avea să îl caute pe cel care pusese la cale acel atentat, pentru a se răzbuna doar din simplul fapt că ea fusese prinsă acolo cu el și ar fi putut fi rănită în orice moment?
Cei care trăseseră în ei, cel mai probabil de pe clădirea alăturată, ce se afla încă în construcție, le urmăriseră siluetele conturate de lumina difuză a lămpii pe draperiile întunecate din sufragerie, și își dăduseră astfel seama că se află în acel dormitor și nu în altul, ceea ce însemna că îi urmăreau de dinainte, poate de când plecaseră din Sankt Petersburg.
Fusese atât de orbit de ea încât nu mai văzuse nimic în jurul său, nu mai fusese atent ca întotdeauna, fapt care îi trezea semne de întrebare în legătură cu sentimentele sale.
Atât de rău să se fi îndrăgostit de copila aceea?
— Calmează-te, îi șoptise după ce sunetele de armă încetaseră, netezindu-i părul, ești în siguranță cu mine, continuase și Aniela avusese cea mai neașteptată reacție.
Trecuse imediat de la speriată la războinică și începuse să țipe la el, fără să mai țină cont că cei care atentaseră la viața lor ar fi putut începe să tragă din nou în orice moment.
— Cum să fiu în siguranță cu tine? Dacă aș fi fost, asta nu s-ar mai fi întâmplat! Și dă-mi odată drumul, nu-mi face plăcere să stau pe podea!
— Bine, Xena, își ridicase mâinile în semn de predare în timp ce ea își târâse bagajul afară din cameră.
— Eu plec! strigase din nou după ce se îmbrăcase.
— Plecăm, o corectase și o privi cu părere de rău pentru că își acoperise trupul, de care nu apucase să se bucure prea mult din cauza împușcăturilor.
— Nu, Lyov, nu mai merg nicăieri cu tine, atragi numai probleme, îi spusese și îl privise urât.
— Eu sunt problema în sine, scumpo, și nu te mai încăpățâna atât, nu ai unde să mergi. Și, chiar și dacă ai avea, odată ce ai intrat în asta cu mine, nu mai poți face nimic, trebuie să rămâi sub protecția mea, Aniela, vorbise serios, trebuie să porți semnul mafiei mele, continuase și ea aproape se înecase cu aerul.
— Nici gând! sosise reacția ei. Asta ar însemna să aparțin lumii tale și să nu mai scap vreodată de acolo, iar eu nu vreau asta, Lyov, și nu mă poți obliga să o fac.
— Ceea ce este marcat cu semnul clanului Makar, semnul Semilunei, nu poate fi dezlegat nici de Diavol, Aniela. Mă poți numi egoist, însă vreau să porți semnul meu nu doar pentru protecție, vreau să știe toți cine ești tu în viața mea.
Îi cuprinsese chipul în palmele sale și ea se încruntase.
— Cine sunt eu pentru tine, Lyov? îl întrebase direct, deși se temea de răspunsul lui.
— Ești fata de care m-am îndrăgostit, îi răspunsese mai sincer ca oricând și zâmbise. Ciudată conjunctură a sorții, nu-i așa? Mai întâi îți iubesc trupul, apoi cineva încearcă să ne omoare, de fapt, așa a vrut să pară, nu are niciunul suficient curaj să o facă, și toate acestea se sfârșesc cu o dezvăluire a sentimentelor.
— Nu ar fi trebuit să fie invers? murmurase cu glasul răgușit și Lyov zâmbise ușor în colțul gurii.
