Capitolul 39: Demonstrație +18

4.7K 363 152
                                    

Aniela se trezise târziu, următoarea zi, când afară deja începuse să se însereze

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Aniela se trezise târziu, următoarea zi, când afară deja începuse să se însereze. Își desprinsese pleoapele ușor și avusese nevoie de câteva clipe pentru a rememora tot ce se întâmplase în ultimele ore.

Vacanța, furtuna de zăpadă, bancheta din spate, trupul fierbinte al lui Lyov lipit de al ei și inevitabilul, care avusese loc în mijlocul pustietății.

Se ridicase din pat, simțind un disconfort între picioare și se privise în oglinda mare de pe peretele opus patului în care se trezise. Avea doar o pereche de chiloți negrii pe ea și un maiou de aceeași culoare, pe care și le amintea că și le pusese în bagajul său, părul îi era răvășit, iar obrajii mai colorați ca niciodată.

Deschisese ușa și pășise ușor, coborând șirul de scări, ce părea infinit, admirând totodată arhitectura cabanei la care bărbatul o adusese.

Scările se terminaseră chiar în mijlocul unui living uriaș și înalt, cu un șemineu pe măsură, blănuri pe jos și chiar pe pereți, alături de capete de animale împăiate, trofee de vânătoare, mobilă masivă din lemn scump și un perete făcut în totalitate din sticlă. Priveliștea era uimitoare, sute de brazi stăteau la picioarele lor, ridicându-și coroana spre cer, ceea ce îi dădea de înțeles fetei că se aflau pe coasta muntelui, nu la baza acestuia, iar afară încă ningea.

Însă, ceea ce îi furase și mai mult privirea Anielei, fusese bărbatul care stătea cu spatele către ea și privea în tăcere totul. Avea mușchii relaxați și mâinile încrucișate la piept și trăsese aer în piept înainte să vorbească, simțindu-se ușor jenată știind că trebuia să dea ochii cu el după noaptea trecută:

— Deci acesta este celebrul șemineu despre care mi-ai spus, înghițise în sec atunci când el se întorsese cu încetinitorul spre ea.

— Și-a pierdut din faimă, începuse rânjind, nu te-am făcut a mea pentru prima dată aici, așadar nu este atât de special.

— Nu vrei să îmi faci o demonstrație a cum plănuisei să îmi iei virginitatea aici? rostise parcă arzând pe interior și totuși se dăduse un pas înapoi când el vruse să îi cuprindă talia.

— Sunt numai al tău, iubito, dar tu nu pari foarte sigură de ceea ce spui, rostise calm.

Se apropiase ea de el și îi desfăcuse lasciv câțiva nasturi de la cămașă, însă se oprise și suflase aer cald peste bucata de piele expusă.

— Fă-mi un striptease, rânjise și se așezase pe blana din fața șemineului.

Bărbatul nu se opusese, ba chiar fusese tot mai aprins și mai alimentat de dorința ei și rânjise la rându-i, zicând:

— Dorința ta îmi e poruncă, iubito.

Continuase să își desfacă nasturii și simțise că înnebunește când o văzuse și pe ea dându-și maioul jos.

Subjugare: Lordul LeuUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum